Nu, nu vom începe să punem sare udă pe rană cu titluri ca Moarte după-amiaza sau Jurnalul unui psihopat. Ne păstrăm în limitele unei aparente stări de spirit favorabile şi îi dăm apă la moară cu poveşti care nu ne fac să preferăm o ploaie ca un duş rece locului cald din pat.

Cartea de nisip, de Borges, pentru că e nevoie de ceva universal liniştitor şi pentru că tensiunea lui Borges se pierde în multe înţelesuri. Îmi permit să spun că faceţi şi o afacere tare bună pe ploaie, dacă alegeţi volumul tocmai publicat în colecţia Top 10+.

Oase migratoare, de Iulian Tănase, primul său roman, abia scos de Nemira. Nu l-am citit, nici nu aveam când, însă l-am citit pe Iulian, am citit Cucamonga şi în interviu ne-a povestit un pic despre el. Cum Iulian are ceva din Naum şi mai şi scoate tot felul de nume şi personaje greu de uitat, ca Best Sailor, Moira, Doamna Kuttare şi Domnişoara W, fix pe vremea asta m-aş apuca de roman, despre care autorul spune:

e o astfel de poveste: mare, poetică, cu zeci de personaje, are și poze, e un roman ilustrat despre trei oase de vită care se transformă într-un suflet, iar sufletul ăsta osos se încarnează și reîncarnează în tot felul de ființe bizare”.

Minciunile femeilor, de Ludmila Uliţkaia. Dacă ai citit doar Cei dintâi şi cei de pe urmă, poveşti ale femeilor ruseşti, e greu să nu mai cauţi altceva de Uliţkaia: e simplă şi e tare, e despre tine, oricât ar suna de prăfuit. Audiobook-ul e citit de Mihaela Rădulescu, nu ştiu cât e de bine asta (poate fi plăcut şi ok), tot ce ştiu e că pe ploaie e nevoie de complicităţi.

Instituţia moartă a poştei, de Ionuţ Chiva. Ok, am zis că nu punem sare udă pe rană, cu morţi şi alte situaţii la limită, dar despre cartea asta de poezie am auzit numai de bine, chiar de la Terorista, că tot v-am anunţat că a reînceput să scrie pentru Ora de Cluj. Un fragment de poezie, extras din cronică, mai jos:

“cred că sunt perfect ok nu chiar ca la 12 când eram foarte curajos şi
deschis dar ceva tot o fi rămas cred că oamenii roughly speakin se formează
şi după aia asta e mare lucru nu se mai întâmplă în afară de degradare care
nu e importantă ce eşti la 12 la 28 idem + informaţie.
cred că oamenii nu se schimbă. cred că oamenii vor lucruri diferite în
fiecare an pentru că sunt instabili. cred că nimeni nu ştie ce vrea. şi că toţi
vor un câine.
un câine distant cenuşiu care nu se bagă peste tine
te lasă să-i dai de mâncare şi-ţi linge mâna când mori.”

 

Iar dis-de-dimineaţă, în urma unui schimb de mailuri, nu spun cu cine, am zis aşa: asta-i cartea ideală pe vremea asta, lucru care m-a făcut să mă gândesc despre ce alte cărţi aş mai putea spune acelaşi lucru. Vi-i prezint pe Jemapel et Jemanfu, care, unul din Ottawa şi celălalt dintre dealurile şi munţii Braşovului, dar amândoi într-un act de generozitate faţă de public… şi-au publicat convorbirile în Critica raţiunii inutile şi ineficiente. O contribuţie originală la confuzia generală. Sau o contribuţie umor(ală), utilă şi suficientă, la posomoreala generală. Să ne descreţim, stimabililor 🙂

 

Colorând griul este albumul care merge cel mai bine răsfoit acum, când poate mai mult ca oricând e nevoie de o pată de culoare. Altfel, nu e de lăsat deoparte familiarizarea cu acei artişti contemporani români care au schimbat griul realităţii, au ajuns cu lucrările lor la Bienale (albumul a venit ca o completare a selecţiei lui Cosmin Năsui pentru Bienala de Artă de la Moscova 2011), au concretizat noul val şi noua generaţie în ale noastre arte. E un album frumos!

Şi pentru că suntem la arte, nu cred că e de scăpat cartea asta: Nu vedeţi nimic. Cea mai spectaculoasă carte de istoria artei, a lui Daniel Arasse. Vom arde etape, vom vedea ce e de văzut când nu se vede nimic şi va fi o iniţiere destul de nonconformistă. Ce să ne mai pese de ce se întâmplă afară?

 

Lapte şi miere, de Jean Mattern, ar trebui citit. Nu numai pentru că ştim că scriitorul francez ne vizitează în decembrie, cu ocazia Festivalului Internaţional de Literatură, dar şi pentru că acest roman al lui ne implică cumva: e despre fuga unui bănăţean în Occident, tărâmul imaginat cu râuri de lapte şi miere. Nu e o poveste uşoară, dar suficient de sensibilă încât să te ţină prins în mirajul de lapte şi miere. Şi cred că ar merge cu Byron, graniţa-n raniţă şi cu un ceai cu lapte şi miere, sigur.

Pe vremea asta aş vrea să fiu pisica din Breakfast at Tiffany’s, care în mijlocul petrecerii sare de pe un raft pe altul având sub coadă tot balul desuet. Să petrecem cu Truman, poate chiar în stilul lui, sau la Tiffany.

 

Din nou despre femei, unele foarte interesante, scriitoare, cam uitate de istoria literară, deşi se afirmau în interbelic, atunci când a început şi emanciparea femeilor în istoria noastră mare. Fotografie de grup cu scriitoare uitate: Proza feminină interbelică, de Bianca Burţa-Cernat, invită la acel scotocit prin sertare, într-o zi cu ploaie, la căutări şi recunoşteri în poze de grup. Se lansează fix astă seară!

Sper că aţi citit şi articolul nostru despre tabieturile Scriitoarelor la lucru, apropo de scotocit, rătăcit, recunoaşteri.

Dacă nici acum nu e timp de evadat în urmăriri şi intrigi ascunse cu Agatha Christey, atunci nu ştim când ar mai fi. Ştiţi cântecul cu Eşti Agatha Christey, sunt dedectiv Poirot? Oricum, ar mai fi ceva de menţionat aici, ca alternativă redutabilă: Noapte albă, de Asa Larsson.

Dar de o biografie celebră ce ziceţi? În loc să evadăm în intrigi imaginare, ne instalăm confortabil şi curioşi în viaţa unei celebrităţi reale. Între Al Pacino şi Roberto de Niro ce aţi alege? Votez pentru primul.

 

Mădălina Georgescu

owner Designist.ro, fost redactor Casa Lux; colaborări în presa culturală: Dilema Veche; co-autor al romanului colectiv Rubik


7 comentarii
  1. Pingback: Vine, vine Gaudeamusul « Bookaholic

  2. Pingback: Top 5 cărți de citit când plouă

  3. Mada

    Tot in categoria cartilor de citit cu picuri pe geam as mai pune “Despre ploaie” a lui Martin Page. E o carticica scurta, pe care nu o citesti in mai mult de o ora – o ora si un pic. Dar timpul asta… ei bine, in timpul asta cred ca Page are capacitatea de a face pana si persoana cea mai nemultumita de ploaie sa zambeasca pe sub mustati ca totusi nu-i chiar asa de rea si mai are si ploaia partile ei bune. Iar celor care deja le place – e o carte buna de citit si cand te simti putin mai deprimat si ai nevoie sa citesti ceva care sa-ti lase un sentiment familiar, de acasa, de confortabil. As mai putea sa vorbesc multe despre cartea asta, dar va las sa o descoperiti voi daca nu ati facut-o deja 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *