Tag: culianu

Tozgrec de Ioan Petru Culianu sau despre arta manipulării

Ioan Petru Culianu, istoricul religiilor cunoscut drept urmaș al lui Mircea Eliade, a fost și un prozator talentat. Și-a dovedit iscusința atât în scrierile de tinerețe, adunate în volumul Arta fugii, volum reconstituit postum de către Tereza Culianu-Petrescu, cât și în cele de maturitate, ca Jocul de smarald sau Pergamentul diafan. Nu despre unul din aceste volume va fi vorba în cele ce urmează, ci despre un altul, publicat, de asemenea, postum. Mă refer aici la Tozgrec (Polriom, Iași, 2010), scris între 1981-1984, pe când Culianu era profesor la Groningen. Citeşte tot articolul

Jocul de smarald de Ioan Petru Culianu – Despre magie, eros și crime în Florența renascentistă

În anul 1987, Ioan Petru Culianu și logodnica sa, H.S. Wiesner, scriu un roman istorico-detectivistic, pe modelul lui Umberto Eco. Trama din Jocul de smarald, căci acesta este titlul romanului, nu este plasată, ca în romanul lui Eco Numele trandafirului, în întunecata perioadă a Evului Mediu, ci în mai luminoasa epocă a Renașterii florentine. De asemenea, nu este mai puțin doct decât Numele Trandafirului, și asta numai dacă luăm în considerare faptul că I.P. Culianu este un expert în Renașterea italiană, despre care a și scris destule în volumul Eros și magie în Renaștere. 1484. Ei bine, Jocul de smarald are foarte multe în comun cu acest volum despre Renaștere. Citeşte tot articolul