Tag: carti de craciun

Târgul Cărtureștilor: 1-31 decembrie

Dacă s-ar scrie o poveste de iubire între o librărie și spiritul Crăciunului, s-ar intitula desigur Târgul Cărtureștilor. Ce loc din oraș aduce împreună cadouri mai frumoase decât cărțile & muzica, ceaiul & turta dulce, decorațiunile & filmele, lumânările parfumate & ghirlandele luminoase, vinurile & vinilurile și sute de minunății gata de pus sub brad sau în ghetuțe? Citeşte tot articolul


Cărți noi de citit de Crăciun

Ca în fiecare an, printre noutățile toamnei editurile acordă o atenție specială și cărților de Crăciun. Iar anul ăsta am avut parte de câteva apariții extrem de interesante. Așadar, în completarea listei pe care am făcut-o anul trecut, și care era dedicată cărților de Crăciun pentru copii, vă prezint mai jos câteva cărți noi apărute la Gaudeamus 2017 și câteva apărute mai demult, dar pe care abia acum le-am descoperit. De data asta, voi vorbi la un loc și de cărți pentru adulți, și pentru copii, pentru că majoritatea vor fi, în mod sigur, pe placul copiilor de toate vârstele. Citeşte tot articolul


Cele mai vândute cărți la Gaudeamus 2017

În urmă cu 4 zile, pe 26 noiembrie 2017, s-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a celui mai mare târg de carte autohton, Gaudeamus. Ca de obicei, au fost peste 300 de expozanți, peste 800 de evenimente (din nou, cei care ați mai citit ce am mai scris de-a lungul timpului despre târguri de carte, știți că opinia mea e că sunt mult prea multe evenimente pe metrul pătrat, în special lansări de cărți, care se „canibalizează” unele pe altele), peste 125.000 de vizitatori (am avut senzația, totuși, că a fost mai aglomerat de atât anul acesta, mai ales în primele două zile, ceea ce m-a bucurat, desigur). Invitatul de onoare al ediţiei Gaudeamus de anul acesta a fost Uniunea Europeană, prin intermediul Reprezentanței Comisiei Europene - o alegere cel puțin stranie, dacă mă întrebați pe mine, dat fiind că „tradiția” e să fie invitată o țară, plus că în program au fost mult prea multe evenimente culinare/financiare/nelegate propriu-zis de domeniul editorial -, iar preşedintele de onoare al Târgului a fost scriitorul și jurnalistul Matei VișniecCiteşte tot articolul


(Închis) Concurs: Câștigă un pachet de cărți Nemira în valoare de 200 lei!

Mai este tare puțin până începe cea de-a XXIV-a ediție a Târgului Internațional Gaudeamus - Carte de Învățătură, care va avea loc anul acesta între 22 și 26 noiembrie, în același pavilion central al Romexpo. Spre sfârșitul toamnei și la fix pentru vacanța de iarnă apar, grație Gaudeamus, cele mai numeroase cărți din an, așa că noi ne pregătim să ne umplem casele, ca de obicei, cu multe, multe, cât de multe volume putem, să avem ce citi până la anul. La acest lucru s-au gândit și prietenii de la Editura Nemira, de aceea au pregătit pentru noi nu numai noutăți editoriale faine (le puteți consulta aici, aici și aici), ci și reduceri consistente - toate cărțile au reducere de 20%, iar pachetele de cărți au 35% reducere (și, bonus pentru cei care nu ajung la târg, toată oferta e valabilă și pe nemira.ro). În plus, pentru a ne face cumpărăturile la standul lor mai plăcute, ne-au propus și un concurs simpatic. Toate detaliile de care ai nevoie sunt de găsit în cele ce urmează. Citeşte tot articolul


Grupul Editorial TREI la Gaudeamus 2017

Peste 700 de titluri îi așteaptă în standurile TREI și Pandora M/PanDA pe toți cei pasionați de cărți și de evenimente culturale, la cea de-a 24-a ediție a Târgului Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învățătură. Pentru cinci zile, între 22 și 26 noiembrie, Romexpo devine centru cultural al Bucureștiului. Citeşte tot articolul


Noutățile editurii Nemira la Gaudeamus 2017: cărți de Liu Cixin, George R.R. Martin, Neil deGrasse Tyson și Jumpa Lahiri

Editura Nemira își așteaptă cititorii la Gaudeamus cu o mulțime de titluri noi în colecțiile Nautilus SF&F, Young Adult, Anticipația și Babel, cărți de Crăciun, pachete cadou și prețuri speciale de târg.

Sâmbătă, între 12.00 și 14.00, cititorii sunt invitați să cunoască autorii români de la Nemira în standul editurii, unde aceștia vor da autografe : Florin Chirculescu, Ovidiu Eftimie, Adrian Mihălțianu, Florin Stanciu, Iulian Tănase, Mara Wagner și Elena Vlădăreanu. Citeşte tot articolul


Cărți de Crăciun pentru copii

Cărțile de Crăciun pentru copii sunt, probabil, printre cele mai vesele și frumoase cărți pe care le citim în timpul anului. Au, însă, o singură problemă: decembrie e cam singura lună în care le citim. Nu prea-ți vine să citești despre Moș Crăciun și elfii lui în iunie sau în septembrie. Așa că, la fel cum spiritul Crăciunului e legat de zăpadă, luminițe, brazi împodobiți și cadouri, așa și cărțile astea se citesc cel mai bine până la finalul lui decembrie. Citeşte tot articolul

Crăciun în stil american și mini-porcușori, despre „Fulgi de iubire”, de John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle

Fulgi de iubire (orig. Let It Snow), scris la trei mâini (autori sunt John Green, Maureen Johnson și Laureen Myracle), este o carte ușurică, ce poate fi citită într-o după-amiază și în care găsești tot ce se presupune că aduce luna lui Moș Crăciun: oameni binevoitori și calzi, case primitoare, troiene imense de zăpadă (care fac statul la căldurică și mai plăcut), povești siropoase de dragoste, aventuri cu prietenii în ajun de Crăciun și, evident, „happy-end fericit”. Cum ar veni, o carte bună de citit la gura sobei... Citeşte tot articolul

Cărți de citit la gura sobei

E destul de greu să nu devii sentimental când se apropie Crăciunul. Împodobești bradul (acasă și/sau la birou), te uiți după cadouri, primești cadouri, se aprind luminițe prin oraș, vremea de afară e tot mai rece, așa că e tot mai plăcut să te retragi în casă cu o carte în mână și un ceai, sau să ieși cu prietenii să bei un vin fiert, prinși în febra sărbătorilor, parcă toți oamenii sunt mai drăguți și așteaptă, în fiecare an, să se întâmple un miracol. Oameni ai timpului nostru, nu ne mai gândim, însă, la o naștere divină, ci un fel de miracol pe stil american: să ne îndrăgostim în timp ce alergăm prin oraș după cadouri, să reușim să scăpăm de (mult prea) încărcata masă de Crăciun în familie și să găsim timp să ne relaxăm într-un loc confortabil, cu o băutură caldă în mână, în timp ce afară viscolește, să câștigăm la concurs un voucher cadou, o mașină sau o casă și tot așa… Miracole banale. (sursă foto) Citeşte tot articolul