Prima mea întâlnire cu Lavinia Bălulescu a fost... cel puțin neobișnuită (nu știu dacă ea își mai aduce aminte). Era acum mulți ani, la Timișoara, unde mersesem la o lansare de carte și - nu știu cum, dar știu de ce (fiindcă se făcuse al naibii de frig, de aia!) - am intrat amândouă într-un magazin să-mi iau un pulover: negru, lung, cu nasturi, îl am și acum! Știu că mi-a plăcut instantaneu de ea, a fost așa un fel de simpatie la prima vedere, și asta înainte s-o cunosc pe „Lavinucea” și să aflu ce e „la ea-n cap”. Când, mai târziu, i-am citit cărțile – Mov (Prier, 2004), Lavinucea (Cartea Românească, 2007; Casa de pariuri literare, 2017) și La mine-n cap (Polirom, 2013) -, postările pe Facebook și articolele din presă și de pe blogul ei, Ferma de gânduri, m-am lămurit definitiv că Lavinia Bălulescu e o scriitoare cu multiple valențe, cu umor și o ironie acidulată (da, da!), cu un real talent de povestitoare, cu o voce aparte și o inteligență remarcabilă. Văzându-i capodoperele culinare pe Facebook (pâini dodoloațe, cozonaci crăpând de fericire, prăjiturile de toate felurile etc.), m-am gândit că i-ar plăcea să ne povestească aici, la Gastro-literare, despre mâncarea din bucătărie și cea din cărți. Și am avut dreptate, chiar i-a plăcut, și-o să vedeți și voi din răspunsurile ei. De data asta nu mai zic poftă bună la lectură, ca de obicei, zic – cu voia invitatei mele de astăzi - Pace (și poftă bună) cartierului! Citeşte tot articolul