Bookaholic

Am inceput dimineata cu Mr. Tambourine man, am mai trecut o data prin Blowing in the wind si pentru ca, deh, The times they are a-changing, am inceput sa ma gandesc de ce i-am reascultat totusi piesele, in afara de faptul ca am primit multe mesaje ca azi e ziua lui. Inca o data La Multi Ani, Bob!

Foarte sincer, nu ma omor dupa Dylan, il ascult foarte rar, iar cand o fac sentimentul reconfortant vine mai mult din versuri, nu neaparat din muzica lui. Ascult mai mult povestea decat ritmul, imi place sa-l aud cumva povestind. Iar la partea asta ajungem la intrebarea care i-a fost pusa de prea multe ori: poet/scriitor sau muzician? E clar ca amandoua, avem dovezi.

Si nu vorbesc doar de cartea sa experimentala, Tarantula, scrisa in ’65-’66, si publicata oficial in ’71. Carte care a castigat mai multa atentie odata cu publicarea primului, faimosului si pana acum singurului volum de memorii al lui Dylan, Cronica vietii mele.

Dylan nu are cum sa nu fie poet, pur si simplu. In primul rand ca numele lui de scena e inspirat de poetul Dylan Thomas, in al doilea rand ca se declara el insusi inspirat de Rimbaud, Verlaine si Ginsberg. Si in al treilea rand ca pana si canonul o spune: inceputul lui Mr. Tamburine Man a fost inclus in Norton Introduction to Literature.

Si, pentru inca o demonstratie poetica, cum sa nu-i spui poet celui care canta asta:

Praise be to Nero’s Neptune
The Titanic sails at dawn
And everybody’s shouting
“Which Side Are You On?”
And Ezra Pound and T. S. Eliot
Fighting in the captain’s tower
While calypso singers laugh at them
And fishermen hold flowers     (Desolation Row, de pe Highway 61 revisited)

Draga Bob, esti un trubadur si nu ai incetat niciodata sa fii asta!