Tara Skurtu (n. 1982) s-a născut în Key West, Florida, și a absolvit studii de creative writing la Universitatea din Boston. Deținătoare a premiului pentru poezie Robert Pinsky Global Fellowship, a ajuns pentru prima dată în România în 2013, stabilindu-se ulterior în București. După chapbook-ul „Skurtu, Romania” (2016), tradus în românește și publicat în același an, i-a apărut volumul „The Amoeba Game” (2017), a cărui versiune românească va apărea anul acesta în colecția „Vorpal” a Editurii Nemira, coordonată de Svetlana Cârstean, în traducerea lui Radu Vancu și a lui Tiberiu Neacșu. Înainte de a veni în România, a predat la Universitatea din Boston; a fost lector în creație literară, a predat compoziție și literatură pentru studenții încarcerați, prin Programul de Educație a Penitenciarelor BU, și a fost în echipa de planificare și predare pentru cursul online, „The Art of Poetry”, al lui Robert Pinsky, în 2014. În prezent, ține cursuri de corporate creative writing și participă la numeroase conferințe de public speaking.
Prin „Jocul de-a amiba”, Tara Skurtu propune un volum cu o arhitectură solidă, asamblându-și discursul din trei cicluri de poeme diferite ca miză stilistică și experiență poetică, dar care sunt traversate de o aceeași sensibilitate la detaliu, la nuanțe, la seismicitatea cotidianului. Atriile și ventriculele din poezia Tarei Skurtu sunt vizualul și auditivul, textele prinzând consistență pe măsură ce subiectul metabolizează evenimente, replici și imagini extrase din dinamica realului, pe care le developează într-o manieră originală, aplicând efecte și afecte care dau o notă personală discursului. Ceea ce frapează în „Jocul de-a amiba” este capacitatea de a jongla cu registre și voci, ceea ce mută centrul de greutate al textului de pe notație, de pe simpla documentare a lumii imediate, pe un cadru scriptural ce operează cu inserturi retrospective, cu sinapsele dintre prezent și aisbergurile memoriei, din care răzbat lucruri din trecut. Populată de figuri familiale sau adresate unui colocutor a cărui identitate nu e divulgată, poezia Tarei este cu predilecție narativă, în care are loc o aglutinare de personaje și evenimente redate cu mania detaliului. Când cinice și pline de cruzimi dezarmante, când funny sau introspective, textele analizează, printr-un obiectiv care hipertrofiază realitatea, contactul subiectului cu multiplele interfețe ale existenței, creând, prin sintaxa ce reglează respirația poemului și prin această atenție la toponimii, la specificul unui spațiu, o experiență de lectură ce amintește de poezia unor scriitoare ca Elizabeth Bishop sau Louise Glück.
PARADOX
Teoria gravitației cuantice
e piesa lipsă. Legile noastre
ne spun când se fac țăndări.
Dacă nu mă credeți, aruncați
un dicționar într-o gaură neagră,
priviți ce li se întâmplă cuvintelor.
Sau luați-o pe soră-mea, acum mamă –
aruncați-o iar în închisoare.
Vedeți cât rezistă în văgăuna aia
până-şi face mintea praf cu
altă viziune. Vedeți cât timp fata
ei de patru ani îi va mai ține minte
dragostea. Mai bine de un an nepoată-mea
a crezut că luna mi-a furat avionul
şi nu mă lasă să plec, dar
mă tot întreabă Unde e mama?
Aruncați un avion într-o gaură neagră
şi vedeți unde aterizează. Soră-mea
îmi spune că a rezolvat paradoxul.
E cu mine pe lună din
aprilie încoace. E sfârşitul lui octombrie.
Bâjbâi printre poveşti
pe care nu ştiu să le spun.
Jocuri în cap, zice nepoată-mea –
un ochi căprui deschis îmi umple
ecranul telefonului,
nu clipeşte când îmi spune
Vreau ca fața ei să arate tot ca fața ei.
traducere de Radu Vancu și Tiberiu Neacșu
