Tag: bookfest 2017

„Val şi Cetatea Sufletelor”, de Ana Alfianu – cartea celor mici şi cartea celor mari

Nu cred că există carte pentru copii care să nu se potrivească şi adulţilor. Ce ar trebui să fie poveştile dacă nu nişte călătorii extraordinare care să ne poarte dincolo de orice graniţe? Val şi Cetatea Sufletelor, de Ana Alfianu, reuşeşte să strecoare în inimile celor mici şi mari deopotrivă atât spiritul de aventură, cât şi covârşitoarele emoţii care dau năvală în sufletele noastre încă de la cele mai fragede vârste. Citeşte tot articolul


Literatura română la raport: Cum stăm cu cititul şi preferinţele în materie de autori români?

Ne putem bucura, acum, la final de Bookfest, de un top al celor mai vândute cărţi, informaţie importantă dacă vrem să aflăm nu doar care sunt cele mai de interes titluri în această perioadă, ci şi dacă ne dorim să citim mergând pe mâna editorilor şi ascultând de recomandările librarilor. Astfel de cărţi care se bucură de succes depind în mare parte şi de pariul pe care editorul îl face atunci când alege să traducă o carte sau să publice un manuscris nou. Citeşte tot articolul


10 cărți de citit în iunie 2017

Luna trecută a avut loc Bookfest 2017, ceea ce înseamnă că am avut parte de mai multe noutăți și cărți interesante decât într-o lună obișnuită. Listele de cărți noi și de bestselleruri de la Bookfest sunt suficiente ca să nu mai știm ce să citim mai întâi. Romane, eseuri, cărți de știință sau cărți de copii, avem de toate pentru toți, iar mai jos am alcătuit o listă de 10 recomandări  (da, doar 10, n-a fost ușor). Citeşte tot articolul


Cele mai bine vândute cărți la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2017

Duminică, 28 mai, s-a încheiat cea de-a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, unde Suedia a fost țara invitată de onoare (și a avut un program consistent, coerent și fain de evenimente). Conform catalogului disponibil pe site-ul Bookfest, anul acesta au fost 75 de expozanți, care au venit cu peste 1 milion de volume la Romexpo, cărți noi, pregătite special pentru târg, sau cărți mai vechi, cu reduceri de până la 80% (în fuga mea prin târg, n-am văzut reduceri atât de mari, dar, cine știe?, poate n-am nimerit eu pe unde trebuia). Mi s-a părut inspirat că s-a păstrat Bookfestul Junior, sper că cei mici s-au bucurat de cărțile și activitățile pregătite pentru ei. Altfel, în toată tevatura specifică târgului (sute de lansări, microfonie, revederi, boxe cu volum ridicat, terase cu mici ocupate în întregime, cozi la autografe și la toalete, dat din coate în standuri aglomerate, cafele peste cafele etc.), adevărata bucurie pe care a adus-o Bookfest 2017 a fost, din punctul meu de vedere, cărțile autorilor români. Ca niciodată, au apărut acum zeci de volume excelente de literatură română contemporană, atât pentru adulți, cât și pentru copii, volume de memorii, publicistică, științifice ș.a.m.d. Așa că da, chiar avem ce citi toată vara. Citeşte tot articolul


Programul Suediei, țară invitată de onoare, la Bookfest 2017

Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XII-a: 24-28 mai 2017, Romexpo. Standul țării invitate de onoare, Suedia, este situat în Pavilionul C4.

• Peste 20 de evenimente în programul țării invitate de onoare, două mari expoziții și o selecție de filme suedeze contemporane. Program consistent de evenimente dedicat copiilor. Citeşte tot articolul


Cu Litera și Uber ajungi gratis acasă cu cărțile tale preferate!

Ca în fiecare an, Uber este partenerul de mobilitate al Editurii Litera la Bookfest!

Astfel, pe toată perioada târgului de carte, 24-28 mai, Litera și Uber asigură transportul gratuit de la Bookfest către casă, tuturor celor care folosesc aplicația Uber pentru prima dată. E simplu! Cititorii trebuie să își facă un cont nou Uber și să introducă în aplicație codul promoțional Litera25. Un șofer partener va ajunge în câteva minute pentru a îi duce de la Bookfest acasă. Citeşte tot articolul


„Creşterea şi decăderea marilor puteri”, de Tom Rachman – fragment

După succesul internaţional al romanului său de debut, Imperfecţioniştii, Tom Rachman publică o carte complexă şi actuală despre fragilitatea relaţiilor umane. Creşterea şi decăderea marilor puteri a fost considerat unul dintre cele mai bune romane ale anului 2014 de către The New York Times, Kirkus Reviews, National Public Radio, American Booksellers Association, The Seattle Times, The Globe and Mail, The Vancouver Sun şi Daily Mail. Citeşte tot articolul


Editura Vellant la Bookfest 2017

Editura Vellant vă aşteaptă la Târgul de carte Bookfest, în Pavilionul C1, stand A11, între 24 și 28 mai, cu titluri noi, reduceri de 25% şi recomandări de cadouri pentru ziua de 1 Iunie și de lectură pentru vacanța de vară. Cele mai noi apariţii Vellant includ: Citeşte tot articolul


Editura Herald la Bookfest 2017

La ediţia cu numărul 12 a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, la standul Editurii Herald (incinta complexului expoziţional Romexpo), iubitorii cărţii vor avea ocazia să participe la inedite lansări de carte, evenimente editoriale, sesiuni de autografe şi dezbateri pe diverse tematici, alături de autori, traducători şi specialişti în domeniu. Citeşte tot articolul