Dacă ne-ați urmărit postările pe pagina de Facebook Bookaholic, sigur le-ați remarcat pe cele în legătură cu poezia e la bistrița (hashtag: #poeziaelabistrita) – inclusiv albumul cu pricina. Așa că nu mai e un secret că ne-am bucurat tare de invitația la cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie și Muzică de Cameră de la Bistrița și că, în perioada 16-19 iulie, am respirat poezie cu toți porii. Tocmai pentru că ne-a plăcut atât de tare și am venit cu liste peste liste de lecturi de acolo, ne-am gândit că, poate, veți vrea și voi să citiți o mică parte dintre poemele pe care noi le-am ascultat în lectura autorilor. Ana Toma (visual artist la poezia e la bistrița) ne-a ajutat cu traducerile în limba română a poemelor invitaților străini (îi mulțumim și pe această cale!). 

Mi s-a părut că materialul acesta ar fi prea lung (zeci de poezii) și, poate, puțin irelevant dacă aș copia, pur și simplu, traducerile poemelor aici. Așa că am făcut o selecție din lecturile poeților străini – am ales câte un poem dintre cele traduse din volumele autorilor invitați la Bistrița anul acesta, am selectat acele poeme care mie mi-au spus ceva, care au schimbat niște lucruri în mine, pe care le-am văzut și simțit atunci, pe loc. În unele cazuri (cum ar fi la Goran Simić sau Piotr Sommer) a fost foarte dificil, aș fi transcris mai multe poeme. Dar sper ca această tentativă a mea să vă trezească interesul pentru un poet sau altul și să îi căutați, pe cont propriu, volumele. Până la urmă, asta e tot ce contează.

Lectură plăcută, așadar!

P.S.: Nu apar în selecția de față Øystein Wingaard Wolf – un poet norvegian foarte fain, care însă nu a mai ajuns la festival – și Paula Erizanu – din Republica Moldova, dar care scrie în limba română. Să nu credeți că pe autorii români i-am exclus din pricina unui dezinteres, dimpotrivă (atâtea descoperiri și atâția poeți excelenți!). Numai că aceștia din urmă ne sunt mult mai accesibili.

Poezia e la Bistrita

Goran Simić

Tata și albinele

pentru Vesa Toijonen

Acum știu de ce tata nu a-nţeles nimic despre război.
Nu a-nţeles nimic nici despre albine.
La începutul celui de-al doilea Război Mondial
a îmbrăcat uniforma și a plecat să lupte împotriva fascismului
părăsindu-și casa părintească și stupii.
Când albinele au luat-o razna și au început să atace copiii,
localnicii le-au sufocat prin fumigare.

Trecuseră doi ani din noul război,
când el s-a întors la vechea casă părintească
și a-nceput să crească din nou albine.
A încetat să mai citească ziarele,
înjură autorităţile tot mai rar
și dispare ori de câte ori începe o discuţie
despre politică.

Mi-a trimis un borcan cu miere. Încă nu l-am deschis.

Am auzit că la vreo zece kilometri de casa bătrânească
4000 de oameni au fost omorâţi și îngropaţi acolo la grămadă.
Am auzit că nici mirosul teilor nu poate să acopere
duhoarea corpurilor intrate în putrefacţie sub terenul de fotbal.
Se spune că nimeni nu poate să doarmă noaptea
din cauza detunăturilor din stomacurile goale ale morţilor
care explodează în căldura de vară.

Tata nu știe asta.
El doar crește albine și trimite borcane cu miere.

Răsfoiesc enciclopediile ca să aflu
cât de departe pot să zboare albinele și dacă fug de duhoare.
Apoi mă pun pe plâns.
Nu pot să le explic copiilor mei de ce le-am interzis
să deschidă borcanul cu miere trimis de tata,
războinicul și apicultorul
care nu a-nţeles nimic nici despre război
nici despre albine.

(traducere din limba engleză de Claudiu Komartin; mai multe despre autor aici)

Piotr Sommer

Continuare

Nimic nu va mai fi la fel cum a fost,
nici măcar nu ne vom bucura la fel
de aceleași lucruri. Tristeţile noastre
se vor deosebi și ele, iar noi
ne vom deosebi între noi prin necazuri.

Și nimic nu va mai fi așa cum a fost,
absolut nimic. Gândurile simple vor răsuna
altfel, mai nou, pentru că vor fi spuse
mai simplu, mai nou. Inima va ști cum să se deschidă și iubirea
nu va mai fi iubire. Totul se va schimba.

Nimic nu va mai fi așa cum a fost,
dar și asta va fi cumva nou, fiindcă, în fond,
și înainte era la fel: dimineaţa,
restul zilei, seara și noaptea, dar nu și acum.

(traducere din limba polonă de Constantin Geambașu; mai multe despre autor aici; la Editura Charmides tocmai i-a apărut antologia Dimineaţa pe pămînt)

Krisztina Tóth

Adaptor universal

În toamna ploioasă a lui două mii doi,
acum mai bine de zece ani,
în stația Charing Cross, în Boots
am văzut un mic adaptor universal, alb.
Îmi cereau opt Lire și jumătate pentru el. L-am pus în coș,
dar până la urmă l-am dus înapoi, pentru că până la casă
i-am convertit prețul și mi s-a părut prea mult.
În schimb, am cumpărat o eșarfă ușoară,
colorată, tivită cu aur.

Ce-a mai rămas din acea eșarfă? Firele-i aurii
sunt purtate de vânt, asemenea sigiliului de la țigări,
nu o mai poartă nimeni, a rămas
pe un suport de bagaje sau agățată
sub o geacă, s-a pierdut pe un cuier străin.
E foarte clar acum, retrospectiv, a fost o greșeală
la Charing Cross, acolo, în Boots
să pun înapoi acel adaptor universal
alb, micuț, comod.

Ce înseamnă opt Lire și jumătate, Dumnezeule!
Doar o Liră și șapte Penny per continent,
pentru atâta ar circula îmblânzită
lumea prin firele
ingeniosului aparat. Întotdeauna, certitudinea
a ceea ce ar fi fost bine apare ulterior,
ca și cum, într-un oraș străin, omul
s-ar îndepărta mereu de propriul suflet, cu harta
împăturită, cu eșarfă colorată în jurul gâtului.

Între timp, lumea străbate nevăzută
trupul, provocând oricând
scurtcircuit sau supratensiune, fără să ținem cont
de oscilații și supraîncălzire.
O singură decizie proastă, ispită
ținută în frâu, moment convertit în gând
și trec deodată ani. Când am ajuns
din nou la Londra, în locul în care am greșit,
magazinul nu mai era acolo.

Sau doar eu nu-l mai găseam?
M-am uitat în toate vitrinele.
Eșarfe colorate se găsesc oriunde,
pe stativele vânzătorilor stradali
am văzut de atunci sute, identice,
dar degeaba întreb
pe aeroporturi și-n stații dacă
nu au cumva adaptoare universale:
ce mi se oferă nu e niciodată ca acela.

Mă uit la trecători,
fețe atractive, pline de riduri sau fără vârstă
și-mi pare că pot să intuiesc, dintre călători,
cine e cel care are: cine poate
converti oricând lumea, aparatul
să și-l lege la bătaia unor inimi necunoscute, apoi
să împacheteze, să strângă cablul
fără să se frângă, să poarte în husă
acel micuț adaptor universal.

Desigur, după trecerea atâtor ani
te-ai putea gândi la faptul că
la hotel poți să ceri oricând,
că omul mai mult stă acasă,
că nu e nevoie de atâtea aparate,
că o să-mi cumpăr unul cu prima ocazie,
că nu contează dacă nu primesc husă,
că niciodată nu-i târziu să cumperi un adaptor,
că eram tânără și eșarfa aceea îmi stătea bine.

(traducere din limba maghiară de Andrei Dósa; mai multe despre poetă aici)

Wojciech Bonowicz

Camera

Acopăr cu mâna nu-mi place
când intră. Nu închid uşa
dar mă înfurii când intră fără să bată

când scriu. Acopăr cu mâna foaia
nu vreau să mă vadă
dezbrăcat

cum dansez
cum mă extrag încet
din mormânt.

În uşă stă o nouă viaţă. Îmi vorbeşte
se miră
de transformare.

(din volumul Ecouri și alte poeme, Editura Tracus Arte, 2014, traducere din limba polonă de Sabra Daici; mai multe despre autor aici)

Pablo García Casado

AXION

de ce se usucă atât de greu hainele de ce rămân
pătate de grăsime de fructe și de buzele tale
dacă axion curăță petele odată pentru totdeauna

de unde asprimea hainelor uscăciunea atingerii lor
dacă mă gândesc la mâinile tale la cum te uiți la mine cum îmi spui
că de atâta iubire iarăși trebuie să speli cearșafurile

întrebări triste triste ca toate reclamele la detergenți
și faza e că nu găsesc balsam mai bun decât mâinile tale
în baruri supermarketuri despuieri de noapte

(traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari; din volumul Las afueras, DVD Ediciones, Barcelona, 1997; mai multe despre autor aici)

Marcin Baran

Sper

Sper, ca și cum ar fi un fel de răsplată,
că de fiecare dată când te gândești la mine;
când mă simți, deși nu e neapărat
să fiu chiar eu; când mă vezi
– cu adevărat sau din dor de mine, sper
că atunci și în toate clipele în care îți încordezi
trupul, el se descompune. Burta ți se scurge,
degetele îți dispar și preț de o secundă devii durere,
ești moartă și nu poți să tragi aer în piept.

(traducere din limba polonă de Ioana Diaconu; mai multe despre autor aici)

Jesús Jiménez Domínguez

Un pod în ceață

Mă opresc
la mijloc
și ascult.

Dintr-un capăt
cel ce am fost îmi strigă:
Așteaptă-mă!

Din celălalt capăt
cel ce voi fi
îmi șoptește:
Urmează-mă.

Iar podul, etern,
nu suportă greutatea celor trei.

(traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari; mai multe despre autor aici)

Michaël Vandebril

SÎNT ZILE

mă trezesc sînt probabil fericit am o casă stau lungit în fotoliu
mă duc la geam
îţi iau mîna n-am nimic în buzunare prevăd vremea mă dezbrac
urc scările

nu mai pot să tac văd desenul de pe spatele tău îmi vînd
toate cărţile cînt
o melodie uitată tai cîteva fraze văd cum iese soarele stivuiesc
toate cutiile

nu zic mare lucru zic asta-i prima dată respir aerul de mare
mănînc
struguri negri simt o picătură de ploaie pe frunte beau
un iaz întreg

mă prefac că n-aud nimic deschid o ușă pot să te adulmec
îmi iau la revedere
de la prieteni pun un vinil trec cu mașina pe sub un pod
mă duc să mă culc

(din volumul Exilul lui Maeterlinck, traducere de Doina Ioanid & Jan H. Mysjkin; mai multe despre autor aici)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *