Tag: Merlich Saia

2 seri de poezie la Tramvaiul 26 în cadrul FIPB 2018

Purtată de mirosul florilor de tei, măceș și mâna-Maicii-Domnului prin cartierul Armenesc, am ajuns pe strada Cercului, la Tramvaiul 26, în cea de-a doua și în cea de-a patra seară de lecturi publice din cadrul Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB). Imediat ce m-am așezat, am fost țintuită pe scaun de stăpâna casei,  pisica Moldova, și de calitatea textelor citite. Pentru orice amator de poezie contemporană, vizita la Tramvaiul 26 este obligatorie - acum au și o librărie cu ultimele noutăți, iar în (aproape) fiecare duminică au loc întâlnirile Institutului Blecher, unde citesc și discută poeți contemporani deja publicați sau debutanți. Citeşte tot articolul


Poemul săptămânii: „nu-mi venea să cred de câtă nepăsare e capabil”, de Merlich Saia

Merlich Saia s-a născut în 1982 în București și a publicat în 2014 garda de corp (Tracus Arte), volum distins cu Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut. Dedublarea subiectului poetic (anticipată de altfel și de recurgerea la un pseudonim) este principiul fondator al cărții ce se constituie sub forma unui amplu poem narativ, având în centru o realitate reductibililă la un singur raport fundamental între „garda de corp” și „șeful”. Astfel, coloana vertebrală a textelor este alcătuită din notații ce transcriu geometriile contondente ale relației dintre garda de corp și superiorul acesteia, relație capabilă să amorseze un discurs schizo, când autoreferențial și confesiv, când analitic, de o feroce luciditate. Citeşte tot articolul


Festivalul Gellu Naum, ediția I

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum, care se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale. Citeşte tot articolul