Tag: Marius Chivu

Prima ediție ”Trialoguri la ArCuB” cu Mircea Cărtărescu, Marius Chivu și Zoli Toth

Joi, 27 februarie, am aterizat la ceainăria ArCuB (Centrul Cultural al Municipiului București) la o primă ediție a unui eveniment cultural care promite mult: Trialoguri la ArCuBAbia mi-am găsit loc în mulțimea de oameni care veniseră să-l vadă pe primul invitat al Trialogurilor, Mircea Cărtărescu. Odată așezată pe un scaun, am asistat la o întâlnire de două ore relaxată, intimă, caldă, în care s-a povestit cu pasiune și modestie despre diverse episoade din viața scriitorului, s-a râs și s-a încordat auzul, s-a plecat acasă cu zâmbetul pe buze. Citeşte tot articolul

Trenul amintirilor: ”Prima dată”, ultimul volum al seriei, coordonat de Laura Albulescu și Andra Matzal

Am tot auzit vorbindu-se despre colecția Prima dată de la Editura Art și am tot văzut cărțile pe rafturile librăriilor. Ba chiar am și cumpărat câteva volume (Primii mei blugi, Primul meu fum și Primul meu porno) cadou pentru câțiva prieteni. Însă acum a fost prima dată (puțin amuzant, nu?) când am citit un volum din această colecție. Și, nu știu cum s-a întâmplat, dar am ajuns direct la ultimul volum publicat. O întâmplare pe care o numesc acum fericită pentru că mi-a deschis apetitul pentru colecția Prima dată - care a luat și premiul pentru cea mai bună colecție la Gala Bun de Tipar în 2012 - așa cum mă îndoiesc că ar fi făcut-o unul dintre celelalte volume.  Citeşte tot articolul

Trialoguri la ARCUB – Plăcerea taifasului cultural

Începând din 27 februarie, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti dă startul unei noi serii de evenimente.

Trialoguri la ARCUB reprezintă o nouă provocare urbană, adresată tuturor bucureştenilor dornici de a savura un moment special alături de personalităţi marcante din peisajul cultural românesc. Astfel, de două ori pe lună, întotdeauna într-o zi de joi, de la ora 20.00, teme diverse din prezentul nostru cultural vor fi abordate din zeci de perspective. Citeşte tot articolul


”Best of: Proza scurtă a anilor 2000”

Din fericire, sfârșitul anului trecut a (re)pus în discuție proza scurtă, atât la nivel conceptual, cât și concret, din punct de vedere al producției, promovării, vânzării, publicului etc. Proza scurtă a fost scoasă din sertar, ștearsă de praf și pusă pe masa cititorilor, atât pe plan mondial (prin Nobelul lui Alice Munro și prin apariția multor cărți bune), cât și pe plan local, prin inițiativa scriitorului și criticului literar Marius Chivu de a mixa cele mai bune povestiri românești (în opinia lui) într-o piesă inedită: Best of: Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013).  Citeşte tot articolul

CDPL Fest 20

Vineri, 31 ianuarie, în Club A va avea loc a 20-a ediţie a festivalului editurii Casa de pariuri literare. Conceput ca un eveniment low budget concentrat pe elemente diferite de promovare (cinema-ul literar şi standul de autor), CDPL FEST-ul pune accent pe calitatea invitaţilor şi pe modul de a-i aduce în faţa publicului.  Citeşte tot articolul

Seară de lectură dedicată prozei scurte la Café Verona

Miercuri, 18 decembrie, la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti, Editura Polirom vă invită la o seară de lectură, cu prilejul lansării antologiei Best of: proză scurtă a anilor 2000, o premieră în spaţiul editorial românesc. Coordonată de Marius Chivu, antologia a apărut de curînd la Polirom, şi în ediţie digitală. Vor citi: Lavinia Branişte, Luca Dinulescu, Adrian Georgescu, Cosmin Manolache, Veronica D. Niculescu, Cezar Paul-Bădescu, Alex Tocilescu, Călin Torsan, Marian Truţă. Amfitrion: Marius Chivu. Citeşte tot articolul

Anchetă: Scriitorii din ”Best of: Proza scurtă a anilor 2000” despre provocările genului

Vă povesteam, nu demult, cât de tare ne place nouă proza scurtă și cum credem că a fost cam nedreptățită până acum, pusă într-un con de umbră și uitată acolo. La Gaudeamus, a fost lansată o antologie dedicată prozei scurte românești a anilor 2000, o apariție în premieră editorială la noi: Best of: Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013, editor: Marius Chivu). Am salutat și felicitat inițiativa inedită și, cum altfel, ne-am pus pe citit - chiar vă așteaptă multe surprize literare în această carte.  Citeşte tot articolul

(ÎNCHIS) Câștigă antologia ”Best of: Proza scurtă a anilor 2000”!

Numai voi știți cum am prins noi aripi în urma decernării Nobelului pentru Literatură și-am avut un motiv în plus să vă batem la cap să citiți, să consumați în exces și proză scurtă. De curând, vă spuneam că asistasem la lansarea cărții editate de Marius ChivuBest of: Proza scurtă a anilor 2000, la Gaudeamus. Atunci lăudam inițiativa criticului literar Marius Chivu, care și-a justificat aici demersul de a alcătui o astfel de antologie, spunând, printre altele, cât de relevant este genul literar în cauză, considerat încă minor, și cum ar trebui să-l băgăm mai mult în seamă.  Citeşte tot articolul

Sarah Dunant la Librăria Humanitas Cișmigiu

Vă aşteptăm marţi, 3 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru o întâlnire cu Sarah Dunant, autoarea bestsellerului internaţional "Sânge şi splendoare. Un roman despre familia Borgia." Participă: Sarah Dunant, Marius Chivu, Denisa Comanescu, Marina Constantinescu, Dana Jenaru, Elisabeta Lasconi, Carmen Sandulescu. Citeşte tot articolul

Poezia e la Bistrița – Jurnal de Festival

Nu știu alții  pe unde se duc vara, dar cum eu nu mai fusesem niciodată la Bistrița și cu-atât mai puțin la Festivalul de Poezie care se ține anual acolo, am plecat la drum din București  într-o dimineață foarte devreme, împreună cu prietenii mei, Anca Fronescu (Languages4Literature), parteneră a festivalului, care locuiește la Amsterdam, dar promovează cultura română în toată lumea, și Dan Pleșa, scenarist, scriitor și poet, ținând nordul către...poezie. Citeşte tot articolul


Rețetă pentru o seară reușită: ”Comedie neagră” după Peter Shaffer, la Godot

Am fost iar la o piesă de teatru și vă mărturisesc că, inițial, după ce ”Comedia neagră” s-a terminat, aproape de miezul nopții, și-mi așteptam rândul să ies din Godot Cafe-Teatru, mă gândeam că nu voi putea să vă spun mai nimic despre ce am văzut în afară de faptul că a fost fain, că o să râdeți mult și o să plecați din sală într-o dispoziție de zile mari. Dar, veți vedea, după câteva zile în care imaginile din piesă mi s-au perindat prin cap, m-am înșelat: vă pot povesti puțin mai multe despre textul piesei, despre autorul acesteia, despre regizor (și implicit montarea piesei), despre actorii de pe scenă ș.a.m.d. Citeşte tot articolul

Interviu cu Marius Chivu: ”Regret enorm că n-am apucat să-i iau interviu lui Mircea Horia Simionescu”

Recent, vă povesteam despre cât de mult mi-a plăcut cartea coordonată de Marius Chivu, ”Ce-a vrut să spună autorul”, și de ce. Iată că am revenit mai curând decât vă așteptați, tocmai pentru că am avut ocazia să-l iau la întrebări pe Marius Chivu despre cel mai recent volum publicat - cum s-a născut ideea cărții, ce aduce aceasta în plus, ce crede el despre interviuri -, dar și despre lumea criticilor în cultura română, despre cum e să fii tu însuți critic și să se scrie cronici despre cărțile tale, despre regrete, pasiunea pentru literatură și multe altele. Spre sfârșit, ne-am jucat puțin - m-am gândit că unele întrebări din ”Ce-a vrut să spună autorul” sunt atât de faine, încât ar merita să ne răspundă la ele și Marius Chivu, de cealaltă parte a baricadei. Intervievatorul își va răspunde, astfel, la propriile întrebări. Citeşte tot articolul