Anat Levin (n. 1973, Israel) este poetă, editoare și profesoară de creative writing. A publicat poeme în cele mai prestigioase reviste și cotidiene din Israel. A debutat în 2008 cu Anna mistovevet leat (Anna se învârte încet) care a primit Premiul Ministerului Culturii pentru Poezie. A studiat cinematografie și televiziune la Hunter College din New York și a absolvit cursurile de poezie ale școlii Helicon, în 1993. Cel de-al doilea volum de poezie al lui Anat Levin, Mouth to Mouth, a apărut în 2013 și a fost distins cu premiul „Acumˮ al Societății Israeliene pentru Scriitori și Muzicieni, primind, de asemenea, și „The Rabinovich Tel Aviv Fund for translation”, în urma căreia cartea a fost tradusă în limbile engleză și germană. Pe lângă poezie, mai scrie și proză, primul său roman, The Archivist, apărând în 2014. În prezent, locuiește la Givataim.
Poemele lui Anat Levin sintetizează experiențele unei femei cu rădăcini rusești într-un spațiu nou în care încearcă să-și propage, treptat, identitatea, pentru a-l îmblânzi. Relatările ei sunt de o discreție sfâșietoare, tensionată și tensionantă, întrucât accesarea amintirilor, a evenimentelor din istoria de familie se face într-un mod atipic, contraintuitiv. Confesiunea erupe brusc și scurt, expunând preț de doar câteva clipe subiectul poetic, așa cum fascicole de lumină provenind de la sirena unei mașini de poliție ar dezvălui fugitiv corpurile ghemuite ale unor refugiați într-un subsol. Cam așa s-ar putea descrie cadrul în care este fixată lirica lui Anat Levin, în care se vorbește despre traumă și despre adevărul personal printr-o gesticulație extrem de delicată. Reconstruirea propriei existențe într-un loc nou, deteritorializarea spaimei și a ororii, pe care oamenii le poartă cu ei oricât de tare se îndepărtează de locul în care le-au trăit, poveștile la singular care se pierd în magma colectivă sunt doar câteva dintre aspectele pe care textele poetei israeliene le organizează cu precizie și un cinism dureros în insectarul emoțiilor divergente pe care conștiința le inventariază.
O, mamă
1
Existau mai multe metode:
cu o curea peste palme dacă veneai târziu acasă,
cu o curea la fund dacă te certai cu surorile tale,
cu o curea pe o parte a corpului la întâmplare (brusc, unde se nimerea),
dacă joia uitai să ștergi praful în cameră înainte să pleci la școală,
dacă una dintre ceșcuțele portocalii de ceai pe care le-au adus de „acoloˮ se spărgea,
dacă erai prinsă visând cu ochii deschiși în timp ce te îmbrăcai de dimineață,
dacă citeai o carte (Revolta Angelicăi, pentru a nu știu câta oară) în lumina palidă a coridorului,
când era trecut de ora de culcare.
(Turnatul era întotdeauna încurajat.
Sora-turnătoare primea o bomboană, o cămașă nouă, o mică mângâiere).
Lovitura era cumplită, despica deodată aerul, rănind distanța
dintre palma grea și obrazul fin.
Pentru asta nu era nevoie de vreun motiv anume.
2
Și se spunea:
cinstește pe tatăl tău și pe mama ta
și ei te vor cinsti pe tine cu de două ori mai multe lovituri
și cu două palme sănătoase la fund
ca să-ți fie ție bine
și să trăiești ani mulți pe pământ
și să jelești cu capul sub plapumă; nu te mișca
pentru ca stelele să nu-ți
împungă rănile.
3
Existau două limbi.
Ei spuneau:
„Ea proastă
el hoț
ea fugit cu el
curva de anna
chiar și înapoi în Rusia – curvă
mama și ea – curvă
el oy vay, shvartze hayas
arabii, tfu yoptfoyomat
nu te mărita cu un shvartze
un român un tâlhar polonez vreun Buharin
dat lui un deget vrut să ia toată mâna
Profitorii suferă?
Am suferit.ˮ
Păpușa șchioapă era întrebată:
„Ai mai vrea o ceașcă de ceai, scumpo?
Ce frumos e azi, nu-i așa?ˮ
și mai exista o a treia limbă
pe care nimeni nu o vorbea.
traducere din limba engleză de Anastasia Gavrilovici
