Departe de a fi fan Tolkien (și probabil tocmai am pierdut câțiva cititori), în sensul în care se înțeleg și se declară azi fanii, așteptam totuși Hobbit-ul lui Peter Jackson ca pe un măr copt, aburind într-o zi de iarnă.

Am zis Hobbit-ul lui Jackson, nu al lui Tolkien, pentru că, dacă ai citit atât vestita trilogie LoTR, cât și Hobbit-ul, știi că ecranizările întrepătrund cele două titluri (plus un pic de Unfinished Tales) într-o construcție monumentală de epic fantasy, și mai știi și că viziunea lui Jackson are un aer ceva mai de action & adventure film decât o fi intenționat-o autorul, acum 75 de ani.

Hobbit-ul a fost scris în 1937 despre vremea mitică a ultimilor ani din cel de-al treilea ev, The Third Age, iar întâmplările au loc cu 77 de ani înainte de cele din trilogia Lord of The Rings.

Căci da, filmul The Hobbit este un prequel al LoTR-ului, așa cum în altă lume, cea a Oxfordului din timpul celui de-al doilea război mondial, LoTR-ul devenea un sequel al Hobbit-ului, la cererea editurii, surprinsă de succesul cărții fantasy… pentru copii.

Înapoi la film. La 10 ani după fenomenalul succes al trilogiei LoTR (2001-2003), Peter Jackson se întoarce la Tolkien pentru o ecranizare ce promitea să fie la fel de epică, în toate conotațiile cuvântului, ca și opera anterioară. The Hobbit este doar prima parte a unei alte trilogii, care se va întinde până în 2014 – The Desolation of Smaug și There and Back Again. (dacă la finalul primei părți din LoTR ați rămas cu buza umflată, ținându-vă respirația să vedeți ce va urma, în timp ce pe ecran apărea genericul, pregătiți-vă pentru o surpriză similară).

Veți regăsi în The Hobbit caldura familiară a vizuinii lui Bilbo Baggins, a zâmbetului poznaș al lui Gandalf și duioșia față de dealurile din Hobbiton sau de verdeața din The Shire. Veți revedea grandiosul Rivendell, ultima casă primitoare din munți, unde trăiesc, nemuritori, elfii (apar iarăși Elrond și Galadriel). Îi veți vedea din nou și pe dezgustătorii orci, pe troli, pe goblini și monstruosul lor ascunziș din măruntaiele muntelui, acum într-o unică experiență 3D.

Eh, am ajuns și la aspectul ăsta. Jackson a filmat toată nebunia cu un tip special de camere 3D, HFR – high frame rate, care funcționează la 48 de cadre pe secundă. Ce vedem de obicei la film e tras in 24 fps. Asta nu înseamnă că am văzut Hobbit-ul pe fast forward, ci că, teoretic, am avut parte de o experiență 3D îmbunătățită. Mărturisesc, m-a luat amețeala ceva mai des decât la 3D-ul “clasic”, și pe alocuri am considerat experiența un pic obositoare, dar, pe de altă parte, eu nu sunt deloc “fanul” 3D-ului.

Dacă sunteți mai puriști, așa, și nu vreți să ascultați sfatul lui Jackson care ne îndeamnă să îl vedem in 3D HFR, cum l-a tras el, aveți la dispoziție și 3D simplu, și IMAX, dar și 2D.

Oricum ar fi, o să vă placă. Are magie, are niște peisaje care îți șterg din minte orice urmă de civilizație a betonului, are imaginație (care o completează fericit pe cea a lui Tolkien), are acțiune (mult peste original), are aventură, are aceeași muzică de poveste ca și trilogia anterioară (compusă fiind tot de Howard Shore).

Nu în ultimul rând, are actori buni.

Martin Freeman, pe care îl știți măcar din Ghidul autostopistului galactic, Love Actually și serialul Sherlock, e hobbit-ul perfect:

What is a hobbit? I suppose hobbits need some description nowadays, since they have become rare and shy of the Big People, as they call us. They are (or were) a little people, about half our height, and smaller than the bearded Dwarves. Hobbits have no beards. There is little or no magic about them, except the ordinary everyday sort which helps them to disappear quietly and quickly when large stupid folk like you and me come blundering along, making a noise like elephants which they can hear a mile off. They are inclined to be fat in the stomach; they dress in bright colours (chiefly green and yellow); wear no shoes, because their feet grow natural leathery soles and thick warm brown hair like the stuff on their heads (which is curly); have long clever brown fingers, good-natured faces, and laugh deep fruity laughs (especially after dinner, which they have twice a day when they can get it.

Hobbitul sperios și fără material de erou în el e însoțit în aventura vieții sale de 13 gnomi – cum le-a zis traducătorul – sau dwarves – cum le-a zis Tolkien: Ori, Nori, Dori, Kili, Fili, Bifur, Bofur, Bombur, Oin, Gloi, Balin, Dwalin și prințul Thorin:

Nu le poți zice tocmai pitici, s-ar supăra cu siguranță, căci, deși împart cu legendarii 7 ai fraților Grimm plăcerea mineritului și a lucratului în pietre prețioase, n-au în comun cu ei decât… bărbile.

Smeagol sau Gollum rămâne unul dintre cele mai bine creionate personaje, fie el și cam CGI-zat, iar una dintre cele mai bune scene din film – și din carte, de altfel – este jocul secular al ghicitorilor, bătălia ascuțimii minților, care are loc în bezna muntelui între Gollum (my preciousss) și Bagginses, the scrumptiously crunchable hobbit.

Decorurile și, în general, lumea din Middle Earth, sunt tot creația art designerului și ilustratorului Alan Lee, care a luat și un Oscar pentru viziunea din LoTR.

Nici nu știu ce mai păziți aici, citind o poveste seacă despre cum am văzut eu Hobbit-ul. Hai, la film cu voi. Sau măcar la masă.

Să nu uit. Luați și cartea. Se găsește scoasă anul ăsta de RAO sau în ediția din 1975 din seria Biblioteca pentru toți copii, tradusă “O poveste cu un hobbit“. Varianta în engleză se găsește la Nautilus, Anthony Frost sau Okian.

5 comentarii
  1. AvatarJen

    Eu am vazut ieri filmul (3D si HFR) si mi-a placut cam la fel de mult ca Hobbitul – cartea… adica nu prea. Cred ca am citit Hobbitul si pe la 12 ani, l-am recitit la 20 si ceva… si de fiecare data mi s-a parut ca nu isi merita laudele. Filmul mi s-a parut spectaculos, dar si pe mine m-a obosit 3D-ul (si chiar mi s-a parut uneori ca era pe fast forward!). Actiunea mi s-a parut lungita artificial, si prea de desen animat pentru gustul meu (de exemplu: toata trupa cade prin tunele de cateva sute de metri, iar in final n-au decat doua zgarieturi). Daca ar fi bagat toata cartea intr-un film de 2-3 ore cred ca ar fi fost mult mai misto.

    Reply
  2. AvatarSebastian Mihail

    Suntem în 2013 și încă vă mai plângeți de faza cu zgârieturile dintr-un film…E doar un film! Nu e viață reală!
    Alte argumente contra? 🙂
    Mie cartea nu prea mi-a plăcut (și am citit destule povești până acum), în schimb filmul, da. Faptul că e prea CGI-zat – cum spuneti Dvs. – nu mă deranjează, din contră (n-o să stăm acum să ne uităm toată ziua la filme europene oarecum plictisitoare în marea lor majoritate).

    Reply
  3. AvatarIOnela

    Stapanul Inelelor a fost la vremea lui ceva extraordinar.. Dupa behind the scenes si The Hobbit cred ca va trebui vizionat de cateva ori pana sa apreciezi tot ce s-a pus in acest film. Ramane de vazut 🙂 .

    PS: https://vimeo.com/54182312 – Behind the scenes-ul.

    Reply
  4. Avatarsimona

    Ce frumos ai descris filmul!!! As completa cu ideea ca imi place actiunea descriptiva si ca nu au adus formatul cu 48 de frame-uri pe secunda!

    Reply
  5. Pingback: Radio Romania Iasi » Grupul Warner Brothers a lansat un nou joc video pentru fanii trilogiilor cinematografice “Stăpânul inelelor” şi “Hobbitul”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *