Tag: Jonathan Swift

O ediţie specială de stilouri, dedicată marilor scriitori

Când v-am spus că în casa bunicii mele se păstrează o mulţime de obiecte ce au legătură cu anii copilăriei mele, nu am exagerat deloc. Cotrobăind prin sertare şi cufere după astfel de mici comori personale, am dat deunăzi peste primul meu stilou, cel cu care am mers mândră în clasa întâi: verde, chinezesc, cu peniţa de aur. Din păcate nu mai este funcţional, căci tare mult mi-ar fi plăcut să mai scriu ceva cu el. Citeşte tot articolul


Căutările fără sfârșit ale sufletului / Orlando de Virginia Woolf

Doris Lessing scrie undeva, în introducerea “Carnetul auriu”, că o carte, oricât de importantă ar fi, trebuie citită doar atunci când ești pregătit pentru ea (ca stare, nervi, putere de înțelegere). Am priceput asta abia acum, citind Orlando de Virginia Woolf, un roman pe care l-aș fi aruncat cât colo dacă mi-ar fi căzut în mâini acum câțiva ani. Și asta pentru că, deși e o carte minunată despre viață și vis, despre scriitori și idealuri, natură și căutări sufletești, îți pune la încercare răbdarea și-ți trezește cele mai contradictorii stări: te face să râzi pe rupte dar și să numeri căscaturile, îți face poftă să umpli cu cuvinte foi întregi de hârtie dar și să dai cu cărțile de toți pereții, te îmbie să ieși în lume dar te și face prizonierul celei mai întunecoase camere din suflet. Citeşte tot articolul


Călătoriile lui Purcărete în universul lui Gulliver

Montarea lui Silviu Purcărete după cartea lui Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver, cu Teatrul „Radu Stanca” din Sibiu, vine cu o viziune cu adevărat inedită asupra poveştii bine-cunoscute. Dacă atunci când spunem Gulliver, ne gândim cel mai adesea la peripeţiile fantastice ale lui Lemuel Gulliver ba în ţara piticilor, Lilliput, ba în cea a uriaşilor din Brobdingnag, Purcărete nu selectează pentru scenă momentele poetice ale călătoriei, ci, dimpotrivă, pe cele mai groteşti, mai crude, cele care, de fapt, dau seamă pentru adevărata natură a omului. În plus, focusul nu mai este pe personajul Gulliver şi pe evoluţia (sau involuţia) sa pe parcursul călătoriilor sale, ci pe imaginea unei umanităţi în descompunere. Un proiect controversat, montarea lui Purcărete a stârnit revoltă în rândul părinţilor care veniseră cu copiii, crezând sau sperând că este un spectacol à la Ţăndărică. Citeşte tot articolul