Tag: Ana Blandiana

Gaudeamus 2015: 10 cărți musai de luat acasă

Astăzi a început târgul de carte Gaudeamus, unul dintre cele mai așteptate evenimente anuale. Înainte de a da o tură prin Pavilionul Central de la Romexpo și a răsfoi și cumpăra cărțile care ne fac cu ochiul, ne-am gândit să continuăm buna noastră tradiție și să facem o listă de cărți musai de luat acasă. Subiectivă, bineînțeles. Cum se zvonește că ar fi peste 2000 de cărți noi anul acesta, ne-a fost tare, tare greu să alegem doar zece recomandări, așa că am trișat și am mai inserat altele printre rânduri. Vă lăsăm să citiți, iar noi fugim spre Gaudeamus. Ne vedem acolo! Citeşte tot articolul

O capcană construită perfect – despre „Fals tratat de manipulare”, de Ana Blandiana

Indiferenţa, pagina 116, în Fals tratat de manipulare, scris de Ana Blandiana. E pagina la care mă opresc şi la care nici nu e nevoie să-mi promit că voi reveni. Aceasta e o pauză voită, un omagiu pe care mă simt obligată să-l fac, ca şi cum continuarea lecturii cărţii devine posibilă numai şi numai dacă eu scriu, mai întâi, despre primele o sută şaisprezece pagini. Citeşte tot articolul

„Cine mi-a ucis fiul? Dosarul Frumuşanu–Crăiniceanu se redeschide“ – un manual de istorie recentă și un dosar politic

Vă aşteptăm vineri, 25 septembrie, ora 18.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, alături de Ana Blandiana, Tatiana Niculescu Bran, Ştefan Frumuşanu, Laurenţiu Mihu şi Lidia Bodea, director general Editura Humanitas, pentru o dezbatere prilejuită de recenta apariţie a cărţii "Cine mi-a ucis fiul?Dosarul Frumuşanu–Crăiniceanu se redeschide" de Ştefan Frumuşanu. Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: Gaudeamus, mon amour, plus multe vești bune

A mai trecut o săptămână și am mai adunat ceva noutăți din lumea cărții din România. Cele care ne-au atras atenția sunt următoarele: participarea scriitoarei Gabriela Adameșteanu la o întâlnire cu totul și cu totul specială la Paris, cea de-a treia conferință a Societății Tolkien din România, care are o temă foarte interesantă („J.R.R. Tolkien – Izvoarele inspirației”), călătoria Anei Blandiana în Spania, într-un turneu de prezentare a ultimei sale cărți apărute în spaniolă, volumul de poeme Patria mea A4, dar și prezența Ioanei Nicolaie la cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie de la Stockholm, pentru a-şi prezenta volumul Cerul din burtă, apărut în limba suedeză în 2013 sau vestea celei de-a opta traduceri a romanului Cartea șoaptelor, de Varujan Vosganian, de data aceasta în norvegiană.  Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: Rusia la Gaudeamus 2014, Cărtărescu în Austria, Ana Blandiana la ArCuB și multe altele

Toamna aceasta devine din ce în ce mai plină de evenimente, vești și noutăți editoriale faine. Dintre acestea, amintesc de turneul de promovare al lui Mircea Cărtărescu în Austria, de participările unor scriitori români cunoscuți și foarte cunoscuți - Vasile Ernu, Bujor Nedelcovici, Lucian Boia, Krista Szöcs, Florin Irimia, Cristian Teodorescu - la diferite festivaluri sau seri literare din diferite colțuri ale Europei, de revenirea Trialogurilor de la ArCuB - ediția a doua a toamnei, cu Ana Blandiana cap de afiș -, Rusia, țara invitată la ediția din noiembrie 2014 a Gaudeamus - cu un program extrem de interesant -, noi volume semnate de Gabriel Liiceanu, Orhan Pamuk, Florin Bican, Marc Levy, ș.a.m.d. Nu-mi rămâne decât să vă urez lectură plăcută, ca de obicei, căci aveți ce citi! Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: noi invitați la FILIT 2014 și multe altele

Oare cum a fost prima săptămână din septembrie din punct de vedere cultural? Aparent, extrem de bună, iar știrile pe care vi le prezentăm astăzi, pe scurt, susțin afirmația noastră: noi invitați la FILIT 2014; colocviul internațional „Cartea-obiect”, de la Facultatea de Litere, acceptă înscrieri pe bază de rezumat până la data de 15 septembrie; scriitorii români merg la Târgul de Carte din Suedia; Ana Blandiana este, printre alții, invitată la „Zilele Culturii Române” de la Berna; Salonul de Literatură „Junimea” se redeschide la Iași; scriitoarea Andra Rotaru participă, în America, la un alt eveniment fain; Revista de Povestiri propune toamna aceasta ateliere unul și unul; scriitori nedebutați încă în volum pot participa la cea de-a V-a ediție a Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu” ș.a. E adevărat, noutăți editoriale avem mai puține, dar merită să aruncați un ochi peste ele, poate veți pune volumele respective pe lista voastră de lecturi.  Citeşte tot articolul

Ce e nou în lumea cărții din România: cartea de vacanță, copacul cu cărți și alte noutăți

Cine spune că vara se întâmplă mai puține lucruri, avem parte mai rar de evenimente, de cărți noi sau de volume cu reduceri? Vă spunem noi că nu este adevărat. Dovada: rubrica noastră despre ce e nou în lumea cărții din România, care vine săptămânal cu cele mai proaspete vești culturale. Și astăzi avem o grămadă de povestit: despre Copacul cu cărți, despre campania Cartea de vacanță lansată de Nemira, vă spunem cum a reacționat Ministerul Culturii la adresa brandului Veneris, care s-a folosit de imaginea lui Mihai Eminescu pentru a-și promova produsele, la ce festival important a participat scriitoarea Ana Blandiana, ce noutăți editoriale au apărut în săptămâna 18-24 iulie, ce reduceri la cărți am mai zărit pe site-urile editurilor și altele. Start la lectură! Citeşte tot articolul

Cercului literar cu scriitoarea Ana Blandiana

Scriitorul și cel mai recent volum al lui, la o întîlnire cu cititorii. Un dialog cu cărțile pe față. Marți, 3 iunie, ora 19:00, invitata Cercului literar este scriitoarea Ana Blandiana. Cartea în dezbatere: „Fals tratat de manipulare” Moderator: Dan-Liviu Boeriu Citeşte tot articolul

Întâlniri cu şi despre scriitorii români

IICCMER organizează vineri, 14 februarie, începând cu ora 16.00 la Librăria Bastilia din Bucureşti (Piaţa Romană nr. 5, Bucureşti), prima întâlnire din seria de dezbateri dedicate literaturii, „Oglinzi ale realului şi literaturi în oglindă. Reprezentări ale comunismului în literatura română”, care îi va avea ca invitaţi pe scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan. Citeşte tot articolul