Îl văd. Într-un colţ al camerei, cu spatele la mine, înfulecă nemilos din Gellu Naum – Opere I. „Dumnezeule, o să termine volumul înainte să apuc să ajung la el!”. Dar să-l iau de coadă şi să-l arunc în stradă? Să-l omor, nici gând. E totuşi o fiinţă vie, chiar dacă e un şoarece. O să treacă la proză, acum se înfige în ea, stai numai să vezi. Deodată, ca şi cum ar fi simţit că îl privesc, se întoarce şi se uită ţintă la mine. „Bună seara!”, îmi spune, „mă iertaţi, nu am ştiut că sunteţi acasă. Eu sunt Firmin, cred că m-am lăcomit în seara aceasta”. Îmi arată, cu o privire vinovată, către primul raft din bibliotecă de unde lipseau toate cărţile. Toate volumele de Cărtărescu, înghiţite, unul după altul. Citeşte tot articolul