Nemulțumirea față de clasa politică dar și speranța că protestul va crea un nou tip de reacție civică.
Care sunt temele principale pentru tine? Care este mesajul tău?
Eu militez pentru mai multă transparență, mai multă democrație a clasei politice. Vreau, de asemenea, politicieni și politiciene pregătite, care să vorbească bazîndu-se pe date, urmărind obiective. Vreau o nouă media (m-am săturat de manipularea grosolană a televiziunilor, de incompetența ziariștilor). Vreau analize structurale, nu analize la firul ierbii și „la cald”. Vreau solidaritate. Vreau ca noi teme să pătrundă în agenda politică românească, teme precum globalizarea, neoliberalismul, despre care să nu se discute doar la modul festiv. Vreau critică socială: a patriarhatului, a incredibilului, necruțătorului sexism care predomină în spațiul public, a naționalismului. Vreau dialog!
Ce crezi și ce speri ca “va rezolva” protestul nostru?
Cred că protestul a intensificat legăturile între grupurile de revoltați. Ne-a redat puțină demnitate în spațiul public. Ne-a făcut să ne cunoaștem mai bine. E un prim pas. Nu cred că protestele din piață (din piețe) au determinat PDL-ul să revină asupra deciziilor luate înainte de proteste. Asta au făcut-o televiziunile tot cîntînd în struna opoziției. Modul în care acestea (Antena 3 și Realitatea – pe ele le-am urmărit) au prezentat și interpretat evenimentele a fost lamentabil. Revoltător!
Ar trebui făcută o altă Piață a Universității împotriva presei!
Să fie solidari. Să fie pașnici. Să fie revoltați!
Cu ce sloganuri/teme/idei din Piață nu ești de acord?
Am auzit, din păcate, multe sloganuri în Piața Universității de m-au trecut fiori pe șira spinării: sloganuri ultranaționaliste, ultrasexiste, sloganuri de o ferocitate absolut imbecilă. Sloganuri care dau glas unei uri dezorientate, aceeași ură care îl înjura pe Năstase acum cîțiva ani, acuzîndu-l de corupție, și care l-a adus la putere pe Băsescu. Exact aceeași ură!
Dar nu sloganurile mă îngrijorează cel mai mult, ci forma în care au fost ele uneori prezentate: toate acele sărituri, toate acele strigături, toți acei pumni strînși și ridicați în aer. E bine, e foarte bine că ne-am adunat în piață, dar asta nu ne face din oficiu mai democratici…
Care a fost cel mai fain/interesant moment trăit în Piață?
Au fost mai multe: de exemplu, cînd am văzut primele pancarte feministe în piață (Deșteaptă-te românco!)… m-am gîndit, uite, ceva nou în spațiul public românesc. Cînd am auzit strigîndu-se grevă generală. Dar la fel de interesant a fost și cînd am văzut dubele jandarmeriei patrulînd ore întregi prin centrul Bucureștiului, operînd arestări absolut aleatoriu (adică potrivit unor criterii rasiste – culoarea pielii, îmbrăcăminte, etc.). Asta după ce au șarjat în mulțimea din Piață, cu cîteva minute înainte…
Recomandă-ne o carte sau mai multe în ton cu vremurile astea tulburi și cu protestele. Ce ar trebui sa citim acum?
L-aș recomanda pe Gramsci, dacă ar fi tradus ca lumea în română. Că marxiștii noștri au fost sovietici, din păcate… Îl recomand atunci pe Foucault, bun și înainte și după proteste: citiți-i cursurile de la sfîrșitul anilor 70, sînt în parte traduse la editura Idea. Și o recomand pe Judith Butler cu Gender Trouble tuturor celor care au strigat măgăriile homofobe în piață…
Ce se întâmplă zilele acestea în Piața Universității ne privește pe toți. S-a spus că suntem “neaveniți”, “viermi”, “ciumpalaci”, “societate civilă de mâna a doua”, “ultrași”. Noi vă spunem că nu e așa. Tinerii ce scandează seară de seară la Universitate sunt frumoși, inteligenți, conștienți și reprezintă începutul unei societăți civile atât de necesare. Rubrica noastră “Neaveniții din Piața Universității” își propune să vă arate portretele unor oameni care, cu zâmbetul pe buze, indignați și hotărâți, vin, în ciuda frigului și a prejudecăților, în Piață.
