Joi, 27 februarie, am aterizat la ceainăria ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului București) la o primă ediție a unui eveniment cultural care promite mult: Trialoguri la ArCuBAbia mi-am găsit loc în mulțimea de oameni care veniseră să-l vadă pe primul invitat al Trialogurilor, Mircea Cărtărescu. Odată așezată pe un scaun, am asistat la o întâlnire de două ore relaxată, intimă, caldă, în care s-a povestit cu pasiune și modestie despre diverse episoade din viața scriitorului, s-a râs și s-a încordat auzul, s-a plecat acasă cu zâmbetul pe buze.

Trialoguri la ArCuB se vrea a fi un eveniment care să ”reintroducă în agenda comunității obiceiul conversațiilor culturale, pe un ton relaxat și prietenos”, ediții care să se transforme într-o ”nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc”, conform prezentării organizatorilor.

Ce aduce nou este fix acest concept de ”trialoguri”, care, din punctul meu de vedere, ar însemna o conversație în trei – ceea ce m-a derutat puțin, având în vedere că Mircea Cărtărescu a răspuns la întrebările moderatorului, Marius Chivu, iar discuțiile au fost trunchiate de mici momente muzicale oferite de percuționistul Zoli Toth.

zoli toth

Bine, la o adică, poți lua în considerare că Zoli Toth a comunicat cu publicul prin muzică, completând frumos momentele de istorisiri și întregind atmosfera prin acordurile de marimba și vibrafon. Ca un respiro, deopotrivă pentru invitați și public. Sunt tare curioasă care va fi formula adoptată pentru următoarele ediții – întâlnirile vor fi bilunare, întotdeauna într-o zi de joi, de la orele 20:00.

Invitații au fost la înălțimea așteptărilor publicului numeros (în jur de 50 de participanți cred) și au reușit să păstreze, până la final, o coerență în conversații și o apropiere de ascultători.

Cum fiecare afirmație fără bază concretă nu înseamnă mare lucru, haideți să scanăm, împreună, subiectele conversațiilor de joi, 27 februarie.

cartarescu

Mircea Cărtărescu a salutat, mai întâi de toate, audiența, afirmând că se simte flatat că atâția oameni au venit să-l vadă și să-l asculte și sperând că discuțiile nu vor plictisi și vor fi interactive. Apoi a început să răspundă la întrebările adresate de scriitorul și criticul literar Marius Chivu, adesea divagând, ajungând mai departe decât i-o cerea moderatorul, dar reamintindu-ne că este un povestitor de calibru.

cartarescu si chivu

Prima oprire a tratat tema succesului literar pornind de la ideea că Mircea Cărtărescu este un scriitor ”pe val”. Iată care este opinia sa:

Nu am legat niciodată ideea de succes literar cu ideea de premiu. Foarte multă lume confundă calitatea artistică cu premiul. Facem confuzie între acceptarea socială a unor opere și operele în sine, ceea ce e o mare greșeală. Eu cred că cel mai mare succes al unui autor este atunci când este cu adevărat iubit, cu adevărat citit și înțeles, până la urmă. Este bine ca un autor să primească, din când în când, și o recunoaștere socială, dar nu trebuie confundată cu valoarea care, în cazul scriitorilor, este dată de frază, cred eu”.  

Au urmat întrebări cu răspuns scurt și profund :):

Marius Chivu: Te-ar lăsa inima să arzi ceva înainte să publici?

Mircea Cărtărescu: Nu, nu cred. Dar timpul oricum arde orice scriere.

M. Chivu: Dintr-un incendiu ce ai salva: pisica sau manuscrisul?

M. Cărtărescu: Nici nu încape discuție, aș salva pisica, cea care are viață.

public

Ne-am avântat apoi, împreună cu gazdele și invitații, în povești scoase din hățișul amintirilor. S-a vorbit despre prima călătorie în Statele Unite, Cărtărescu spunând că s-a pomenit din Colentina, de unde cumpăra pește deja stricat, parașutat, într-un ”avion cât o catedrală, un Boeing care credeam că nici nu există”, direct în New York. ”Introducerii” i-au urmat povești cu taximetriști chinezi care nu știau o boabă de engleză sau africani care l-au condus prin păduri.

Dacă aș fi murit și aș fi ajuns în paradis, nu aș fi fost mai uimit. Totul mi se părea sclipitor. Când am intrat într-un supermarket, mi-am scos aparatul foto să fotografiez rafturile pline, de teamă că nu o să mă creadă nimeni acasă. Am tremurat timp de o săptămână pentru că n-am știut să dau drumul la calorifer. Am rămas închis în toalete publice fiindcă nu știam să ies. Toate lucrurile penibile. Dar am ajuns în locurile unde visam: San Francisco, New Orleans, Washington etc.”.

cartarescu si chivu 1

Și cum America a fost revizitată de curând de scriitor, s-a trecut la întâmplări din timpul turneului de anul trecut, ”copleșit de povești nefericite” – se pare că era un turneu cu premise excelente, numai că a fost urmărit de ghinion: i s-a spart un timpan (surd complet de urechea stângă) când a aterizat în Minneapolis, apoi a avut o gripă cumplită, care l-a ținut la pat; totuși, și-a ținut toate evenimentele. S-a trecut la pățanii de tot soiul, dintre care s-a remarcat povestea din teatrul Chopin din Chicago, unde Cărtărescu fusese invitat la o întâlnire cu publicul și unde a dat peste un moderator tânăr scriitor emo, cu brațele tatuate cu muște, care l-a supus, timp de o oră și jumătate, unei torturi intelectuale, adresându-i întrebări de pe sute de cartoline care nu aveau nicio legătură cu cărțile sale sau cu actul scrierii.

Cum  fără mențiuni la cărțile sale nu se putea, moderatorul l-a întrebat cum se mai raportează astăzi la Nostalgia, volumul care continuă  să fie tradus și să-i aducă premii și recunoaștere. Astfel am aflat că Nostalgia a fost scrisă la 27-28 de ani, când nu intenționa să scrie o carte și nici să publice, ci să citească textele la cenclul Junimea, al lui Crohmălniceanu; erau texte scrise pentru Nedelciu, pentru Gheorghe Crăciun, pe care-i vedea ca pe niște semi-zei într-ale prozei. O întreagă istorie personală a cărții realizată verbal de Cărtărescu, de la scrierea ei și până la publicarea versiunii cenzurate, respectiv necenzurate, un deliciu!

Cred că Rem este cel mai organizat text de-al meu din toate timpurile. Am o mare admirație pentru puștiul de atunci care nu mai are nicio legătură cu mine”.

public 1

Seara a fost continuată de dialoguri despre greutatea de a găsi titluri potrivite pentru cărțile sale; despre Beatles, pasiunea pentru muzica lor și grupul optzeciștilor (Traian T. Coșovei, Ion Stratan, Florin Iaru și Cărtărescu) care își disputau membrii trupei; despre petrecerile din anii ’70-’80 și timiditatea scriitorului; despre alcool. cafea și ”stimulenți” exteriori – ”Mă uit la o sticlă de vodcă cu totul altfel decât s-ar fi uitat Nichita Stănescu, de exemplu. E o întâmplare că nu sunt băutor” spunea scriitorul, continuând: ”Nu pot să încep să scriu ceva fără să beau o cafea înainte”; despre cenacluri și influența pozitivă a acestora asupra participanților – de exemplu, de fiecare dată când cineva citea un poem extrem de bun, toți ceilalți mergeau acasă și încercau să scrie la înălțime; de altfel, Mircea Cărtărescu a povestit despre momentul în care Traian T. Coșovei i-a dat un poem cu o lamă de ras lângă, cu dedicația ”Poetului M. Cărtărescu ca să-și taie vinele de invidie”; de ce ai nevoie pentru a scrie bine, pentru a fi scriitor – ”Există foarte multe feluri de a fi scriitor și toate sunt legitime. Cel mai important este să fii cu adevărat scriitor, nu să mimezi” afirma M. Cărtărescu; despre ”meseria” de scriitor – ”Nicio meserie nu te face fericit. Dacă ne gândim la scris ca la o meserie, într-adevăr nu este o meserie recomandabilă. (…) În cele mai multe dintre cazuri, trebuie să faci și altceva pentru că nu poți trăi din scris. Numai că literatura nu este o meserie, tocmai pentru că nu poți trăi din ea. Este o artă și presupune aptitudini speciale. Literatura este un proiect în care te angajezi cu tot trupul și tot sufletul tău. (…) Dacă nu simți că ești posedat, cu cineva scrie cu mâna ta, atunci nu poți scrie o literatură bună”.

cartarescu 1

După ultimul moment muzical oferit de Zoli Toth, a venit rândul publicului să-l ”asalteze” pe Mircea Cărtărescu cu întrebări. Cu această ocazie, scriitorul a răspuns la chestiuni legate de jurnalism, de poezie – implicit de ce nu mai scrie -, de biblioteci personale și citirea tuturor cărților din acestea și multe altele. La sfârșit, s-au împărțit mulțumiri, aplauze și autografe.

Cum spuneam și la început, a fost o seară reușită, un ”trialog” închegat, relaxat, apropiat de public. Oare ce vor oferi următoarele ediții de la ArCuB?

 

N.B.: Intrarea la evenimentele ”Trialoguri la ArCuB” se face pe baza unui bilet de intrare în valoare de 25 de lei. 

Sursă foto

 

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *