Grupul Editorial Art și Klett Gruppe (Germania), deținător al 67 de companii în 15 țări, au semnat luni, 17 iulie, la București, în cadrul unei conferințe de presă primul parteneriat exclusiv dintre o importantă editură românească și unul dintre cele mai mari grupuri editoriale educaționale din Europa. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "manuale"
Misiunea criticii literare în viziunea lui Llosa. Sunt datori criticii faţă de marea literatură?
Plăcerea lecturii pentru Mario Vargas Llosa nu înseamnă doar acea intimitate preocupată, câştigată şi la adăpost de privirile indiscrete, ci un adevărat far după care omul se poate ghida pe timp de noapte şi pe vreme de furtună. În Civilizaţia spectacolului, un capitol face trimitere la modul în care predarea literaturii nu poate insufla cititorului pasiunea pentru marile opere ale lumii. În schimb, criticii literari sunt cei care îndeplinesc desăvârşit această grea misie. Citeşte tot articolul
Bibliotecă de scriitor – Radu Pavel Gheo: „Aș recomanda oamenilor să citească literatură română”
Pentru că am ajuns recent la Timișoara, n-am putut pierde ocazia de a-l invita pe Radu Pavel Gheo la rubrica Bibliotecă de scriitor. Până în ultima clipă, n-am știut dacă într-adevăr ne vom întâlni, dar scriitorul mi-a făcut totuși loc în programul său foarte aglomerat. S-ar zice că biblioteca lui e o mică legendă printre cunoscători, căci mulți dintre cei cu care am vorbit în Timișoara mi-au spus că sunt foarte curioși să vadă, măcar în poze, biblioteca lui Gheo. Spre dezamăgirea mea și a lor, i-am prins pe Gheo și pe Alina pe picior de mutare, aflând că multe dintre cărți fuseseră trimise în satul natal al autorului. De altfel, după cum veți citi în interviu, biblioteca lor a tot călătorit prin țară de-a lungul câtorva decenii. Citeşte tot articolul
Noi citim, tu citești, eu citesc
Târgul de Carte LIBREX, ediția a XXV-a
În perioada 10 – 14 mai 2017, la Iaşi (Palas Mall), se va desfăşura ediţia cu numărul 25 a „Târgului de Carte LIBREX. Primăvara cărţilor la Iaşi sub semnul unui prim sfert de veac din dragoste de carte pentru Iași”. Citeşte tot articolul
Câștigătorii ediției a V-a a Trofeului Arthur
Mulțumim tuturor participanților la cea de-a V-a ediție a concursului de manuscrise pentru copii și tineri Trofeul Arthur. Ne cerem scuze pentru întârzierea anunțării rezultatelor, dar juriul a avut peste șaptezeci de lucrări de evaluat și am dezbătut până în ultimul moment care urmează să fie distribuirea premiilor. Citeşte tot articolul
Lansare de carte: „Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuți”, de Sergiu Flondor
Miercuri, 26 aprilie 2017, de la ora 18.00, la librăria La Două Bufnițe are loc lansarea volumului Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuți de Sergiu Flondor, publicat de editura Corint, colecția Istorie cu blazon. În cadrul evenimentului va avea loc și o expoziție de fotografii din colecția personală a familiei Flondor, selectate și printate de Constantin Flondor și proiecția filmului Prin Cernăuți..., filmări de Sanda Constantin Flondor, montaj Ana Maria Palade Flondor. Vor participa Constantin Flondor, Smaranda Vultur și Cornel Ungureanu. Citeşte tot articolul
Interviu: Mihai Preda aka Psihotrop despre literatura hip hop
Dacă ar preda Psihotrop la școală, ar fi mai puțini elevi care s-ar uita lung la manualele stufoase și la interpretările sterile din care nu pricep nimic, nu li s-ar mai părea rupte de realitatea lor și poate nu și-ar mai da ochii peste cap de plictiseală. Mihai dă bacul anul ăsta, e din Constanța și, obișnuit fiind cu hip hop-ul și cu improvizația, ia cărțile pentru bac și le pune în ritmuri de rap, cu versuri super deștepte, pe limba generației lui, pe care le reții mult mai ușor decât se întâmplă cu toate comentariile pe care le știm prea bine. L-am întrebat deci pe Mihai mai multe despre viață, literatură și despre nevoia de a pune literatura de școală într-o formă atât de tare. Doar citiți-l și, mai ales, ascultați-l!
Bibliotecă de scriitor – Adina Popescu: „Mi-e dor de biblioteca părinților și de sentimentul de siguranță pe care mi-l transmitea”
Prima mea întâlnire cu scriitoarea Adina Popescu a fost în paginile cărții sale semi-autobiografice, Povestiri de pe Calea Moșilor, unde m-a încântat prin stilul ei natural și plin de umor. Despre Adina mai știam că este jurnalistă la Dilema Veche, iar la întâlnirea noastră pentru rubrica Bibliotecă de scriitor am aflat că a regizat și două filme documentare - Copiii Uraniului și Anul dragonului - și că este coordonatoarea revistei Ordinul Povestitorilor, unde copiii creativi pot publica texte și cronici de carte. Citeşte tot articolul
Ofertele expozanţilor la KILIPIRIM, ediţia de primăvară 2017
• Kilipirim – cel mai important târg de carte cu discount din România
• Ediţia de primăvară din acest an: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 şi 22.00, la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi / Intrarea este liberă Citeşte tot articolul
Editura Corint lansează pe piață un nou volum în colecția „Istorie”: „Turcia lui Erdogan”, de Ahmet Insel
Acest volum este un studiu bine documentat al reputatului economist și politolog Ahmet Insel, care prezintă cauzele ascensiunii AKP, strategiile politice și succesele electorale ale lui Erdogan, obținute în ciuda scandalurilor de corupție și a luptei deschise cu comunitatea Gülen. Citeşte tot articolul
Eroina serialului de succes Kösem, acum personaj într-un roman plin de intrigi și taine ca un harem de odinioară
Editura Corint a lansat pe piață romanul istoric Sultana Kösem de Aslî Eke, o incursiune captivantă în viața plină de taine a sultanelor și cadânelor din haremul Palatului Topkapî, din secolul al XVII-lea. Citeşte tot articolul
„Harry Potter”, romanul „Fluturi” de Irina Binder și cărțile de colorat pentru adulți domină topul vânzărilor de carte în rețeaua CLB pe 2016
• Compania de Librării București (CLB) este cea mai importantă rețea de librării fondată înainte de 1989: în prezent, numără 46 de librării, răspândite unitar în toate cele 6 sectoare ale capitalei
• „Cu o tradiție de 67 de ani, dar într-un context mereu în continuă schimbare, Compania de Librării București face eforturi, an de an, pentru a-și păstra statutul de lider de vânzări de carte în capitală, orașul care generează peste jumătate din încasările naționale. În spatele acestor rezultate stau eforturile susținute ale unei echipe hotărâte să ducă tradiția CLB mai departe.” (Marieta Seba, Directorul CLB) Citeşte tot articolul
Pentru prima oară în limba română, mărturia lui Marcel Fontaine despre anii Primului Război Mondial în România
Aceasta carte, insotita de un fascinant dosar iconografic cu fotografii realizate chiar de autor, ce apare acum pentru prima data in limba romana, reprezinta marturia unui membru al Misiunii Militare Franceze in Romania (sub conducerea generalului Berthelot) implicat activ in reorganizarea si instructia trupelor romane si apoi indragostit iremediabil de Romania. Citeşte tot articolul
Atelier de poezie cu Simona Popescu
În perioada 26 februarie – 9 aprilie, Club Revdepov organizează la București un atelier de poezie sub îndrumarea Simonei Popescu.
Prima ediție a atelierului de poezie a avut loc în toamna lui 2014 și s-a finalizat cu o lectură publică a celor mai bune poeme. Poze de la eveniment. Citeşte tot articolul