Tag: mitos micleusanu

Poemul săptămânii: „condoleanțele mele sincere”, de Mitoș Micleușanu

Mitoș Micleușanu (n. 1972, în oraşul Bahcisarai, din fostul URSS) este pictor, scriitor şi muzician. A absolvit liceul de arte plastice „Igor Vieru” din Chişinău şi a urmat o vreme cursurile Academiei de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca. A publicat cărți de proză scurtă (Organismecanisme, Editura Ziua, 2002) și romane, printre care și Tuba Mirum (Editura Pontica, 2003), Kasa Poporului (Polirom, 2008), Necrotitanium, împreună cu Florin Braghiş, (Cartier, 2010) și Trepanoia (Art, 2011). În 2015 îi apare, la editura Tracus Arte, volumul de poezie Munca. În prezent, trăiește în București, unde este activ ca scriitor și producător de muzică electronică experimentală, dar realizează și emisiuni la Radio Guerilla. Câteva dintre proiectele sale muzicale mai recente sunt Febre39 și Pneumaton. Citeşte tot articolul


Centenar Gellu Naum

Fundația „Gellu Naum” și Librăria Cărturești Verona organizează o seară de lectură dedicată centenarului Gellu Naum. Vor citi: Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Ruxandra Cesereanu, Fanny Chartres, Marius Chivu, Domnica Drumea, Teodor Dună, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Flroin Iaru, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Mitoș Micleușanu, Ioana Nicolaie, Marius Oprea, Cosmin Perța, Simona Popescu, Nicolae Prelipceanu, Sebastian Reichmann, Ana Maria Sandu, Dan Stanciu și cursanții atelierului de poezie HOME. Vor transmite mesaje: Constantin Abăluță, Mircea Cărtărescu, Dan Coman, Marin Mălaicu-Hondrari, Ada Milea, George Nechita, Gheorghe Rasovszky, Chris Tănăsescu, Radu Vancu. Evenimentul va fi completat de o expoziție de fotografii în care îi veți regăsi pe Gellu și Lygia Naum, expoziție realizată de ICR Londra. Concepție și layout: Cristian Luchian.

Editura Tracus Arte, patru lansări de poezie

Editura TracusArte vă invită duminică, 22 noiembrie, la ora 17:00, la spațiul de evenimente în cadrul târgului de carte Gaudeamus, la cele patru lansări de poezie și anume: Mitoș Micleușanu - Munca, V. Leac - toți sunt îngrijorați (a doua ediție), Dan Ciupureanu - Liderul grupei mici de la grădinița de stat nr.2 și antologia SUBCAPITOL, poezia.  

Târgul Internaţional de Carte de învățătură GAUDEAMUS 2015 - detalii, evenimente, program


Stand-up poetry cu Iulian Tănase și Mitoș Micleușanu

Nu e nici o păcăleală: pe 1 aprilie, Iulian Tăsane și Mitoș Micleușanu vor avea un performance în JazzBook (muzică, poezie și puțină nebunie), show pe care îl vor ține o dată la două săptămîni sau, dacă va exista cerere, chiar și zilnic.  În deschidere, Ion Caramitru va recita poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie“, de Mihai Eminescu, pe melodia „Pagan Poetry“ a lui Björk.

”Best of: Proza scurtă a anilor 2000”

Din fericire, sfârșitul anului trecut a (re)pus în discuție proza scurtă, atât la nivel conceptual, cât și concret, din punct de vedere al producției, promovării, vânzării, publicului etc. Proza scurtă a fost scoasă din sertar, ștearsă de praf și pusă pe masa cititorilor, atât pe plan mondial (prin Nobelul lui Alice Munro și prin apariția multor cărți bune), cât și pe plan local, prin inițiativa scriitorului și criticului literar Marius Chivu de a mixa cele mai bune povestiri românești (în opinia lui) într-o piesă inedită: Best of: Proza scurtă a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013).  Citeşte tot articolul

Răzvan Țupa: “Dacă nu m-ar fi interesat poezia probabil că nu aş fi scris despre Nefertiti”

Pe Răzvan Țupa l-am cunoscut personal acum aproape doi ani într-o tabără literară. La momentul respectiv, organiza săptămânal Poeticile cotidianului şi căuta să descopere care sunt direcţiile poeziei în ziua de azi. Anul acesta a renunţat la Poetici, a publicat al treilea său volum de poezie, "poetic. cerul din delft și alte corpuri românești", la Casa de Editură Max Blecher, a luat parte la câteva proiecte şi ateliere literare în afara României, iar la sfârşit de an am găsit ocazia de a-i lua un interviu şi a afla ce planuri are pentru 2012.

A fost o experienţă curioasă, mai ales pentru că interviul a fost luat într-o seară, pe mess, dar am avut norocul să îl descos preţ de 3 ore. Citeşte tot articolul


Incă o lansare cu poezie: de data asta de Iulian Tănase

Dacă asta seară v-am invitat deja la Uneltele de dormit, cu ilustraţii de Gorzo, ale lui Ioan Es. Pop, săptămâna viitoare mergem să-l auzim citind pe Iulian Tănase. Pe Iulian cred că îl cam ştiţi: scrie la Kamikaze, a scris la Caţavencu, îl mai auziţi pe la Guerilla. Nu vă întreb neapărat dacă aţi citit ceva din Iubitafizica sau Adora, dar trebuie să ştiţi că marţi, pe 18 octombrie, pe la 19.00 seara, lansează Cucamonga (da, aţi citit bine, ce năstruşnicie de titlu :) la MŢR. Citeşte tot articolul