Tag: Humanitas Fiction

O hologramă pentru rege

„O hologramă pentru rege”, de Dave Eggers – fragment în avanpremieră

O hologramă pentru rege este o parabolă despre America în economia globală, scrisă cu ritm și mult umor, în stilul care l-a consacrat pe Dave Eggers. Alan Clay, un consultant american aflat în plină criză existențială, ajunge în orașul utopic al regelui Abdullah, din Arabia Saudită, unde urmează să-i prezinte acestuia un sistem de comunicare holografic. În deșertul în care se ridică feericul oraș totul e însă un joc al iluziilor, iar Alan trebuie să încerce să nu le rămână captiv. Citeşte tot articolul

Cele mai bine vândute cărți la târgul de carte Bookfest 2016

Fuse Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XI-a - între 1 și 5 iunie -, și se duse. Oameni (mulți tare abia în weekend), cărți (copleșitor de multe noutăți), lansări cu duiumul (poate prea numeroase?), dezbateri, conversații, zile lungi și nopți scurte, Bookshake. Publicul a căutat, ca în fiecare an, atât cărți cu reducere, cât și volumele abia ieșite din tipar și îndelung așteptate. Citeşte tot articolul

Zborul dincolo de frică și singurătate – Paula McLain, „Zbor în jurul soarelui”

Zbor în jurul soarelui este o biografie ficționalizată în care este reconstituită viața din anii 1920 din Kenya, fundal istoric pe care se proiectează viața lui Beryl Markham, cea care în 1931 a reușit primul zbor solo peste Atlantic și a devenit pilot de recunoaștere pe parcursul a numeroase safariuri, atribuindu-și statutul de pionier-feminin în găsirea elefanților cu ajutorul avionului, după ce șocase societatea devenind prima femeie care antrena cai de curse. În 1936, după douăzeci şi una de ore de zbor, a terminat cu bine călătoria record peste Atlantic, iar în 1942 a publicat o carte de memorii, West with the Night. Cartea a fost apreciată la modul superlativ de către Hemingway și a fost republicată 50 de ani mai târziu, cu ajutorul fiului lui Hemingway, când Baryl, în vârstă de 80 de ani, trăia în sărăcie, în Africa. Succesul cărții i-a oferit acesteia un oarecare confort material în ultimii ani de viață. Citeşte tot articolul

Istoricul Fania-Oz Salzberger vine la Bookfest 2016

Istoricul Fania-Oz Salzberger, una din cele mai mai respectate personalităţi ale spațiului cultural israelian, coautoare, alături de Amos Oz, a bestsellerului „Evreii si cuvintele” publicat de Humanitas Fiction, se va întâlni cu publicul român în perioada 3-5 iunie în cadrul programului „Israel, ţară invitată de onoare“ la Salonul International de Carte Bookfest 2016. Citeşte tot articolul

Alessandro Baricco la București: „A scrie o carte înseamnă a dansa cu cititorul”

Miercuri, 18 mai, am mers la Librăria Humanitas de la Cișmigiu pentru a-l vedea și a-l asculta pe Alessandro Baricco, unul dintre cei mai apreciați scriitori italieni contemporani, ale cărui cărți au fost traduse în peste 40 de țări. Tot atunci a avut loc lansarea celui mai recent roman al lui Baricco, Mireasa tânără, apărut la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Gabrielei Lungu. A fost o seară magică, plină de râsete și de povești, care mi-a stârnit dorința să revin la cărțile lui Baricco. Citeşte tot articolul

Lansare de carte: „Sărăcuţul lui Dumnezeu” de Nikos Kazantzakis, un roman despre viaţa Sfântului Francisc din Assisi

Marţi, 26 aprilie, ora 19.00, vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru o seară dedicată romanului Sărăcuţul lui Dumnezeu de Nikos Kazantzakis, una dintre cele mai iubite şi traduse capodopere ale scriitorului grec. Roman ce recompune viaţa Sfântului Francisc din Assisi, Sărăcuţul lui Dumnezeu, a fost tradus în peste treizeci de limbi şi publicat în mai mult de patruzeci de ţări, multe dintre versiuni, precum cea germană, engleză ori spaniolă, cunoscând mai bine de zece ediţii succesive. Traducerea în limba română este semnată de regretatul Ion Diaconescu. La eveniment vor participa Francisca Băltăceanu, unul din cei mai importanţi hermeneuţi români ai Bibliei şi unul dintre traducătorii Septuagintei în limba română, părintele Dragoş Kelemen, călugăr în cadrul Ordinului Fraţilor Minori Conventuali, ordin întemeiat de Sfântul Francisc din Assisi, şi Dan C Mihăilescu, scriitor şi critic literar. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul

Lansarea romanului „Foe” de J.M. Coetzee, o subtilă parabolă despre artă şi viaţă

Joi, 7 aprilie, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bld. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Foe, distins cu „Jerusalem Prize”, al scriitorului sud-african J.M. Coetzee, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. La eveniment vor participa Mihaela Anghelescu Irimia, prof. univ. dr. Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, Andreea Răsuceanu, critic literar, Irina Horea, traducătoarea romanului, şi Denisa Comănescu, directorul general al Editurii Humanitas Fiction. Citeşte tot articolul

Obiecte și suflete fragile – „Poftă de ciocolată”, Care Santos

Care Santos (n. 1970) este una dintre cele mai importante scriitoare din Spania. Scrie (atât în catalană, cât și în spaniolă) romane, proză scurtă, poezie, literatură pentru adolescenți și pentru copii. După cum declara scriitoarea într-un interviu, de pe urma literaturii pentru copii câștigă mai mult decât din cea pentru adulți, din acest punct de vedere piața de carte din Spania fiind similară celei din România. Santos numără deja peste 40 de volume, multe traduse în numeroase limbi. În plus, este și fondatoarea Asociației tinerilor scriitori din Spania, a cărei președintă a fost pentru opt ani. Ar mai fi de adăugat că scrie cronică literară pentru El Mundo. Și are și trei copii. Citeşte tot articolul

Scriitoarea catalană Care Santos vine la București în debutul aniversării de 10 ani a colecției Raftul Denisei

În luna mai 2006 lua naştere „Raftul Denisei“, prima şi singura colecţie de literatură personalizată din România, coordonată de Denisa Comănescu. „Sper să se impună prin frumuseţea ei, prin originalitate şi printr-o imensă plăcere a lecturii. Sper să fie branşată la marile titluri ale zilei, să fie dinamică şi accesibilă, într-un cuvânt, cool. Voi aşeza aici numai cărţile pe care le iubesc”, mărturisea atunci coordonatoarea colecţiei. Citeşte tot articolul

„Otrava iubirii”, un nou roman de Eric-Emmanuel Schmitt, în dezbatere la Librăria Humanitas de la Cișmigiu

Editura Humanitas Fiction va asteapta la Libraria Humanitas de la Cismigiu marti, 8 martie, de la ora 19, la lansarea romanului Otrava iubirii, o noua carte de Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceza si detinator al Premiului Goncourt pentru nuvela. La eveniment vor vorbi Oana Pellea, Mihaela Dedeoglu, Adina Dinitoiu, Marius Constantinescu si Denisa Comanescu. Citeşte tot articolul