Cea mai recentă carte a Martei Petreu este entuziasmantă dintr-o mulțime de motive. Supa de la miezul nopții e un roman care duce, simultan, mai multe „bătălii” pe fronturi dintre cele mai diverse, iar Martei Petreu îi reușește de minune fiecare miză pe care și-o fixează.
Cartea reprezintă o rememorare a destinelor unor personaje care se intersectează și care, într-un fel sau altul, se destructurează reciproc ajungând, în cele din urmă, să se distrugă. Citeşte tot articolul
Cum ne putem explica și, mai ales, cum putem gusta o punere în scenă modernă a unei opere clasice? Cazul concret: Don Giovanni de Mozart în regia lui Andrei Șerban.
Părerile sunt împărțite, dar e imposibil să nu vedem cum balanța înclină (dramatic) de partea detractorilor. Desigur că motive de derută sunt, pornind de la acela că există un cod (al bunului simț?) care face ca operele intrate în canon să fie, așa-zicând, inviolabile. Așa cum este, am spune fără să clipim, și cazul lui Don Giovanni. Și totuși, afirmația e cât se poate de greșită. Da, există ceea ce am putea numi donjuanism, dar să fie oare acesta un mit imobil, fără nuanțe și repuneri în discuție? Bineînțeles că nu. Citeşte tot articolul
