
În urmă cu o săptămână, publicam rezultatele sondajului-concurs de anul acesta, „Cea mai bună carte românească din 2014”, topul cititorilor. Spuneam atunci că s-au aflat pe listă, în total, 234 de cărți – 118 volume în categoria „Roman”, 79 în cea de „Poezie”, 37 la „Proză scurtă” -, o creștere destul de mare față de anul trecut (153 de cărți, dintre care 62 de volume de poezie, 26 de proză scurtă și 65 de roman). Tot în creștere a fost și numărul de cititori care au votat – 3433 de votanți care au acordat 6833 de voturi, spre deosebire de 2323 de cititori care au dat 4771 de voturi, în ianuarie 2014, pentru anul 2013. Ceea ce nu poate decât să ne bucure și să ne facă să continuăm „tradiția” începută în 2014 cu acest sondaj-concurs.
Am realizat și anul acesta un top al redactorilor Bookaholic, pe care îl puteți vedea și citi mai jos. Dat fiind faptul că au fost, din nou, atât de multe volume, este de la sine înțeles că nu am apucat să citim chiar tot. De asemenea, lecturile redactorilor diferă, în funcție de timpul și preferințele fiecăruia – deși, e drept, se și intersectează. Așa că nu ne-a fost tocmai simplu să alegem care sunt, din punctele noastre de vedere, cele mai bune cărți românești de anul trecut; mai ales că, inevitabil, au rămas multe cărți foarte bune pe dinafară, cărți care au adus ceva nou, fie prin tematica abordată, fie prin stil, scriitură ș.a.m.d.
Cum spunea și Alina, atunci când pregăteam acest top, „Mi-e greu să compar mere cu pere şi, prin urmare, să fac o ierarhizare amestecînd toate genurile, aşa că selecţia mea e din start viciată. Totuşi, ca să respect convenţia, fac un top trei, deşi fiecare dintre volumele numite ar putea fi considerate capete de serie pentru propria specie, în care sigur sînt cărţi nedreptăţite sau excluse prin forţa acestui criteriu rigid, de a alege trei cărţi şi numai trei, indiferent de gen”.
Poate vă întrebați, în cazul acesta, de ce mai dublăm și noi, redactorii, topul cititorilor. Unul dintre răspunsurile posibile: pentru că ne dorim să se citească mai multă literatură română contemporană (de altfel, știți că susținem, constant, acest lucru) și, prin urmare, ne-ar plăcea ca topul și argumentele noastre să funcționeze ca un soi de recomandări, care să vă incite la lectură și să stârnească discuții.
Nu toți redactorii Bookaholic au participat la constituirea acestui top, ci jumătate din echipă: Adina Dinițoiu, Alina Purcaru, Eli Bădică, Florina Pîrjol și Silvia Dumitrache. Fiecare a avut la dispoziție, la fel ca în cazul sondajului public, trei voturi, indiferent de genul cărții (poezie, proză scurtă sau roman; a intrat și un volum de non-ficțiune, așa a fost alegerea definitivă și irevocabilă a redactorului 🙂 ). Astfel, fiecare redactor a alcătuit un top 3 personal dintre cărțile românești citite anul trecut, iar clasamentul final s-a făcut pe bază de punctaj (3 puncte pentru poziția numărul 1 în topul personal, 2 puncte pentru poziția numărul 2 și 1 punct pentru poziția numărul 3). De aceea, departajarea volumelor s-a făcut în funcție de poziția fiecăreia în clasamentele individuale. Altfel spus, au fost luate în calcul punctele obținute, în final, de fiecare carte în parte. Mai jos, alegerile redactorilor sunt redate în ordine descrescătoare, de la cartea cu cele mai multe puncte și până la cele cu cele mai puține.
Așadar, cea mai bună carte românească din 2014, conform topului redactorilor Bookaholic, este Și cuvintele sînt o provincie, de Adela Greceanu!
Așa cum în topul publicului un volum de proză scurtă și unul de poezie, ambele semnate de Petronela Rotar, au câștigat detașat, iată că și în topul redactorilor Bookaholic avem tot un volum de poezie, scris de Adela Greceanu. Este, oarecum, o surpriză, căci poezia și proza scurtă păreau, până acum, că nu vând și nu se citesc, doar romanul ar fi fost la mare căutare. E fantastic că aceste două topuri dovedesc contrariul :).
1. Și cuvintele sînt o provincie – Adela Greceanu (7 puncte)
Alina Purcaru
Şi cuvintele sînt o provincie, de Adela Greceanu (Editura Cartea Românească) – O carte strânsă în toate şuruburile (zic de şuruburi pentru că ele au un rol aparte în volum), poezie ca un comentariu atent, subversiv şi insolit, despre situarea în lume a unei femei. Şi cuvintele sînt o provincie e un volum de versuri atent cântărite şi asumate cu mult curaj, unul care conservă, dincolo de strategiile discreţiei, sâmburele de inadecvare esenţială din care ar trebui să se facă mai des poezie.
Adina Dinițoiu
Adela Greceanu (n. 1975) este deja o cunoscută scriitoare (poetă şi prozatoare) şi jurnalistă de radio. Textele din Şi cuvintele sînt o provincie – un volum pe cât de vibrant, pe atât de bine construit – sunt poeme de observaţie a cotidianului, a incidentelor/ conversaţiilor din lift, din bloc, cu vecinii protagonistei – pe nume Adila –, a incidentelor din trafic, a vieţii de zi cu zi, un fel de observaţie obstinată a „realităţii”, prin intermediul căreia se manifestă o voce poetică foarte puternică şi foarte personală.
Eli Bădică
Cu fiecare ocazie avută, am recomandat, din nou și din nou, volumul de poezie al Adelei Greceanu, Și cuvintele sînt o provincie. Am mai spus-o și o reafirm aici, este cartea care m-a reapropiat de poezie, cartea de poezie a anului 2014 și singurul volum de poezie din ultimii ani pe care l-am citit de vreo trei ori și nu numai că nu m-am plictisit nici măcar la a treia relectură, ci mă întorc, încă, la el, din când în când. Pe larg, am povestit despre Și cuvintele sînt o provincie, cât și despre experiența mea cu această carte, aici.
2. Fetița care se juca de-a Dumnezeu – Dan Lungu (4 puncte)
Adina Dinițoiu
Romanul Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu de Dan Lungu (Polirom). Dan Lungu, prozator ieşean bine-cunoscut publicului larg şi unul dintre cei mai traduşi scriitori contemporani (autor, printre altele, al unor romane precum Raiul găinilor (fals roman de zvonuri şi mistere) sau Sînt o babă comunistă!, ecranizat în regia lui Stere Gulea), se remarcă, în cărţile sale, prin două lucruri: pe de o parte, prin problematica socială surprinsă (aspecte ale societăţii româneşti postcomuniste), iar pe de alta, prin oralitatea limbajului, prin transcrierile de limbaje orale specifice unor categorii sociale diverse. În Fetiţa care se juca de-a Dumnezeu, interesul preponderent al cărţii este dat de cazul Rădiţei, o fetiţă rămasă în grija bunicilor, în anii ’90, fiindcă mama ei pleacă la muncă în Italia spre a face rost de bani pentru întreţinerea familiei.
Eli Bădică
Am așteptat un nou roman semnat de Dan Lungu cu nerăbdare, iar Fetița care se juca de-a Dumnezeu nu m-a dezamăgit deloc, dimpotrivă. Este o lectură intensă, presărată cu mult umor, dar și cu situații dramatice, cu un limbaj fermecător – mă refer, în special, la cel folosit pentru a reda universul Rădiței, copila-personaj principal -, un fir narativ foarte bine controlat, personaje vii, colorate, teme, aș spune, vitale – printre care se remarcă, desigur, fenomenul emigrației temporare postdecembriste adus în discuție. Am scris mai mult despre acest volum esențial al lui Dan Lungu aici.
3. Trei volume – Uranus Park, Bosnia. Partaj și Povestiri de pe Calea Moșilor (câte 3 puncte fiecare)
Uranus Park – M. Duțescu
Adina Dinițoiu
Romanul Uranus Park de M. Duţescu (Polirom) – un scriitor tânăr (n. 1979), debutat cu poezie acum câţiva ani. Romanul e bine scris, într-un stil frenetic, plin de suspans de bună calitate, care se potriveşte mănuşă cu personajul principal, arhitectul Horia Petrescu, tânăr talentat şi ambiţios, dornic să urce în ierarhie şi să facă bani, şi pătruns în mafia imobiliară la nivel înalt pe la mijlocul anilor 2000. Uranus Park – amestec de realism cotidian, hiperrealism „extatic” şi şarjă socială ascuţită – este un excelent roman de medii (zona afacerilor imobiliare, în conexiune cu cea a arhitecţilor, a birocraţiei şi a corupţiei din Bucureştiul de pe la mijlocul anilor 2000), dar şi un roman care propune un personaj cu o voce distinctă în halucinantul monolog al parvenirii sale sociale.
Bosnia. Partaj – Miruna Vlada
Florina Pîrjol
„Bosnia. Partaj” de Miruna Vlada, Editura Cartea Românească
Pentru că este unul dintre cele mai puternice volume de poezie pe care le-am citit în ultimii ani, cu un mesaj şi cu limbaj tăioase amândouă până la insuportabil. Fiindcă asta ar trebui să facă poezia, să taie: să taie drumuri, să taie în carne vie, să taie legăturile, să (te) taie de lume. Pentru că este o carte despre despre jocul dintre identitate şi alteritate care m-a preocupat şi pe mine în ultimii ani, o carte despre „partajul” în care toţi ne regăsim, într-un fel sau altul, nu neapărat în sens amoros, ci cultural, existenţial. Finalmente, pentru că e o carte curajoasă, care-şi asumă feminitatea şi chiar reuşeşte să facă din ea o calitate literară.
Povestiri de pe Calea Moșilor – Adina Popescu
Silvia Dumitrache
„Povestiri de pe Calea Moşilor” de Adina Popescu (Casa de pariuri literare) – o colecţie de povestiri care se pot citi ca un roman – un roman al generaţiei anilor ’70-’80, dar care marchează locuri comune şi pentru cei care au copilărit în anii ’90. „Povestiri de pe Calea Moşilor” este o carte de aventuri, un bildunsgroman având-o în centru pe Adina, un personaj plin de viaţă şi îndrăzneţ, curios şi imaginativ. O carte care demontează mitul, evident fals, că literatura de aventuri este o literatură cu target masculin sau cu personaje masculine.
Mențiuni
(volume care au luat unul sau două puncte, fiind votate de câte un redactor Bookaholic)
Escapada – Lavinia Braniște
Alina Purcaru
Escapada, de Lavinia Branişte, Editura Polirom – Proză scurtă cu suflu, făcută pe muchia dintre disperare, neputinţă şi râs ionescian. Şi cu un mare talent, căruia i-ar prinde bine, cred eu, încă şi mai mult spirit contestatar, la toate nivelurile.
Ne vom întoarce în Muribecca – Sebastian A. Corn
Silvia Dumitrache
Sebastian A. Corn, „Ne vom întoarce în Muribecca” (Nemira) – un roman SF, dar care nu este destinat doar fanilor acestui gen, ci pur şi simplu iubitorilor de literatură postmodernă, ce se jonglează cu toate convenţiile literare şi cu planurile narative. Cu „Ne vom întoarce în Muribecca”, Sebastian A. Corn ar putea să deschidă SF-ul către un public mai larg.
Radio în zăpadă – Adrian G. Romila
Florina Pîrjol
Adrian G. Romila, Radio în zăpadă, Editura Tracus Arte, 2014 – Pentru că e o performanţă să scrii proză scurtă – şi ultra(ultra)scurtă – şi s-o faci atât de bine. În ultima vreme e de bonton să scrii proză scurtă mai curând decât roman, însă puţini se descurcă pe spaţii restrânse, strunind bine şi stilul, şi construcţia. Fără să renunţe la poveste. (Post)cehovian într-un fel care m-a uns la suflet, volumul lui Adrian G. Romila e chiar o surpriză foarte plăcută pentru mine. Venind din zona criticii literare şi a eseului, autorul arată clar că nu e un veleitar cu ambiţii în zona (mai vizibilă, dar mai riscantă, totuşi) a ficţiunii. Chiar are talent pe bune!
Simfonia animalieră – Veronica D. Niculescu
Eli Bădică
Cel de-al treilea vot este mereu greu de dat, cel puțin pentru mine. Și asta pentru că sunt atât de multe cărți pe care aș vrea să le îngrămădesc aici, în care cred, care mi-au plăcut foarte mult, etc. Întocmai precum anul trecut, și anul acesta aveam mai multe opțiuni pe listă, pe lângă Simfonia animalieră, cum ar fi Sfîrșit de sezon, debutul excelent în proză scurtă al lui Marius Chivu, sau Abonatul nu poate fi contactat, debutul absolut, minunat, al Cristinei Andrei.
Am ales totuși Simfonia animalieră a Veronicăi D. Niculescu (Casa de Pariuri Literare), un microroman, pentru că este cea mai recentă lectură dintre cele menționate, dar și cea mai atipică, cea mai jucăușă și cea mai serioasă în același timp (o contradicție absolut delicioasă), cea care m-a provocat, poate, cel mai mult. Dacă vreți să vedeți ce fac un arici, un hârciog și un sobol la teatru și cum simt, văd, aud ei lumea, „de mână” cu naratoarea, atunci vă recomand, cu căldură, cartea aceasta mititică. Citiți și rândurile de aici, mai dezvoltate, despre Simfonia animalieră.
1989 – Adrian Buz
Alina Purcaru
1989, de Adrian Buz, Editura Polirom – Un roman dens şi contondent despre adolescenţa trăită după ziduri. În carte este vorba despre zidurile unei cazarme, unde protagonistul e forţat să între după ce pică la admiterea la facultate, dar bătaia e mai lungă, iar zidurile înconjoară o ţară întreagă. Sînt voci care reclamă tezismul cărţii. Eu am citit-o ca pe o poveste foarte bine scrisă despre captivitate, o stare care te poate mutila la 18 ani.
#kazim (contemporani cu primăvara arabă) – Andrei Zbîrnea
Silvia Dumitrache
Andrei Zbîrnea, în „#kazim (contemporani cu primăvara arabă)” (Herg Benet), scrie o poezie a prezentului, a generaţiei Facebook, a epocii trăite parcă pe fast-forward, a acestei perioade în care te poţi pierde într-un fel de second life, dar în care încă poţi găsi lumini şi umbre, nuanţe şi armonii.
Cronică aici.
Povești cu scriitoare și copii – Alina Purcaru (coord.)
Florina Pîrjol
„Poveşti cu scriitoare şi copii”, coord. Alina Purcaru, Editura Polirom – Pentru că vorbeşte atât de convingător şi de variat despre o experienţă pe care eu nu o cunosc decât literar, din poveştile celorlalţi (sau să zic celorlalte), fără să frizeze pateticul. Mereu altfel, întotdeauna provocator şi viu, ca într-un fel de joc şeherezadic în care fiecare scriitoare îşi spune povestea pentru şi despre supravieţuire (în viaţă, în literatură). Pentru că mi-a plăcut selecţia şi pe câteva dintre autoarele care semnează texte în acest volum le iubesc şi le citesc mereu cu plăcere. Pentru că e un proiect frumos.
Top 2014 sponsorizat de Polirom?
mishu – ha, ha, nicidecum! Dacă ar fi fost așa, am fi marcat cu (P), de la publicitate, așa cum facem cu toate articolele care intră în această categorie. Dacă observi, sunt cărți și de la editura Herg Benet, și de la Casa de Pariuri Literare, Tracus Arte, Nemira, Cartea Românească. Dar răutățile gratuite sunt întotdeauna delicioase :).
Pingback: DoR (Decât o Revistă) » Poezie în DoR #19
Pingback: DoR (Decât o Revistă) » [Interviu] Poezia Adelei Greceanu premiată de Observator Cultural