Bookaholic

Am călătorit fantastic în cartea Familia mea şi alte animale a lui Gerard Durrell. Am retrăit, pagină cu pagină, o copilărie minunată, exemplară, plină de aventuri extraordinare la tot pasul şi de nişte descoperiri pe care, ca adulţi, avem tendinţa fie să nu le mai vedem, fie să le uităm imediat, neacordându-le importanţa meritată.

Mi-am redescoperit plăcerea de a privi minute în şir extraordinara forţă şi inteligenţă a naturii de a desfăşura totul exact aşa cum trebuie. În Familia mea şi alte animale, splendoarea insulei Corfu din Grecia ţi se dezvăluie printr-o bogăţie a naturii care nu-ţi dă voie decât să te afunzi şi mai tare în fiecare pagină. Lectura ta devine o explorare din ce în mai profundă, dai la o parte, cu fiecare rând, tufe întregi de magnolii, de crini înfloriţi sub răcoarea serii, de viţă şi liane. Străbaţi mut de uimire livezi de măslini, lămâi şi portocali. Devii atent la şopârlele geko care se strecoară printre crăpăturile zidurilor vechi, te bucuri de mărinimia ţăranilor greci care-ţi îndeasă în palme ciorchini mari, zemoşi şi aurii de struguri copţi. Te opreşti, din capitol în capitol, în curtea unor vecini generoşi care-ţi vor îndestula după-amiezile călduroase cu pâine de casă şi smochine date în pârg.

Aventurile povestite de Gerald Durrell în Familia mea şi alte animale au un farmec greu de regăsit în alte cărţi. Încă din prefaţa scrisă de autor sub forma unui scurt capitol de mulţumiri, ni se dezvăluie felul în care familia a invadat cartea. Aventurile care au loc în bogăţia insulei Corfu sunt povestite, rând pe rând, de personajul principal, Gerry, naturalist din naştere.

Cartea e una scrisă atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, aşa cum sunt şi alte minunate cărţi nepieritoare: Momo, Aventurile lui Nils Holgersson sau Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi. O familie britanică formată dintr-o mamă şi patru copii (Leslie, Larry, Margo şi Gerry) decide să se mute în insula Corfu pentru a scăpa de vremea neprietenoasă din Anglia, care îi îmbolnăvea pe toţi.

În Corfu, drumul spre aventură e deschis: prin fiecare întâlnire cu vietăţi care din care mai ciudate sau considerate de alţii periculoase (scorpioni, şerpi, şopârle, lilieci), prin fiecare explorare a unor locuri care abundă în organisme şi microorganisme (Gerry, micul explorator, ia la rând toate bălţile după ce primeşte cadou un microscop), prin fiecare profesor pe care îl are de-a lungul celor cinci ani petrecuţi în Grecia îşi consolidează bazele pentru o pasiune care devine similară cu firea lui de a fi. Ceea ce iubeşte ajunge să îl definească şi nici măcar aventurile prin care trec ceilalţi membri ai familiei din cauza animalelor pe care Gerry le găzduieşte în casă nu îl vor opri din a-şi urmări şi creşte, totodată, pasiunea.

Familia mea şi alte animale e o savuroasă nebunie a experienţelor noi pentru care motto-urile date de autor sunt balize pentru marinari şi indicii pentru cititori: „De ce uneori cred până şi şase lucruri imposibile înainte de micul dejun?” – REGINA ALBA, Alice prin oglindă sau „Un om voios trăieşte la fel de mult (s-a spus)/ Ca omul trist, ba chiar o zi în plus.” – UDALL, Ralph Roister Doister.

Întâlnirea cu primul microunivers se face odată cu primii paşi puşi pe insulă şi întâlnirea cu vila în care vor locui înaintea unui şir lung de mutări şi aventuri:

„Grădina, pe măsura unei case de păpuşi, era un loc magic, păduri de flori printre care mişunau vieţuitoare pe care nu le mai vazusem niciodată. Printre petalele groase şi mătăsoase ale trandafirilor trăiau nişte păianjeni micuţi, asemănători crabilor, care o luau la fugă pieziş când erau deranjaţi. Trupurile lor mici, transparente, erau colorate după floarea în care locuiau: roz sidefiu, roşu ca vinul şi galben ca untul. Pe tija trandafirilor, încrustată cu musculiţe verzi, se plimbau buburuze ca nişte jucării proaspăt vopsite: buburuze roz cu puncte mari negre, buburuze roşii ca mărul, cu puncte maro, buburuze portocalii cu pistrui cneuşii şi negri. Rotunde şi amabile, mişunau încoace şi încolo, să-şi găsească hrană în şirul anemic al păduchillor de flori. Bondarii de lemn, ca nişte urşi păroşi, de un albastru metalic, bombăneau mergând în zigzag printre flori, gravi şi ocupaţi. Fluturi de noapte, lucitori şi cocheţi, zburau în jos şi în sus pe cărări, cu o eficacitate aferată, oprindu-se uneori pe aripi înnegurate de viteză, ca să coboare o trompă lungă şi subţire într-o floare”.

Imaginaţi-vă sau amintiţi-vă entuziasmul copilăriei în faţa episoadelor preferate de desene animate. Entuziasmul care însoţea fiecare nou episod se regăseşte aici prin fiecare nou capitol aşteptat cu sufletul la gură. Fiecare final promite o continuare cu mult mai grozavă, mai plină de aventuri, mai neaşteptată:

„Încetul cu încetul, vraja insulei s-a pogorât asupra noastră tot atât de domol şi aderent ca polenul. Fiecare zi purta cu ea o pace, o lipsă a noţiunii de timp care te făcea să o doreşti fără sfârşit. Dar după ce pielea neagră a nopţii se jupuia, ne aştepta o nouă zi, lucioasă şi colorată ca un abţibild şi cu aceeaşi nuanţă de irealitate”.

Insula e bogată nu numai în vietăţi curioase şi minunate, ci şi în personalităţi care de care mai bine conturate şi mai fermecătoare, de la Spiro, grecul care vorbeşte o engleză peltică şi care se dovedeşte un guvernator neoficial al insulei, ajutor de nădejde, cunoscut şi respectat de toţi cei de pe insulă, până la tânărul doctor Theodore, de asemenea un pasionat iubitor al naturii.

Întâlnirea cu Theodore joacă un rol important deoarece acesta îl tratează de la bun început ca pe un adult, fapt care ajută la maturizarea lui Gerry în ce priveşte explorarea naturii şi a vietăţilor cu mult mai multă seriozitate, fără ca asta să ştirbească din curiozitatea şi neînfricarea micului explorator.

Descrierile din carte, fie că vorbim de sosirea unui nou anotimp, fie de un animal descoperit de Gerry, sunt extraordinare şi compun o lucrare savuroasă, o adevărată plăcere a lecturii:

„Era primăvară din toate băierile inimii: întreaga insulă vibra odată cu ea, de parcă o imensă coarda sonoră fusese lovită. Toţi o auziseră şi totul îi răspundea. Era vizibilă în strălucirea petalelor, în scăpărarea aripilor de păsări, în licărirea din ochii întunecaţi şi umezi ai fetelor de la ţară. În bălţile pline de apă, broaşte ce păreau proaspăt smălţuite orăcăiau într-un cor frenectic printre ierburile luxuriante. În cafenelele din sat, vinul părea mai roşu, ba chiar mai tare”.

Sau întâlnirea cu delfinii şi licuricii de pe ţărm dintr-o noapte cu lună plină şi lumină fosforescentă:

„… săgetau printre arbori, se târau pe iarbă, peste tufişuri şi prin măslini, pluteau în roiuri deasupra capetelor noastre şi se lăsau pe pături ca un jar verde. Formând şiroaie sclipitoare, zburau peste golf, rotindu-se deasupra apei. Apoi, ca la comandă, îşi făcură apariţia delfinii, înotând aliniaţi spre golf, legănându-se ritmic în apă, cu spinările ca pictate cu fosfor. Ajunşi în mijlocul golfului înotară în cerc, plonjând şi rostogolindu-se, sărind uneori sus în aer şi căzând într-o vâlvătaie de lumini. Cu licuricii deasupra şi delfinii fosforescenţi dedesubt, priveliştea era fantastică”.

Aproape fiecare subcapitol introduce locuitori noi ai vilei, iar fiecare dintre aceştia, vizitatori de durată sau doar în trecere, declanşează aventuri greu de imaginat pentru locuitorii unui oraş, de exemplu. Iar fiecare astfel de neobişnuit rezident va primi de la tânărul Gerry un nume, înainte de a pune iar toată familia pe jar, fie că vorbim de Conţofene, de pescăruşul Alec sau de broasca ţestoasă Ahile.

Aventurile întregii familii şi viteza cu care se derulează acestea amintesc uneori de poantele dintr-o piesă de teatru bine jucată. Umorul e nelipsit, iar dialogul e mijlocul care i se potriveşte mănuşă într-o familie cu multă personalitate:

„ – Ce-i asta? întrebă în cele din urmă Larry.
– Un costum de baie, bineînţeles. Ce altceva v-aţi închipuit că poate fi?
– Mie mi s-a părut că-i o balenă prost jupuită, mărturisi Larry, privind mai de aproape.
– Nu-i posibil să porţi aşa ceva, mamă, spuse Margo îngrozită. Pare făcut prin 1920.
– La ce servesc volănaşele şi toate chestiile astea? se interesă curios Larry.
– Garnitură, bineînţeles, se indignă mama.
– Ce idee nostimă! Să nu uiţi să scuturi peştii din ele când ieşi din apă.
(…) Ţi s-ar potrivi probabil ceva mai bine dacă ţi-ar mai creşte vreo trei, patru picioare”.

Familia mea şi alte animale ar fi greu de repovestit. Niciun rezumat n-ar putea cuprinde întreaga suită de aventuri, de explorări şi de întâmplări prin care trece adesea întreaga familie. De aceea, ceea ce recomandă cel mai just cartea reprezintă tocmai bogăţia detaliilor, a descrierilor, a umirilor necontenite în faţa unei lumi pe lângă care trecem fără să o mai observăm cum se cuvinte. Cartea descrie, în fond, întreaga bogăţie a vieţii autorului Gerald Durrell, naturalist, scriitor, prezentator de televiziune, fondatorul Rezervaţiei Durrelwildlife şi a parcului cu acelaşi nume. O invitaţie, aşadar, către natură, către redescoperirea şi îngrijirea ei prin readucerea aminte, înainte de toate, a curiozităţii şi iubirii pe care o aveam, copii fiind, faţă de toate animalele.

Cumpără cartea din librăria online Cărturești!