Tag: moarte

„Femei singure”, de Cesare Pavese – realism italian, singurătate, decadență și sinucidere

Dacă ieri scriam despre lumea japoneză cuprinsă în paginile de ficțiune ale lui Kenzaburō Ōe, despre natura umană, cruzimea și duritatea ei din două romane tulburătoare, astăzi trecem la o altă lume, cea italiană, tot de după război, dintr-un roman realist al altui scriitor important din secolul XX, Cesare Pavese. Publicat tot de Editura Polirom de curând, Femei singure (în original, Tra donne sole, în traducerea lui Florin Chirițescu, colecția „Biblioteca Polirom. Esențial”, 168 de pagini) este un volum cu o scriitură aparte și un univers populat de singurătate (nu numai a femeilor, așa cum sugerează titlul), decadență și ultima soluție posibilă pentru o viață fără sens: sinuciderea.  Citeşte tot articolul

Clipuri, document, scrisoare Maya Angelou

Scriitoarea Maya Angelou a murit

În urmă cu o oră și ceva au apărut primele știri care ne-au adus o altă veste tristă: scriitoarea Maya Angelou a murit azi de dimineață, la vârsta de 86 de ani, în casa ei din Winston-Salem, Carolina de Nord. Este adevărat că prozatoarea americană îşi anulase de curând, din pricina stării de sănătate, prezenţa la gala Beacon Awards din Houston, unde urma să primească un premiu pentru întreaga activitate, așa că bănuiam că este vorba despre ceva serios, dar nu ne imaginam cât de grave erau lucrurile.  Citeşte tot articolul

cronica a cartii Marea dimineata de Margaret Mazzantini

”Marea, dimineața” de Margaret Mazzantini – o mare dezvrăjită

Anul trecut apăruse la Editura Polirom, în colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, în traducerea Gabrielei Lungu, romanul Nimeni nu se salvează singur (cronică aici), semnat de Margaret Mazzantini. În urmă cu câteva luni, la începutul lui 2014, a fost publicată, cu aceleași coordonate, cartea Marea, dimineața. Ceea ce-mi spune (fără a avea date concrete) că Margaret Mazzantini este o scriitoare destul de apreciată la noi, din moment ce se traduc cărțile ei atât de repede. Lucru care este cum nu se poate mai bine, zic eu - veți vedea în rândurile ce urmează de ce.  Citeşte tot articolul

gabriel garcia marquez

Cu cele mai frumoase gânduri – din online către Gabriel Garcia Marquez

Mi-am pus capul pe pernă aseară cu greu, întristată de vestea morții lui Gabriel Garcia Marquez, la numai două zile după Nina Cassian. Când am aflat, am avut un impuls de a merge la bibliotecă și a scoate cărțile lui. Habar n-am de ce. Nu e de parcă aș fi demonstrat ceva cuiva. Poate a fost un impuls menit să mă convingă că, deși scriitorul columbian a murit, cărțile lui nu au dispărut odată cu el. Cred c-am adormit așa, gândindu-mă la Marquez, și, oricât de previzibil ar fi, m-am trezit gândindu-mă la el, venindu-mi în minte secvențe, pasaje pe care le-am iubit în cărțile lui - fac o mică paranteză: oare există un omagiu mai fain pentru un scriitor decât acesta, să monopolizeze gândurile unui om mic, necunoscut, de oriunde, la mult timp după ce i-a citit cărțile?  Citeşte tot articolul

După dragoste. Ceva dark, din Japonia – Cronica zeiței de Natsuo Kirino

Pentru un cititor din afara Japoniei, Cronica zeiței de Natsuo Kirino (trad. din limba japoneză și note de Florentina Toma. Editura Polirom, 2013) apare ca o piesă greu de integrat. Nu e doar faptul că subiectul cărții reciclează un episod mitologic al unei culturi îndepărtate, și anume istoria damnată a unei perechi de zei fondatori, Izanami și Izanaki, ci întregul aer al cărții. E ceva tulbure, nefamiliar, sumbru, apăsător și încordat de la un capăt la altul în fiecare crîmpei de poveste care își face loc în paginile Cronicii. Totul se întîmplă pe teritoriul întunericului, pentru că zeița la care face trimitere titlul cărții este Izanami, cea care stăpînește peste tărîmul umbrelor, limb în care sfîrșesc toți cei care mor neîmpăcați cu ceva din viața lor. Citeşte tot articolul

”ALBDINALB”, de Athena Farrokhzad – o carte-poem inedită despre identitate, familie, pierderi de tot soiul

Mama mea a spus: Nu subestima niciodată efortul oamenilor/ de a formula adevăruri ușor de îndurat

Ajung din ce în ce mai greu la scriitorii și poeții contemporani nordici. Nu e timp, aș putea spune. Dar nu știu dacă este un motiv suficient de bun pentru a mă ”disculpa”. Cum bine știți, la recent încheiata ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, invitatul de onoare nu a fost o țară, ci un grup de țări: cel al țărilor nordice (Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia). Extrem de greu să cuprinzi atâta literatură, mai ales în numai cinci zile de târg.  Citeşte tot articolul

Ziua 3 la FILB cu Robert Perišić, Kei Miller, Adrian Schiop și Andrei Dósa

Este dificil să scrii despre ultima seară a unui festival frumos, cumva intim, prietenos. FILB, festivalul independent de literatură de la București, ediția a VI-a, s-a încheiat aseară, la Clubul Țăranului de la Muzeul Țăranului Român. Am rămas cu un soi de dor îmbinat cu regret - parcă aș fi vrut să continue, să devină o obișnuită ca seara, după muncă, să ajung acolo, să-i ascult pe scriitori citind, vorbind, purtând conversații de tot felul - și cu promisiunea celor patru oameni faini din specia organizatorilor (Vasile Ernu, Oana Boca, Bogdan Alexandru-Stănescu, Ioana Gruenwald) că ne vom revedea la anul, cu și mai multe suprize și aceeași atmosferă simpatică.  Citeşte tot articolul

Interviu cu Andrei Kurkov: ”Am decis să fiu scriitor când am aflat că scriitorii nu se duc la muncă”

Despre Andrei Kurkov vă povesteam câte ceva atunci când discutam cea mai recentă traducere în limba română a uneia dintre cărțile sale, Prieten drag, tovarăș al răposatului. L-am întâlnit la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași, unde a fost unul dintre scriitorii străini invitați. Kurkov este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori de origine ucrainiană, care însă scrie preponderent în limba rusă. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi, dovadă că are un public cititor dedicat.  Citeşte tot articolul

Un mic tratat despre sinucidere

Jean Améry a scris în anii ’70 o carte despre sinucidere ca „moarte liber aleasă”, Despre sinucidere. Discurs asupra morţii liber alese, apărută în limba română anul trecut la Editura Art (traducere din germană de Corina Bernic). Interesant e că perspectiva din care autorul abordează această problemă cât se poate de delicată este nu una psihologică sau sociologică, ci mai degrabă una „fenomenologică”, o perspectivă care încearcă să se plaseze în „forul interior” al suicidarilor sau suicidanţilor, cum îi numeşte el: „Textul de faţă se situează dincolo de psihologie şi sociologie. El începe acolo unde suicidologia ştiinţifică se opreşte. Am încercat să nu privesc moartea liber aleasă din afară, dinspre lumea vieţuitorilor sau a supravieţuitorilor, ci din forul interior al celor pe care eu îi numesc suicidari sau suicidanţi (s.a.). Deci, o «fenomenologie a morţii liber alese»? Ar fi prea pretenţios” – notează Jean Améry în „Cuvântul înainte” al cărţii. Citeşte tot articolul

Dezgolirea de sine, de haine și de memorie în ”O telenovelă socialistă” de Doru Pop

O telenovelă socialistă, apărută la editura Cartea Românească în 2013 și lansată la Bookfest, este romanul de debut al lui Doru Pop, care a făcut astfel trecerea de la numeroasele volumele de studii și eseuri despre mass-media, politică, filosofie ș.a.m.d. la literatură. Și, culmea, nu te aștepți de la un conferențiar la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj să nu-și dea de gol profesia. Dar nu a făcut-o. Mai mult decât atât, prea puține stângăcii îți atrag atenția că este un scriitor debutant. Cu alte cuvinte, Doru Pop a scris o carte cu vână de autor, o proză bună, cu episoade halucinate, o autobiografie ficțională care te ține în priză pe tot parcursul celor 238 de pagini.  Citeşte tot articolul

Deznădejdea celor neînfăptuite – „Moartea lui Virgiliu” de Hermann Broch

Vai omului care nu se arată la înălţimea harului ce i s-a dat…” (Hermann Broch, Moartea lui Virgiliu)  Hermann Broch a început lucrul la Moartea lui Virgiliu în 1935, dar cartea a apărut în 1945, imediat după cel de Al II-lea Război Mondial. A fost scrisă, așadar, în vremuri tulburi, în care problema morții se punea cu acuitate. Arestat în 1938, Hermann Broch reușește să emigreze în SUA, unde își termină romanul. Aşa cum recunoaște el însuși într-o scrisoare, amenințarea morții, presimțită doar în 1936, devine iminentă în 1938, astfel încât moartea lui Virgiliu devine o imagine a propriei morți (sau, extinzând, o imagine a fricii fiecărui om în fața perspectivei morții): Citeşte tot articolul

Sus, la peste 8000 – În aerul rarefiat de Jon Krakauer

Ca orice obișnuit al canapelei sau, cel mult, al drumețiilor nu mai lungi de 4 zile la cort și nu mai sus de 2509 m, m-am întrebat întotdeauna ce te poate face să-ți pui colțarii în picioare și să urci, săptămâni în șir, la altitudini foarte mari, să îți riști în cel mai direct mod cu putință viața, să îngheți de frig la minus multe zeci de grade și să stai mereu cu frica edemului cerebral, pulmonar sau a unei bucăți de zăpadă care ți se rupe sub picioare. Aseară s-a lansat o carte senzațională - În aerul rarefiat (probabil o știți după mai celebrul nume original - Into thin air), scrisă de Jon Krakauer, un jurnalist pasionat de munte și, mai ales, pasionat de a spune povești. Povestea asta nu e una fericită: Jon Krakauer a făcut parte din una din expedițiile care au urcat pe vârf pe 10 mai 1996, când a avut loc cea mai mare tragedie din istoria ascensiunilor pe Everest. Ce s-a întâmplat, unde s-a greșit? Supraviețuitor, Jon Krakauer spune povestea. Citeşte tot articolul

Sentimentul unui sfârșit sau memoria după Barnes

Ce m-a legat întotdeauna de Barnes a fost o anumită percepție a trecerii timpului, un sentiment al lui atunci și acum, subiectiv, resemnat și poetic, o apropiere profundă de sfârșit prin lentila dulce a unui trecut ce sublimează naivitătățile, revoltele, intelectualismele într-o atmosferă ca o zi caldă și tristă de toamnă târzie. Citeşte tot articolul