Este, de fapt, un tort franţuzesc cu ciocolată şi nucă. Se numeşte tortul lui Philip Ó Ceallaigh pentru că a fost ales, copt şi decorat special pentru el, de ziua lui. Şi pentru că lui  Philip Ó Ceallaigh îi plac cel mai mult prăjiturile care au nuci în ele. Şi ciocolata!Reţeta am găsit-o aici şi mi-a venit s-o încerc. Se potrivea cu mai multe lucruri: cu ideea lui Philip de tort, cu ce aveam în casă (ultimele nuci de la bunic, pe fundul unui sac), cu dispoziţia mea din ziua în care m-am apucat de el!

Tortul e cu nuci pecan, dar am folosit nucile pecan numai pentru ornat. În compoziţie am pus nucile de la bunic, de care tocmai v-am zis. Mi s-ar fi părut aiurea să nu folosesc ceva ce aveam oricum şi să dau banii pe nişte pungi de la supermarket.

Am mai avut nevoie de:

200 gr. ciocolată menaj (ciocolata neagră, cu o concentraţie cît mai mare de cafea, e o opţiune şi mai bună)

4 ouă mari (eu am avut de la ţărănoaia)

150 gr. unt (l-am lăsat la temperatura camerei, să fie mai uşor de manevrat)

100 gr, zahăr cu granulaţie fină

2 linguri esenţă de vanilie (eu aveam un baţ de vanilie păstrat într-o sticluţă cu votcă)

125 nuci pecan (înlocuite cu nuci nuci)

2 linguriţe scorţişoară

24 de jumătăţi de nuci pecan pentru ornat (am găsit la Mega, cam 18 lei 100 gr)

Pentru glazură

125 gr. ciocolată menaj (am folosit ciocolată neagră, foarte neagră, excelentă)

60 gr. unt cubuleţe

2 linguri de miere de salcîm

¼ linguriţă scorţişoară măcinată

Am început cu un mare elan organizînd, cîntărind şi fotografiind ingredientele.

Apoi am topit ciocolata şi untul într-o cratiţă, la foc mic şi am mestecat să nu se prindă şi să se omogenizeze cum trebuie.

Am lăsat apoi la răcit. Am bătut ouăle, zahărul şi esenţa de vanilie cu mixerul. Am încorporat apoi ciocolata topită, nucile mărunţite (le-am făcut praf într-un blender, ceea ce înseamnă că au avut consistenţa pesmetului şi a fost ok) şi scorţişoara.

 

Mărturisesc că am avut nişte emoţii pentru că nu era pic de făină în treaba asta şi spuma aia rezultată din amestec era o banală spumă şi n-o vedeam ducînd la un „blat“ de tort. Ideea nu e însă de blat cum îl ştim noi, ci de ceva cu o consistenţă între mousse de ciocolată, trufă şi budincă. Foarte atent gîndită, aşa că nu panicaţi, proporţiile sînt corecte şi nu lipseşte nici un ingredient!

Alt hop a fost cu tava şi coptul. Tot maglavaisul de mai sus se toarnă într-o formă de tort unsă cu unt (ar fi mai bine dacă aţi folosi hîrtie de copt, e mult mai comod). Tava trebuie, la rîndul ei înfăşurată în folie de aluminiu. Procedura asta e necesară pentru că forma de tort va fi pusă într-o altă formă, mai mare, în care se toarnă apă clocotită – trebuie umplută pînă la 2 cm de buza formei în care am turnat compoziţia. Folia are rostul de a nu lăsa apa să se strecoare cumva în forma de tort, care, de regulă are fund detaşabil.

Buun. Am înfăşurat folia, turnat compoziţia, pus formele una-n-alta, turnat apă fierbinte. Aici am simţit cum, pe măsură ce torn apă în forma mai mare, cea mică începe să plutească şi să se clatine, ca barca pe valuri. Ce am simţit? Panică, dar nici nu mai aveam chef să mă gîndesc cam cum aş fi putut salva toată treaba, aşa că am făcut ce fac cînd simt că se prăbuşeşte tot dulapul peste mine, de bine ce e ordonat: am împins şi am închis uşa (cuptorului).

Cuptorul – detaliu important! – a fost încălzit cam cu un sfert de oră înainte de eveniment şi setat la o temperatură peste medie (la aragazul meu, care e pe gaz, treapta 6). Reţeta nu spune cît să-l coci, ci doar cum să verifici cînd e gata, lucru destul de exact. Cam după 35, 40 de minute am scuturat tava cu „blatul“: ideea e să tremure uşor către centru şi să fie bine făcut pe margini. Aşa a fost, deci l-am scos din cuptor şi am aruncat o privire mai în detaliu.

Nu era impecabil. Nu,nu! De la plutitul iniţial, probabil, compoziţia a cam luat-o la vale într-un loc şi a apărut un fel de, cum să-i zic, … crater. Dar dacă tortul are glazură de ciocolată, nu e nici un motiv de nervi, stres şi îngrijorări, aşa că puteţi să vă aprindeţi o ţigară.

Eu n-am putut, dar mi-aş fi dorit! Mai ales cînd mi-am dat seama de grosime: era mai mult ca o turtă, decît ca un tort, dar de fapt nici asta nu contează. Şi oricum, nici nu se presupune c-ar trebui să iasă ceva prea gros. Doar un strat generos de chestie ciocolătoasă şi plină de nuci, inpronunţabil de bună. O să vedeţi pozele finale, dovada supremă, în absenţa degustatului direct!

Tortul a stat la rece, nebăgat în seamă pînă spre seară, cînd a fost scos din tavă, depus pe platoul festiv şi pregătit să fie inundat de o glazură de ciocolată. Pentru asta am topit ciocolata neagră (cred că mi-a scăpat un pic mai mult de 125 de grame!), am pus şi un strop de scorţişoară, unt cît scria  şi, după ce s-au topit pe îndelete, am amestecat două linguri de miere.

În acest sos dulce şi văscos am înmuiat botişoarele nucilor pecan şi apoi le-am pus la răcit pe o bucată de hîrtie pentru copt prăjituri. M-am gîndit că nucile sînt mai bune un pic prăjite în cuptor înainte (chiar dacă arată în continuare ca nişte gîndaci!) , aşa că înainte de înmuiere au stat pe tavă la perpelit.

Am nivelat apoi glazura peste tort, am lipit nucile şi am mai făcut nişte poze:

Una supraexpusă: 

 

Una lîngă poza din carte:

Un detaliu:

Şi foarte multe altele!

Tortul a fost tăiat chiar în noaptea aia, după ce a mai stat cîteva ore la frigider, şi degustarea s-a continuat la micul dejun. Pentru că, nu-i aşa, puţine lucruri se compară cu tunelele săpate cu linguriţa printr-un tort de ciocolată, la trezire!

Şi după ce săpaţi tunele, încercaţi asta:

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


Un comentariu
  1. AvatarYuki

    daca vrei sa nu mai fie asa plat pacaleste-l cu 3 lg de faina si 1/2 lgt praf de copt.
    ce-i drept: se modifica reteta, dar creste baltul:D

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *