De_la_Burebista_la_Iohannis_Sorin_Mitu

Este poporul nostru atît de măreţ cum cred unii dintre noi sau e un ghinionist al istoriei, cum susţin alţii? De ce românii nu au reuşit să progreseze mai repede după 1989? De ce nu se înţeleg cu maghiarii? Încotro se îndreaptă satul românesc? Dar învăţămîntul?

De la fotbal şi complicata problemă a naţionalismului pînă la frauda electorală în variantă autohtonă şi terorismul islamist, Sorin Mitu oferă o perspectivă inedită, nu de puţine ori plină de umor, asupra istoriei, societăţii, culturii şi politicii româneşti. Concluzia? Moştenirea trecutului nu este întotdeauna pe placul nostru şi uneori ne este destul de greu să învăţăm din lecţiile istoriei, dar putem fi optimişti: dacă acum un secol ne aflam la porţile Orientului, acum am intrat în Occident, cu toate beneficiile care decurg de aici.

Mai multe detalii despre carte aici sau aici.

„De la Burebista la Iohannis. Istorii, analize, satire”, de Sorin Mitu – fragment

Colecția „Plural M”
Editura Polirom
Disponibilă și în format electronic
280 p.

Cin’ se ia cu mine rău…

În orice societate ţărănească, sentimentele de încredere se manifestă într‑un mod ambivalent. În interiorul comunităţii tradiţionale, al familiei, vecinătăţii sau satului, oamenii au mare încredere unii în ceilalţi. Pe neamurile tale, pe megieşi sau pe consăteni te poţi bizui întotdeauna când e vorba de o clacă sau de orice altă activitate care nu se poate efectua decât în comun. Reversul medaliei este reprezentat de neîncrederea maximă pe care ţăranii o manifestă faţă de cei situaţi în afara comunităţii : străini, autorităţi de tot felul, uneori până şi simpli trecători, de la care nu ştii niciodată la ce poţi să te aştepţi – în general la nimic bun –, motiv pentru care aceştia sunt priviţi cu teamă şi suspiciune.

În lucrarea sa Inventarea Europei de Est, istoricul american Larry Wolff analizează păţania paradigmatică a unui călător francez, baronul François de Tott, care traversa pe la 1767 Moldova, în drum spre Stambul. Ajuns pe înserate într‑un sat, baronul se adresează unui ţăran localnic, rugându‑l politicos să‑i procure cele necesare cinei. Baronul, posesor al unei frumoase educaţii iluministe, nu concepe să solicite acest lucru decât contra cost, în termenii cei mai amicali şi civilizaţi, deşi rangul său şi uzanţele sociale ale vremii i‑ar fi permis să pretindă găzduire gratis, fără multe fasoane. Ţăranul refuză însă cu încăpăţânare să îl servească, ba mai mult, se preface că nici nu înţelege ce i se spune, deşi baronul îi vorbise într‑o limbă turcă fluentă. În cele din urmă, dregătorul otoman care îl însoţea pe baron – şi care ştia mult mai bine cum trebuie trataţi moldovenii pentru a obţine ceva de la ei – intervine şi îl ia pe bietul ţăran la bătaie. Se dovedeşte că acesta ştia de fapt foarte bine turceşte, iar într‑un sfert de oră cina era servită. Baronul se dă bătut în faţa moravurilor bizare ale locului şi îi dă dreptate, în cele din urmă, funcţionarului otoman. Civilizaţia iluministă apuseană se vădea neputincioasă în faţa neîncrederii funciare a ţăranilor români.

Pe cei care „nu au încredere” în talentul interpretativ al lui Larry Wolff, Aferim!, capodopera cinematografică a lui Radu Jude, îi poate convinge încă o dată cum stăteau ţăranii români la capitolul încredere faţă de orice străin care le călca pragul, fie el boier, zapciu, ţigan, evreu, uneori chiar popă.

Pe termen lung, această lipsă de încredere în străin, corelată cu sentimentul de strânsă solidaritate cu cei apropiaţi, s‑a dovedit extrem de inadecvată în raport cu exigenţele epocii contemporane. Pentru că moştenim încă din plin mentalităţile rurale de altădată, în societatea românească de astăzi nepotismul, favoritismul şi spiritul de cumetrie covârşesc adeseori încrederea în meritul individual, dovedit prin studii, prin realizări sau prin concurs. Când merg la un doctor sau la un notar, mulţi români preferă să aleagă unul agreat de o rudă sau de o cunoştinţă, decât să se bazeze pe nişte acreditări impersonale, obişnuite într‑o lume modernă, cum ar fi CV‑ul sau portofoliul profesional. „Mi l‑a recomandat cineva de la noi din sat”; „Şi Măriuca a fost la el, şi e tare cumsecade”… Recomandări grele, chestie de încredere!

Despre Sorin Mitu

Sorin Mitu este profesor şi director al Departamentului de Istorie Modernă la Universitatea „Babeş‑Bolyai” din Cluj, specializat în istoria Transilvaniei, imagologie comparată şi studiul naţionalismului. Predă cursuri în domeniul Istoriei, Relaţiilor Internaţionale şi Studiilor de Securitate. A publicat peste 30 de cărţi, apărute la edituri din România, Ungaria, Germania, Spania şi Canada, printre care se numără: Geneza identităţii naţionale la românii ardeleni (1997), National Identity of Romanians in Transylvania (2001), Die ethnische Identität der Siebenbürger Rumänen (2003), Building Identities in Transylvania. A Comparative Approach (2014), La Historia de Asia moderna (2014), Identităţi moderne în Transilvania (2016). De acelaşi autor, la Editura Polirom au apărut: Transilvania mea (2006, 2013), Ungurii despre români. Naşterea unei imagini etnice (2014). Lucrările sale au fost recenzate în reviste cum ar fi American Historical Review, Slavic Review, The Slavonic and East European Review, Nations and Nationalism, Nationalities Papers, Millenium. Journal of International Studies, Jahrbücher für Geschichte und Kultur Südosteuropas, Zeitschrift für Siebenbürgische Landeskunde, Sehepunkte. Rezensionsjournal für die Geschichtswissenschaften, Südost‑Forschungen, Südosteuropa Mitteilungen, 22, Dilema, Observator Cultural, Dilemateca. A fost editorialist la ziarul Cotidianul şi este contributor invitat al revistei de cultură şi gîndire strategică Sinteza.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *