În perioada 10 – 14 mai 2017, la Iaşi (Palas Mall), se va desfăşura ediţia cu numărul 25 a „Târgului de Carte LIBREX. Primăvara cărţilor la Iaşi sub semnul unui prim sfert de veac din dragoste de carte pentru Iași”.

Tema acestei ediții, „Cărți și oameni în jurul lumii”, adună invitați speciali din Franța, Germania, Egipt, Mexic și România, dar și 150 de expozanţi cu un profil axat pe tematica complexă a Târgului (carte, arte vizuale, muzică, papetărie, birotică, jucării), precum și pe zone care derivă din aceasta (instituții de învățământ, centre culturale, promotori culturali, biblioteci etc.). Edituri din întreaga ţară (București, Iași, Cluj, Pitești, Constanța, Brăila, Craiova) și Republica Moldova (Chișinău), companii distribuitoare de carte românească şi străină, papetărie şi muzică, instituţii şi asociaţii de cultură, autori individuali etc. își prezintă oferta, publicul având astfel oportunitatea de a alege cărţi din diverse domenii de specialitate: artă, beletristică, ştiinţă şi tehnică, calculatoare, mass-media şi comunicare, medicină, psihologie, dezvoltare personală, religie, istorie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, limbi străine, cărţi pentru copii, enciclopedii, dicţionare şi ghiduri, manuale şi auxiliare didactice, cărţi pentru timpul liber, meditaţie şi recreere etc.

Această ediţie a Târgului de Carte oferă publicului de toate vârstele Agenda culturală LIBREX 2017 care cuprinde 250 DE EVENIMENTE de sine stătătoare, dintre care numeroase lansări de carte urmate de sesiuni de autografe, întâlniri literare de excepție la Conferinţele LIBREX 2017, dezbateri de specialitate, mese rotunde, recitaluri de muzică şi poezie, teatru şi film, expoziţii de artă, ediția a V-a a Concursului de Interpretare Artistică „Micul Prinţ” care adună 145 DE ÎNSCRIERI INDIVIDUALE ȘI ÎN TRUPE la cele trei secțiuni: „Creație literară” și „Creație plastică”, „Artă teatrală” și „Interpretare poetică și muzicală” (participanți din Iași, Pașcani, Suceava, Roman și Bârlad), Premiile LIBREX 2017, Tombola „Citeşti şi Câştigi” cu sute de premii în cărți și cu Marele Premiu constând într-o Bibliotecă oferită de MOBEXPERT etc.

LIBREX este singurul târg care are o colecție de carte dedicată autorilor care au conferențiat în timp la LIBREX, volume publicate anual la Editura TROVANT, iar de anul acesta își propune să lanseze un concurs de debut literar pe secțiuni, concurs finalizat prin publicarea volumelor câștigătoare la următoarea ediție LIBREX.

PROGRAMUL DE CONFERINȚELE LIBREX 2017 este următorul:

CONFERINȚA (I) LIBREX. „JOCUL PE CARE PUȚINI DINTRE NOI ÎL MAI JOACĂ” susținută de LUIS ARMENTA MALPICA, poet, romancier, eseist şi traducător, director al Casei Editoriale „Mantis Editores”, co-fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din statele din Vestul Mexicului

CONFERINȚA (II) LIBREX. „O FĂRÂMĂ DIN ISTORIA ZBUCIUMATĂ A AMERICII LATINE DESPRINSĂ DIN ROMA-NUL «LA FERIA» («TÂRGUL») DE JUAN JOSÉ ARREOLA”, susținută de LUCERO ALANÍS, scriitoare și editor, membră a PEN Clubului Internațional, fostă președintă a Asociației Cluburilor de Carte din Mexic

Conferința (III) LIBREX. „PARISUL ILUZIILOR LITERARE ȘI ARTISTICE” susținută de MATEI VIȘNIEC, poet, dramaturg, romancier, jurnalist, membru al mai multor uniuni de creaţie în România şi în Franţa, Uniunea Scriitorilor din România, UNITER (Uniunea Teatrală din România), Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques (Franţa), Ecrivains Associés du Théâtre (Franţa), Société des Gens de Lettres de France

CONFERINȚA (IV) LIBREX. „CĂLĂTORIE VERSUS TEHNOLOGIE. CUM SĂ PLECI LA DRUM CA UN CĂLĂTOR, NU CA TURIST” susținută de Marius Chivu, scriitor, traducător și cronicar literar

CONFERINȚA (V) LIBREX. „CALEA SPRE A DEVENI AUTOR” susținută de scriitorul german ARNO STROBEL

CONFERINȚA (VI) LIBREX. „CONSIDERAȚII CRITICE ASUPRA CERCETĂRII ANTROPOLOGICE ȘI A FILOSOFIEI CULTURALE” susținută de antropologul și sociologul francez CLAUDE KARNOOUH, în dialog cu istoricul Florin Cîntic

CONFERINŢA (VII) LIBREX. „PENTRU O MORFOLOGIE A GENULUI UTOPIC” susținută de Corin Braga, scriitor și profesor de literatură comparată, membru corespondent al Academia de Ciencias din Buenos Aires, Argentina, vicepreşedinte al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România, vicepreședinte al Centre de Recherches Internationales sur l’imaginaire

CONFERINŢA LIBREX (VIII). „LITERATURĂ ȘI REVOLUȚIE” susținută de MOHAMED SALMAWY, scriitor, ziarist și dramaturg egiptean, fost Președinte al Uniunii Scriitorilor din Egipt, Secretar General al Uniunii Scriitorilor Arabi

CONFERINŢA (IX) LIBREX. „SĂ TRĂIEȘTI ÎN LUME CA POET, O MIZĂ PENTRU VREMEA NOASTRĂ” susținută de BRUNO DOUCEY, poet, prozator și editor francez

CONFERINŢA (X) LIBREX. „OCTAVIO PAZ – OMAGIU ȘI PROFANARE” susținută de MIGUEL MALDONADO, poet, editor, diplomat, fost atașat cultural al Ambasadei Mexicului în Kenia

CONFERINȚA (XI) LIBREX. „ALFREDO R. PLACENCIA SAU CONSTRUCȚIA SEMANTICĂ A DURERII” susținută de JORGE SOUZA, poet mexican, ziarist şi doctor în lingvistică

 

Evenimentele LIBREX 2017 se desfăşoară în cele trei AGORA EX LIBRIS (spaţii de evenimente) din incinta Palas Mall (nivelul 0 şi nivelul 1). Agenda evenimentelor se poate găsi aici.

Mai multe vă rugăm să aflați accesând blogul evenimentului sau pagina de Facebook dedicată. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *