Bookaholic

Povești de groază de spus pe întuneric de Alvin Schwartz, adică Scary Stories To Tell In The Dark, este unul dintre titlurile cele mai populare din literatura pentru copii (de limbă engleză). Este, de asemenea, și unul dintre cele mai controversate. Dacă pe noi ne speriau Baba Cloanța, bau-bau sau omul negru și aveam (poate) coșmaruri de la iezi decapitați în geam sau fetițe cu scufițe mâncate de lupi în cămeșoaie de noapte, puștimea care a copilărit în anii ’80-’90 peste ocean a avut parte de povești cu criminali, schelete, membre retezate, fantome, morți în coșciuge, adică orice poate ajuta un somn mai liniștit.

N-o să fim niște domnișoare de pension fandosite afirmând că un copil n-ar trebui să citească o carte ca Povești de groază de spus pe întuneric de Alvin Schwartz. Dacă știe să citească, e suficient de mare să se descurce cu toate grozăveniile care ies din paginile unei cărți, mai ales că majoritatea au și semnal de alarmă și final moralizator (”vezi ce pățești dacă…?”). Îmi și imaginez cum o fi să te sune mama vreunui alt copil pe care al tău l-a făcut să plângă spunându-i în tabără povești de groază pe întuneric.

Dar, vorba lui Poe, ”să crezi numai jumătate din ce vezi și nimic din ce auzi”. Povești de groază de spus pe întuneric este o selecție de povestiri (folclor, mituri urbane) culese de Alvin Schwartz (nu autorul de benzi desenate, ci autorul de cărți pentru copii) și publicată în 1981, urmată, datorită succesului său surprinzător, de încă două antologii, More Scary Stories To Tell In The Dark (1984), și Scary Stories 3: More Tales To Chill Your Bones (1991).

Spuse sub formă didactică, ca un manual, povestirile sunt pline de indicații precum “și acum țipă AAAAAAAAAAA” sau “bate tare din picior și sari pe cel de lângă tine”. Sunt foarte scurte, aproape la modul anecdoctic, versiunea de groază: ”ai auzit de povestea cu jocul de-a v-ați ascunselea de la o nuntă? Mireasa s-a ascuns în pod, într-un cufăr, care s-a încuiat când a căzut capacul, și au găsit-o 20 de ani mai târziu, sub formă de mumie în rochie de mireasă, cu gura deschisă într-un strigăt mut”.

Nu ”chiar” atât de scurte, însă poveștile rar depășesc o pagină și jumătate. Stilul este aproape inexistent, fără epitete morbide, comparații sinistre și fără cuvinte complicate, pentru că publicul țintă al acestei colecții de povestiri e pre-adolescentul care nu stă să facă literatură când vrea să își sperie prietenii de Halloween sau la focul de tabără. Pentru literatură de groază serioasă, o să aibă timp mai târziu să citească Poe sau Lovecraft.

În ciuda lipsei flagrante a oricărui filon artistic, poveștile culese de Alvin Schwartz își ating efectul. După două-trei ți se ridică un părul pe mână. Nu e frică, nu e groază, e acel fior discret din care sunt făcute toate poveștile bune horror. Subiectele au avut ca inspirație mitologia urbană și diverse legende, nu doar din folclorul urban american, ci din toată lumea, căci unele sună surprinzător de familiar: criminalul evadat, cu un cârlig în loc de mână, case bântuite, morți vii, șchiopi care vin să își caute piciorul, morți care vin să își caute vreun lucru furat de cineva în timpul vieții, măcelari care își căsăpesc clienții, îi condimentează cu salvie și îi bagă în cârnați. Rețeta de groază este, în general, a membrelor retezate (care ori te urmăresc, ori sunt căutate de foștii proprietari), a aparițiilor de fantome și strigoi, a morților absurde, a morților reveniți, a sunetelor macabre.

Nu în ultimul rând apar, probabil ca reflex al unei societăți ceva mai violente decât suntem noi obișnuiți, povestiri cu condamnați evadați, telefoane insistente, criminali ascunși în mașină, urmăritori, crime, multe crime. În copilăria mea n-au pătruns nici măcar legendele urbane cu Terente și habar n-aveam să sun la poliție. Pe de altă parte aveam un respect deosebit pentru strigoi, vampiri și păsări psihopompe. Deh, Europa de Est.

Jumătate din fiorul acestor Povești de groază de spus pe întuneric, în fond inofensive, sunt însă ilustrațiile lui Stephen Gammell, al cărui stil tremurător, parcă indecis, un pic naiv, alături de viziunea macabră alb negru, completează în mod foarte fericit efectul final al poveștilor de groază ale lui Schwartz. Atenție, dacă vreți să cumpărați cărțile, să nu luați ediția recentă ilustrată de Brett Helquist, strică tot farmecul de horror veritabil.

În încheiere, am să vă las aici o foarte scurtă povestire amuzantă de groază, urmată de linkuri utile: unde poți  să asculți (cărți audio) sau să citești (online) Poveștile de groază de spus pe întuneric de Alvin Schwartz.

The Viper

“A widow lived alone on the top floor of an apartment house. One morning her telephone rang.
“Hello,” she said.
“This is the viper,” a man said. “I’m coming up.”
“Somebody is fooling around,” she thought, and hung up.
A half-hour later the telephone rang again. It was the same man.
“It’s the viper,” he said. “I’ll be up soon.”
The widow didn’t know what to think, but she was getting frightened.
Once more the telephone rang. Again it was the viper.
“I’m coming up now,” he said.
She quickly called the police. They said they would be right over. When the doorbell rang, she sighed with relief. “They are here!” she thought.
But when she opened the door, there stood a little old man with a bucket and a cloth. “I am the viper,” he said. “I vish to vash and vipe the vindows.”” 

Linkuri spre audiobooks, foarte utile pentru exerciții de ascultare cu un puști care învață engleza (și vi se pare că doarme prea bine noaptea):

Scary Stories to Tell in the Dark

https://www.youtube.com/watch?v=MvbU1dOz_1c

Și următoarele volume: More Scary Stories to Tell in the Dark și Scary Stories 3: More Tales to Chill Your Bones

Poveștile se găsesc în număr mare, într-o variantă ușor modificată (dar nu e ca și cum ar avea de suferit stilul original) pe site-ul cu foarte multe povești, jocuri și imagini de groază  scaryforkids.com/stories-to-tell/