Tag: cristian teodorescu

Literary Talk & Reading cu Florin Iaru la Cărturești Verona

Miercuri, 28 iunie, la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona (Str. Arthur Pictor Verona 13-15), va avea loc un eveniment dedicat celui mai recent volum semnat de Florin Iaru, Sânii verzi, apărut de curînd la Polirom, și în ediție digitală. Autorul va citi fragmente din volum, iar lectura va fi urmată de o discuție la care vor lua parte, alături de Florin Iaru, Alina Purcaru, Cristian Teodorescu și Doru Bușcu. Citeşte tot articolul


Editura Polirom: Ofertă bogată de literatură română la Bookfest 2017

Editura Polirom vine cu o ofertă impresionantă de literatură română la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, continuîndu-și astfel unul dintre cele mai importante demersuri editoriale: publicarea, difuzarea și promovarea scriitorilor români contemporani, direcție deschisă prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004, continuată în 2007 cu lansarea proiectului editorial „Fiction Ltd.”, dar și cu inițierea, în anul 2008, a prestigioasei colecții „Opere”, precum și a seriilor de autor Polirom. Citeşte tot articolul


Anchetă: 11 scriitori români despre excluderea lor din U.S.R. de către Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere

În ultimii ani, Uniunea Scriitorilor din România a reușit să provoace mai multe discuții aprinse decât orice alt subiect din domeniul editorial. Când conflictele dezbinau din ce în ce mai mult breasla scriitorilor, am aflat, mulți dintre noi cu stupoare, de existența unei Comisii de Monitorizare, Suspendare si Excludere (C.M.S.E.) în cadrul U.S.R. Comisie care a fost foarte prezentă și activă încă de anul trecut - din februarie 2016 și până în ianuarie 2017 (inclusiv), aceasta a decis să excludă din U.S.R nu mai puțin de 19 scriitori, astfel: în 2016, Dan Mircea Cipariu, Grigore Șoitu, Ioana Crăciunescu, Dan Iancu, Florin Iaru, Cosmin Perța, Valeriu Mircea Popa, Cristian Tiberiu Popescu, Octavian Soviany, Adrian Suciu, Cristian Teodorescu, Paul Vinicius și Daniel Vorona, iar în urmă cu aproape trei săptămâni, încă șase membri: Catia Maxim, Mugur Grosu, Radu Aldulescu, Dinu Adam, Ioan Vieru și Adrian Lustig.  Citeşte tot articolul


Premiul PEN România 2016, acordat ex aequo scriitorilor Cristian Teodorescu și Bogdan Ghiu

Vineri, 18 noiembrie 2016, în sala Cupola din cadrul Tîrgului de carte Gaudeamus de la București, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura  Cartea Românească, 2015). Juriul a fost format din Gabriela Adameșteanu, Magda Cârneci, Adina Dinițoiu, Caius Dobrescu și Radu Vancu. Premiul a fost sponsorizat de OperaScrisa.Ro – societate de gestiune a drepturilor de autor. Citeşte tot articolul

Cum iubim | lansare de carte

Joi, 3 noiembrie, de la ora 20.00, vă invităm în Cafeneaua Cărturești Verona pentru o seară despre „Cum iubim” fiecare, cu scriitori, literatură, autografe, coloana sonoră a cărții, dans ș.a.m.d., cu ocazia lansării antologiei apărute la Editura Vellant. Citeşte tot articolul

Iocan nr. 2 | Editura Vellant | lansare

Miercuri, 2 noiembrie, de la ora 19:00, în cafeneaua librăriei Cărturești Verona, lansăm al doilea număr al revistei iocan - revista de proză scurtă. Vă vor fi gazde Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Marius Chivu, alături de autorii prezenți în acest număr ilustrat cu fotografii de Cosmin Bumbuț. Citeşte tot articolul

Iocan | revista de proză scurtă – lansare

Joi, 26 mai în Cafe Verona, de la ora 19:00 lansăm Iocan - revista de proză scurtă. Iocan este prima revistă de proză scurtă din România. 21 de autori scriu despre trecut, aeroporturi, iubire, maşini, despărţiri, începuturi, despre ştiucă, despre pierderi şi regăsiri. Prospeţimea, diversitatea şi actualitatea separă Iocan de toate colecţiile de acest gen. Nume noi din România şi câteva nume internaţionale sonore strâng între copertele primului număr Iocan povestiri care promit să readucă proza scurtă pe listele de lectură şi să convingă scriitorii să scoată textele de la sertar pentru numerele următoare. Citeşte tot articolul

„Lumea nouă” românească, după ’90 – în „Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui” de Cristian Teodorescu

Dacă vreţi să înţelegeţi mai bine lumea românească postcomunistă, vă recomand un roman extraordinar: Şoseaua Virtuţii. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu (Editura Cartea Românească, 2015). Prim volum al unui proiect mai amplu (partea a doua a cărţii se află în curs de publicare), romanul lui Cristian Teodorescu este unul dintre cele mai bune romane ale lui 2015, dar şi ale perioadei postdecembriste în ansamblul ei – o perioadă în care marile romane au fost date, în cea mai mare parte, de către scriitorii generaţiei ’80, vechii contestatari ai comunismului în anii ’80, pe când erau, încă, tinerele promisiuni ale literaturii contemporane. În cei 25 de ani care au trecut de la Revoluţie, aceşti scriitori (îl evoc aici şi pe Alexandru Vlad, cu tulburătorul său roman postum Omul de la fereastră, Editura Charmides, 2015) au avut timp să-şi adune energiile şi experienţa (publicistică, literară, politică şi socială) şi să publice cărţi de ficţiune consistente despre anii dificili şi suficient de obscuri ai „tranziţiei” româneşti de la comunism la postcomunism. Citeşte tot articolul

Cristian Teodorescu: „Acum încerc să mă vaccinez de elogii ca să-mi văd de treabă” (interviu)

Spre sfârșitul lui martie 2015 apărea, la Editura Cartea Românească, un roman excelent care se citește cu o plăcere extraordinară: Șoseaua Virtuții. Cartea Cîinelui, de Cristian Teodorescu. În aprilie avea loc o lansare a cărții la București, în mai la Tulcea, iar în octombrie binecunoscutul scriitor și jurnalist român era invitat la cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara, unde, îmi amintesc cu plăcere, a citit un fragment din acest roman. În martie 2016, Cristian Teodorescu va merge, la aproape un an distanță, într-un turneu de promovare a Șoselei Virtuții. Cartea Cîinelui - începe cu două lecturi publice: pe 2 martie la Brașov (ora 18:00, Librăria „Șt. O. Iosif”, alături de Ruxandra Ivăncescu, Romulus Bucur și Adrian Lăcătuș) și pe 3 martie la Sibiu (tot ora 18:00, Librăria Habitus, alături de Andrei Terian și Dragoș Varga).  Citeşte tot articolul

Aurora Liiceanu la The Art of Living Gallery București

Miercuri, 14 octombrie, la ora 19.00, la The Art of Living Gallery București (Str. Georges Clemenceau nr. 2, lîngă Ateneul Român), Aurora Liiceanu, cel mai cunoscut psiholog autohton şi una dintre cele mai de succes autoare publicate de Polirom în ultimii ani, va intra în dialog cu poeta Miruna Vlada, pornind de la volumul Dragostea cea veche îţi şopteşte la ureche. Primele iubiri, apărut de curînd în seria de autor ce îi poartă numele. Invitați speciali: scriitorii Daniela Zeca și Cristian Teodorescu Intrarea liberă Citeşte tot articolul