Bookaholic

O carte de dragoste şi aventură, o explorare psihologică a emigrantului între două vârste prins între dileme identitare. Povestea unui cuplu de români stabiliţi la New York, un scriitor şi o balerină, care înfruntă cu intensităţi diferite provocările lumii noi. Un roman despre succes şi ratare, despre cum poţi să-ţi împlineşti visul american, dar şi despre capcanele şi anxietăţile oraşului, deopotrivă strălucitor şi devorator de energii.

„Carmen Firan a scris un roman de mare mister, săpând adînc în relaţia dintre două personaje şi două lumi. Umbra pierdută e un thriller psihologic şi intelectual al zilelor noastre, admirabil scris, cu luciditate şi umor.” (Andrei Codrescu)

„Un roman fascinant despre seducţia visului american şi dilemele emigrantului, despre lumina orbitoare şi reflecţiile necruţătoare ale New York-ului, o poveste universală în care fiecare se poate, într-un fel, regăsi.” (Isaiah Sheffer)

„Scriitor al lumii, Carmen Firan este o autoare prolifică, reflectând în proza ei provocările lumii în care a crescut şi oferindu-ne o imagine tulburătoare, din alt unghi, a Americii.” (Midwest Book Review)

„Umbra pierdută”, de Carmen Firan – fragment

Colecția „Ego. Proză”
Editura Polirom
Carte publicată şi în ediţie digitală
224 p.

Din prima zi în America, Fred îşi alesese rolul secundar în piesa lor de cuplu. O lăsase pe Mimi să pună toate întrebările, să se orienteze în spaţiu, să exploreze cartierul şi posibilităţile de a găsi ceva temporar de lucru. Şi Mimi se agita jucăuşă ca o veveriţă toată ziua, făcuse deja cunoştinţă cu câţiva vecini şi vânzători din cartier, ştia de unde să cumpere mai ieftin, se interesase de mersul metrourilor şi adunase un vraf de pliante cu spectacolele de teatru, plimbări cu vaporaşul pe Hudson, programul muzeelor, cupoane cu reduceri, oferte de vacanţe promoţionale şi croaziere în Caraibe, pentru timpul când îşi vor putea permite să trăiască normal.

— Iubitule, nu există decât Manhattanul. Acolo se întâmplă totul.
— Să nu-i spui asta lui Edi, o să-l supere.
— Nu mă interesează câtuşi de puţin suferinţele lui Edi. Şi de altfel cred că el se simte foarte bine aici. E locul lui. Noi însă acolo trebuie să trăim. Nu te pot vedea decât scriind la un birou în faţa unei ferestre care dă spre Central Park. La un etaj superior, fireşte.

Pe Fred îl amuzau snobismul inofensiv de atunci şi ambiţia lui Mimi de a visa cât mai sus, dorinţa ei de a sparge rândurile sub pretextul că el merita tot ce era mai bun. Îşi mişca delicată funduleţul rotund sub o fustă scurtă de jeanşi, călca la suprafaţă ca o gazelă atentă să nu-şi rănească gleznele fragile, îşi purta părul într-o coadă de cal şi nasul în vânt şi le spunea tuturor că ea e balerină, iar soţul ei, un scriitor faimos care va cuceri New Yorkul. Şi toţi o credeau.

Într-o seară în care Fred citea întins pe patul din dormitor, Mimi apăru în uşa apartamentului cu un frumos birou din lemn de trandafir. Igor, administratorul blocului, cu care se împrietenise, îi vânduse pontul că în fiecare seară de miercuri se scot pe trotuar gunoaiele care vor fi ridicate în dimineaţa următoare şi că poate găsi tot felul de lucruri, de la covoare, televizoare, aspiratoare, la obiecte de mobilă, unele în condiţii foarte bune. Chiar se oferise să meargă cu maşina lui veche, dar încăpătoare s-o ajute şi avuseseră norocul să dea peste un birou pe care Mimi l‑a decretat pe loc perfect pentru Fred. Îl căraseră amândoi, îl instalaseră în dormitorul lor sub fereastră, în timp ce Fred îi privea perplex. Mimi îl invitase apoi pe ucraineanul Igor la o vodcă în bucătărie.

— Gata, ai de-acum birou, pune-te pe scris! i-a ordonat Mimi, învăluindu‑l cu o privire triumfătoare în care admiraţia se amplifica în tonurile imperative ale unei aşteptări amânate.
— Ce-o să spună Edi? se îngrijorase Fred, ignorându-i îndemnul. Nu putem da buzna aşa în viaţa omului după favoarea pe care ne-o face.
— Ce să spună? După ce că-i mobilăm apartamentul?! Nu vezi cum arată totul aici? Cred că tot de pe stradă a adus şi el bucăţile astea de lemn desperecheate.

Când Edi s-a întors la ora zece acasă, Mimi l-a primit zâmbitoare în hol. A făcut o piruetă de balerină în fustiţa ei irezistibilă, şi‑a rotit ochii cu talent de actriţă şi l-a anunţat că a decis că locul acela avea nevoie de ceva schimbări pentru a scăpa de aspectul bătrânicios de burlac ocupat cu rigorile zilei de muncă. Edi a privit-o indiferent, a zâmbit tolerant ca şi cum putea încerca orice îi făcea ei plăcere, pentru el nu avea importanţă.

— Fac pariu că, dacă nu-i spuneam, nici nu ar fi observat că i-a crescut un birou în dormitor. Nu ţi se pare puţin lunatec?
— E un om foarte cumsecade, Mimi, asta e tot. Nu pot fi toţi atât de alerţi ca tine.
— Hm, s-a îndoit Mimi, detest tipii pasivi.

Pentru prima oară Fred a simţit un curent electric trecându-i pe şira spinării.

De când veniseră la New York, el îşi petrecuse timpul mai mult citind, făcându-şi note într-un carneţel cu coperţi albastre pentru cartea pe care avea să o scrie şi doar seara mai ieşea să se plimbe cu Mimi prin cartier şi să-şi fumeze pipa. Mergea prudent şi apăsat, de parcă ar fi vrut să verifice cât de solid era asfaltul pe care Mimi ţopăia turuind fără încetare, entuziasmată până şi de cantitatea de gunoaie strânse în saci negri de plastic pe marginea trotuarelor.

— Se consumă, nu glumă! Bunăstarea poate fi măsuratăşi în cât se aruncă, nu crezi?

Uneori agitaţia lui Mimi îi făcea bine, alteori îl enerva. Părea să ia cu asalt oraşul pe care el încă îl tatona de la distanţă, îl atingea discret şi îşi retrăgea repede degetul când i se părea că o gură lată de balenă se deschide gata să-l înghită nemestecat.

— Ce-mi place aici e că oamenii sunt prietenoşi, îi spunea Mimi, îmi zâmbesc, mă întreabă ce mai fac, îmi urează o zi bună şi să am grijă de mine.
— Eşti sigură că le şi pasă dincolo de formulele astea de politeţe ?
— Nu ştiu şi nici nu contează. Mă fac să mă simt bine. Sunt sigură că va fi mai uşor ca la Paris.

Fred zâmbea sceptic, iar Mimi îşi arunca geanta pe umăr şi pornea zilnic la atac în Manhattan. Câteva săptămâni încercase fără succes să obţină un angajament ca balerină la unul din teatre, fusese la zeci de audiţii, intrase în legătură cu impresari, ba chiar cu patroni ai unor localuri cu program. Toţi zâmbeau amabil, o felicitau, îi mulţumeau, îi urau o zi bună şi să aibă grijă de ea, dar nu îi ofereau nimic. Poate vârsta? În cele din urmă decisese că temporar se va mulţumi să lucreze la un salon de cosmetică în Soho pe post de recepţioneră.

Despre Carmen Firan

Poetă, prozatoare, jurnalistă, autoare de piese de teatru şi scenarii de film, Carmen Firan s-a stabilit din 2000 la New York. A publicat peste 20 de volume de poeme, nuvele, povestiri şi eseuri, în România şi în Statele Unite ale Americii. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi a PEN American Center din New York. Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Susţine conferinţe şi lecturi literare la universităţi americane şi la colocvii internaţionale din Statele Unite ale Americii şi Europa.