Poeta Laura Dan debutează, la Editura Tracus Arte, cu volumul Începe să doară puţin – un debut dintre cele mai bune din ultima vreme. Laura Dan scrie o poezie concentrată şi de impact, o poezie care mizează pe puterea imaginilor; cuvintele sunt simple, grave, încărcate de toată greutatea sensului lor. Începe să doară puţin e un volum aşa-zicând intimist, familial, al cărui spaţiu e dominat de figurile tatălui (absenţă-prezenţă mutilantă) şi mamei.

Practicând o formulă poetică dincolo de mode şi timp – de douămiism, de biografism, de mizerabilism etc. – Laura Dan are, totuşi, în vedere şi un anumit efect terapeutic al actului de a scrie. Poemele ei explodează, pur şi simplu, ca dintr-o rană traumatică: „Tată-glonţ/ mi-ai străpuns pieptul/ mă auzi? Îţi vorbesc din groapă/ sunt un împuşcat/ care mai are ceva de zis.// Mamă/ nu mai plânge/ aici e cald” (Tată-glonţ). Şi, poemul de alături (fără titlu), mai amplu, în care apare referinţa la scris, un poem cu imagini puternice, violente, care-ţi rămân pe retină:

„singurătatea seamănă cu un copac înalt, fără frunze./ vorbele mele sunt o colonie de omizi flămânde.// pentru ei sunt un morman de cheaguri şi asta mă face/ să scriu. şi scriu până când ochii mei se fac roşii ca şi/ când ar fi plini de sânge.// mama mă urmăreşte îngrijorată. privirea ei: o/ grămăjoară de sare aşezată pe răni.// în carnea mea, ei aşază totul frumos ca-ntr-o vitrină./ îşi întind braţele spre mine. au aflat că-mi însemnez/ bărbaţii şi tata e hidra în sângele căreia îmi otrăvesc/ săgeţile.// cândva, locuiam aici ca-ntr-o pâine caldă. acum locul e/ plin de cioburi. tata e un cadavru care taie dacă întinzi/ mâna. tăietura lui coace până puţi a peşte mort.// vorbesc cu capul în jos ca şi când aş fi vinovată”.

Poeziile Laurei Dan – de regulă cele foarte concise – ating adesea emoţia pură, în ele mocnesc – cu intensităţi diverse, până la culminaţie – angoasa, anxietatea: „mama pregăteşte colţunaşi/ mişcările ei răspândesc lumină/ în bucătăria micuţă/ râsul nostru e o cascadă de frică/ aceeaşi absenţă ne curge în sânge/ ca un strigăt.// când colţunaşii sunt gata/ întorc spatele şi plâng/ ca şi când/ s-ar prăbuşi o lume” (O cascadă).

Riscul acestei poezii este, pe de altă parte, să nu rămână blocată în această dramă familială; ea trebuie să „evadeze”, să treacă dincolo, la alte spaţii, teme. Şi Laura Dan o face, chiar în acest volum. Iată, de pildă, un mic, vibrant Poem de dragoste: „muşca din călcâiul meu cu poftă şi spunea că e cald/ precum un fruct încălzit la soare/ în întunericul camerei răsărea un câmp roşu ca o a/ doua inimă/ când întindea mâna încetişor spre mine/ mă simţeam ca un nou-născut”.

În altă parte, peste rana aceasta deschisă pe care încearcă să o exorcizeze poemele se aşază sentimente noi, speranţă, bucurie şi chiar promisiunea – temătoare – a iubirii: „câteodată,/ lumea e plină de copii care aleargă/ îi văd cum înalţă pe cer un zmeu nemilos.// câteodată,/ îmi închipui braţele lor/ întinse spre mine/ mai frumoase ca nişte cireşi înfloriţi”. Şi promisiunea iubirii, într-o amplă Rapsodie urbană: „îmi deschizi o poartă mică, în inimă/ muguri tineri sunt gata să izbucnească/ atâta bucurie mă sperie/ încep să vorbesc mult/ mi se pare că sunt mai înaltă/ că lucrurile au coborât cu o treaptă/ ochii tăi au o culoare nemaivăzută/ hai la mine/ nu există în tot oraşul o casă ca a mea/ putem bea ceai din ceşti goale/ şi ne putem odihni mai ceva ca-ntr-o grădină/ un vecin îţi va spune că locuiesc aici de foarte mulţi ani/ că mama îmi trimite pachete/ pe care nu le desfac niciodată/ hai la mine/ dacă îmi pun o rochie/ o să vezi că am picioare frumoase/ şi dinţii sunt frumoşi/ mi i-ai văzut?/ hai, fă-mă să râd/ ca să vezi cât sunt de albi”.

Începe să doară puţin e un volum bun, poemele au un efect foarte puternic asupra cititorului, cuvintele înseşi „taie” precum „o lamă de fierăstrău”, ca să folosesc chiar comparaţiile poetei: „braţele mele te cuprind ca un năvod// eşti hrana de care am nevoie/ un miez de pâine călduţ/ mă poţi ţine în viaţă// sunt precum tata/ o lamă de fierăstrău// dacă iubesc, tai!”.

Laura Dan, Începe să doară puţin, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012, 62 p.

Adina Diniţoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducator din franceză, redactor la Observator cultural. Colaborează cu cronică literară la România literară, Dilema veche, Dilemateca, Radio Romania Cultural. Este autoarea cărții "Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții", Editura Tracus Arte, 2011.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *