Pentru că tot vin alegerile şi, în general, o să urmeze o perioadă intensă politic, am devenit mai curioasă în ceea ce priveşte raportarea scriitorilor/intelectualilor la politică, aşa că mi s-a părut interesant să răsfoiesc paginile unei reviste în care semnau nume care şi acum mai sunt controversate (Eliade, Noica etc.) – Criterion, apărută în 1934-1935.

În numărul din noiembrie 1934, Eliade publică un articol, „De ce sînt intelectualii laşi?“, în care critică neimplicarea intelectualilor în viaţa politică şi socială. În momentul unor evenimente politice majore se observă cel mai bine incompatibilitatea intelectualilor cu situaţia reală – momentul la care Eliade face referire este insurecţia comunistă de la Atelierele Griviţa.

În acele momente, reacţia unui scriitor cu care s-a întîlnit Eliade (nu precizează numele acestuia) a fost de a deschide ultimul său roman pentru a-i arăta că şi el a promovat o revoluţie antiburgheză. Eliade critică reacţia lui, pe care o pune pe seama fricii: romancierul s-a grăbit să stabilească o legătură cu o mişcare despre care nu cunoştea mai nimic, dar s-a temut că la o eventuală schimbare de putere, el ar putea să fie persecutat.

Eliade revine la ideea sa despre statutul privilegiat al intelectualilor: dacă aceştia şi-ar da seama că prin glasul lor o naţiune va supravieţui, nu ar mai fi interesaţi de nici o revoluţie. Intelectualii, luptînd împotriva neantului, a morţii, nu ar trebui să se teamă şi să se umilească în faţa unei mişcări politice, din două motive: orice mişcare politică îşi are rădăcinile în ideile unui intelectual şi pentru că nici o revoluţie nu îl priveşte direct pe nici un intelectual.

Atunci cînd are loc o mişcare, intelectualul se află deja înaintea ei: „În ceasul unei revoluţii sau unei crize, intelectualul adevărat se află prea departe ca să se mai poată întoarce înapoi. […] Ceiace pare nou pentru masse, este de mult trăit, asimilat, consumat pentru el“. Eliade nu promovează indiferenţă faţă de prezentul politic, ci „toleranţă şi înţelegere“. Frica pierderii libertăţii sau a situaţiei materiale nu este demnă de un intelectual: „Dacă crezi altfel, renunţă la «intelectualitate» şi fă-te om politic“.

Tot Eliade, în articolul „Să ne închipuim că…“, în numărul din decembrie 1934, deplînge mentalitatea politică românească, de tipul „oricine se ridică în această ţară a noastră, trebuie să fie murdărit de sus pînă jos“. Cînd intră în politică, intelectualii  nu se mai respectă între ei. Şi, în general, marii creatori nu sînt scutiţi de calomnie, consideră Eliade. Iată, aceasta este „o perfectă unitate de opinie în România Mare“.

foto: poducuvechituri.wordpress.com

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *