Ultimul prieten, Le dernier ami, este un scurt roman al marocanului Tahar Ben Jelloun, care, în ciuda dimensiunilor destul de reduse (sub 200 de pagini) stăvilește în paginile sale câteva subiecte “grele”, cărora autorul  nu le cade însă pradă în tirade și filosofări, ci le tratează fluent și natural, așa cum curg în viață.

Greu de pus toate într-o singură frază, aceste subiecte sunt: cel mai bun prieten, politica – viața în Marocul anilor de plumb de sub regele Hassan II, emigrarea, viața în civilizația scandinavă, dorul de casă, boala fatală, trădarea.

Povestea începe prin anii ’60 în Maroc și urmărește  timp de vreo 30 de ani, din liceu până în maturitate, viețile a doi prieteni foarte buni. De la încercările de a face sex adevărat – într-o societate în care femeile rămân virgine până la căsătorie – la primele ciocniri cu diversele ideologii care încercau să își facă loc în mințile tinere – pe de o parte comunismul, pe de alta opresiunea regimului regelui Hassan II, adolescența și primii ani ai tinereții celor două personaje principale, Ali și Mamed, sfârșesc în închisoarea pentru disidenți, o perioadă de torturi, umilințe și lipsuri care își au ecou și în Această orbitoare absență a luminii.

După eliberare, viața a mers mai departe: facultatea, nevasta, copilul, serviciul, ritualul săptămânal de întâlnire la cafea și taclale, cu subiecte însă atât de diferite față de cele deschise și libere ale adolescenței, acum cu pacturi și înțelegeri, cu subiecte tabu – “nu vorbeam niciodată despre probleme casnice”.

Mamed emigrează în Suedia, Ali rămâne pe loc. Vorbesc din când în când la telefon, iar Mamed vine o dată pe an înapoi în Maroc, în vacanță.

După un an petrecut în țara aceea rece, îmi era dor de Maroc. Sună ciudat, dar îmi lipseau exact lucrurile care mă enervaseră înainte: zgomotul mașinilor, strigătele vânzătorilor ambulanți, muncitorii care încercau să repare ceva fără să recunoască că nu se pricepn deloc, brânza, țărăncile care vindeau zarzavaturi din grădinile lor. Îmi era dor până și de praf. E ciudat cum în Suedia nu e deloc praf, și nici nu miroase deloc de la restaurante sau de la alte bucătării. Îmi era dor de grămada de oameni din piața de pește de la Socco Chico din Tanger, cu mirosurile ei, cu clientela ei sărmană. Îmi lipseau până și cerșetorii de pe stradă.

[…]

Două săptămâni mai târziu au venit două pachete de la Ali. Unul era o sticlă de plastic pe care scria “Vânt de est din Tanger, aprilie, 1990”. În celălalt era o cutiuță de metal cu o pudră gri: “Praf din Tanger”.

N-am să vă spun tot sfârșitul acestei povești, în care un prieten îl trădează pe altul din teama altruistă de a nu-i face rău și din teama egoistă că își va vedea propriul sfârșit reflectat în ochii acestuia. Din prea multă prietenie, unul dintre ei alege un sfârșit singur și trist, sperând că îl va scuti pe celălalt de suferință.

Ultimul prieten al lui Ben Jelloun beneficiază de un tertip literar perfect pentru acest tip de intrigă: tripla perspectivă asupra acestei povești de etică și morală. Naratorii sunt, pe rând, spunând fiecare aceeași poveste prin propriile trăiri și gânduri, Ali, prietenul trădat, sincer și altruist, Mamed, prietenul care își asumă din prea multă dragoste și frică trădarea și un al treilea, observator neutru în această dramă, prietenul Ramon.

Dacă aveți un prieten bun, din copilărie, dacă nu mai aveți un prieten bun pentru că a plecat din țară sau pentru că l-ați lăsat voi în țară când ați plecat, dacă aveați un prieten bun și nu l-ați mai sunat de câteva luni, sau dacă în fiecare săptămână ieșiți cu prietenul vostru cel mai bun la ritualul cafelei și taclalelor, să citiți cartea asta. Nu e cel mai ușor subiect pentru un reînceput de conversație, dar merge și așa: “Hei, citeam o carte zilele trecute și m-am gândit la tine”.

Ultimul prieten, Le dernier ami, nu a fost tradus în limba română, dar se găsește în librăriile online ale internetului în engleză și franceză. Se poate și citi online, aici (en).

 

Cristina Petrescu

fotograf profesionist, jurnalist cultural, fost redactor șef la Metropotam.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *