Orice ați face, oriunde ați fi, e imposibil să nu fi auzit, până acum, de mult controversata Ordonanță de Guvern și urmările acesteia. Ni se pare firesc ca, în contextul actual, să abordăm și noi subiectul, deschis, ca de obicei. Am întrebat, așadar, unsprezece scriitori români ce părere au în legătură cu OUG 13/2017, de ce au ieșit la proteste și de ce cred că este important să se protesteze în continuare. Vă lăsăm cu rândurile lor, în speranța că vom avea o Românie care ne va permite să ne citim cărțile liniștiți. Citeşte tot articolul
Cautare dupa "Gabriela Adamesteanu"
Premiul PEN România 2016, acordat ex aequo scriitorilor Cristian Teodorescu și Bogdan Ghiu
Vineri, 18 noiembrie 2016, în sala Cupola din cadrul Tîrgului de carte Gaudeamus de la București, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015). Juriul a fost format din Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu și Radu Vancu. Premiul a fost sponsorizat de OperaScrisa.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor. Citeşte tot articolul
Lansările Editurii Vremea la Gaudeamus 2016
Vă invităm la evenimentele organizate de editura Vremea în cadrul Târgului Internaţional de carte GAUDEAMUS, în perioada 16-20 noiembrie 2016. Editura Vremea vă aşteaptă de miercuri până duminică între orele 10.00 şi 20.00, la parterul pavilionului Central al Romexpo, la standul 32, şi vă invită la numeroase lansări de carte: Citeşte tot articolul
„Bucureştiul literar“ în dezbatere la Librăria de la Cişmigiu
Vă aşteptăm marţi, 11 octombrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului „Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului“ de Andreea Răsuceanu. La eveniment vor vorbi, alături de autoare, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu şi Marius Chivu. Citeşte tot articolul
Sesiune aniversară Norman Manea la Biblioteca Academiei Române
Luni, 23 mai, începînd cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125, București),va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani. Sesiunea va consta într-o serie de discuții libere pornind de la temele operei lui Norman Manea: exilul, limba, memoria, identitatea, biografia ca ficțiune și literatura ca mărturie, scepticismul central-european și ironia evreiască, Clovnul și Huliganul – supraviețuirea umanității în totalitarism, clișeul individual/ colectiv, experiența evreiască în Epoca Modernă, socialismul bizantin românesc, Proust în Transnistria, Kafka în România socialistă etc. Citeşte tot articolul
Sesiune aniversară Norman Manea la Biblioteca Academiei Române
Luni, 23 mai, începînd cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei 125, București),va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani. Citeşte tot articolul
Cele mai bune cărți ale ultimului an vor fi premiate pe 28 martie în cadrul Galei Premiilor „Observator cultural” 2016
Ajunsă la cea de-a 10 ediție, Gala Premiilor Observator Cultural este deja un reper pentru literatura română contemporană. La fiecare început de an, redactorii şi colaboratorii constanţi ai revistei votează, timp de trei săptămâni, nominalizările pentru Premiile Observator cultural, acordate pentru apariţiile editoriale ale anului precedent. În urma centralizării voturilor, ei stabilesc nominalizările pentru cele şase categorii la care se acordă premii: proză, poezie, debut, memorialistică, eseistică/publicistică, critică literară/Istorie literară/teorie literară. Citeşte tot articolul
Când lista de lecturi e jurnalul trăirilor noastre – 2015 în cărți, Mihaela Pascu
Şi dacă biblioteca nu e altceva decât un jurnal al trăirilor noastre? Al căutărilor, al întrebărilor, de multe ori, cu un răspuns pe urmele căruia răsfoim cu atâta sete cărţile? Între paginile pe care le dăm una dupa alta la ore târzii din noapte, cel mai adesea, încercăm să aflăm cine suntem sau cine putem fi mai departe. Citeşte tot articolul
Lansare la Bucureşti: „obiecte umane” de Teodor Dună
Joi, 17 decembrie, de la ora 19:00, la Green Hours (Calea Victoriei nr. 120) din Bucureşti, va avea loc lansarea celui mai nou volum de poezie semnat de Teodor Dună, obiecte umane, apărut recent la Editura Cartea Românească. Citeşte tot articolul
Lansarea volumului „Dracul și mumia”, de Stelian Tănase
Editura TREI vă invită la evenimentul de lansare a cărţii Dracul şi Mumia de Stelian Tănase, vineri 23 octombrie, de la ora 19.00, în Librăria Cărtureşti Verona (la Ceainărie). Alături de Stelian Tănase se vor afla: Gabriela Adameşteanu, Carmen Muşat şi Andreea Răsuceanu. Citeşte tot articolul
Festivalul Internațional de Carte Transilvania, ediția a III-a
Aflat la cea de-a treia ediţie, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania este un eveniment de anvergură internaţională care susţine cultura scrisă română şi universală. Centrul Clujului va găzdui, din nou, cele mai importante edituri din ţară şi de peste hotare. Vor avea loc peste 250 de lansări de carte, recitaluri de poezie şi lecturi publice; întâlniri cu peste 400 de scriitori români şi străini; conferinţe, colocvii, spectacole de teatru şi dans, concerte. Citeşte tot articolul
Scriitorul Lucian Dan Teodorovici, finalist la ANGELUS 2015
Ultimele săptămâni de vară au fost pline ochi de vești bune din lumea cărții din România - amintesc sporadic următoarele: prezența FILB-ului în cadrul Festivalului de la Edinburgh; concursul de debut în proză „Valentin Nicolau”, lansat la aniversarea de 24 de ani a Editurii Nemira; nominalizarea Cristinei Andrei la Festival du Premier Roman de Chambery, cu romanul Abonatul nu poate fi contactat; traducerea, la Editura Polirom, a cărții care a făcut furori în străinătate, Go Set a Watchman (Du-te și pune un străjer), de Harper Lee; Kinderland, volumul Lilianei Corobca, tradus în slovenă și germană; decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România unor scriitori și critici literari precum Paul Cornea, Gabriela Adameșteanu, Aurel Pantea, Adrian Alui Gheorghe, Matei Vișniec, Eugen Negrici, Luminița Corneanu, Florina Pîrjol (lista completă aici) ș.a.m.d. Citeşte tot articolul
Lumea lui Gheorghe Crăciun în cuvinte și imagini
Luni, 13 iulie, ora 18.00, la Librăria Pavesiana din București (Strada Boteanu nr. 5), va avea loc o dezbatere pornind de la literatura și grafica unuia dintre cei mai importanți scriitori români contemporani: Gheorghe Crăciun. Citeşte tot articolul
Anchetă: Ce cărți citesc 10 scriitori români vara aceasta
A trecut ceva timp de la ultima noastră anchetă pe Bookaholic. Am revenit, chiar în plină vară, cu o temă care sper că vă va atrage atenția, vă va plăcea și vă va incita la lecturi diverse: ce citesc scriitorii români în acest sezon. I-am întrebat, iar zece dintre aceștia ne-au răspuns. În cele ce urmează veți vedea ce cărți au pe noptieră, pe birou sau în bagaje Gabriela Adameșteanu, Adrian G. Romilă, Ioana Bâldea-Constantinescu, Ionuț Chiva, Moni Stănilă, Vlad Drăgoi, Krista Szöcs, Vlad A. Gheorghiu, Ana Barton și Simona Antonescu. Nu o mai lungesc, aveți ce citi :) - recunosc că eu mi-am tot notat, pe măsură ce primeam textele de mai jos, tot felul de recomandări. Așadar, lectură plăcută! Citeşte tot articolul
Ce e nou în lumea cărții din România: laureații Galei Premiilor Observator cultural, scriitori premiați & în străinătate & altele
Luni, 30 martie, am stat cu ochii pe Gala Premiilor Observator cultural, care a avut loc la Teatrul Odeon, și ne-am bucurat tare pentru laureații acesteia - informații detaliate mai jos. Apoi, am aflat că Dan Lungu este câştigătorul Premiului Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi, cu romanul Fetița care se juca de-a Dumnezeu, ceea ce ne-a făcut săptămâna chiar și mai bună. Iar restul știrilor din lumea cărții din România sunt la fel de pozitive, așa că avem toate motivele să spunem că săptămâna 30 martie - 5 aprilie a fost una bună. Citeşte tot articolul