Marți seara am aterizat de la Iași la Gala Hop în Pod la Historia. Eram tare curioasă să văd care este atmosfera acolo – căci timp de o săptămână, 26 octombrie – 1 noiembrie, au loc spectacolele premiate la Gala Hop a Tânărului Actor -, cum este redată pe scenă cartea Aglajei Veteranyi, ”De ce fierbe copilul în mămăligă” și care sunt tinerii actori de care vom mai auzi (sau nu) în viitorul apropiat. Gala Hop în Pod este o inițiativă a actorului Marius Manole, care a făcut parte din juriului Galei Tănărului Actor, acest proiect fiind susținut de Oana Pellea, care a fost președintele juriului Galei Tânărului Actor și de directorul artistic al Galei, regizorul Radu Afrim. Aceste spectacole sunt aduse în București cu scopul de a promova tinerii actori câștigători ai ediției 2013 a Galei ce le ”poartă” numele, prin cunoașterea lor de către public.

De obicei, nu se prea merge la piese ale tinerilor actori, mai ales pentru că numele lor este încă necunoscut, iar oamenii vor să vadă piese cu actori ”confirmați”, maturi, în roluri cât mai celebre. De curând, în urma unor suprize teatrale, am început să consum mai mult și piese mai neobișnuite, cu oameni aflați la început de drum în domeniul acesta. Și bine am făcut, mă felicit de fiecare dată!

Nici marți seara nu am simțit că mi-am pierdut timpul ducându-mă În Podul La Historia. Dimpotrivă, am plecat acasă cu o stare de bine, starea aceea pe care ți-o aduc lucrurile simple și frumoase. Chiar așa au fost momentele artistice pe care le-am văzut: atinse de magia lucrurilor simple.

IMG_0340

Am asistat, într-un pod cu miros de poveste, printre aproximativ 30 de oameni, la trei secvențe teatrale extrem de sensibile, fiecare de aproximativ 15-20 de minute, care împreună au smuls aplauze puternice la sfârșit. Fără decor, fiecare actriță a dat totul pe micuța scenă din pod din propriile gesturi, tonalități și mișcări.

Prima ”secvență” s-a numit ”România e o țară Aro”, regizat de Medeea Iancu și jucat de Melania Rusu. Un text plin de umor, dar și de o ironie fină, care-ți lasă un gust dulce-acrișor, despre România ”bună” și România ”rea”. Cu o actriță stăpână pe situații, care a dat viață unui copil naiv, încrezător, dar deja melancolic. Aș revedea oricât acest shot de teatru, unul dintre monologurile care nu m-au angoasat și nu m-au făcut să simt nevoia mai multor personaje.

IMG_0338

Pe cea de-a doua am așteptat-o cu puține emoții, căci mi-era tare frică să nu-mi strivească imaginea pe care o am de ani de zile în minte în legătură cu micuța naratoare din ”De ce fierbe copilul în mămăligă”. Mai ales că nu am apucat să văd dramatizarea lui Radu Afrim din 2003 de pe scena Teatrului Odeon. Ce poți face, ce poți spune în 15 minute astfel încât să redai toată splendoarea cuprinsă în 200 de pagini de Aglaja Veteranyi? Toată tristețea, toată candoarea, toată poezia în proză? Poți fi o tânără actriță care se numește Aida Avieriţiei care, cu un geamantan pe post de recuzită, mi-a împrospătat fotografia imaginară pe care o aveam în suflet a copilei ce povestește minunății în cartea despre care vă povesteam.

IMG_0342

A propos de carte, dacă nu ați făcut-o deja, vă rog s-o citiți. Este superb croșetată cu litere, spune o poveste stranie și nedreaptă despre România, despre umilință, despre dorul de casă, despre granițe și limite, despre sensibilitate, iubire, nedreptate, într-o lume ce nu mai poate avea nici repere, nici rădăcini. Din păcate, autoarea acestei cărțulii, deși are origine română, este foarte puțin cunoscută pe la noi. Dar cartea ei este o mică bijuterie semi-autobiografică, relatată, precum spuneam, de către o fetiță, fiica a doi circari obligați să treacă prin orașe și țări cu viteza luminii, iar apoi să renunțe la cele două fete ale lor; o scriitură fascinantă, într-o manieră de redactare absolut inedită (veți vedea de ce dacă o citiți, nu vă spun mai mult).

IMG_0347

Întorcându-mă la monologul pe care l-am văzut la Gala Hop în Pod, vreau să mai subliniez doar că pasajele din carte alese spun, succint, concentrat, întregul fir narativ al cărții. Un alt shot de teatru de cea mai bună calitate.

Cel de-al treilea fragment de spectacol s-a intitulat ”Medeea Redux, Bash”, o trilogie contemporană semnată de Neil LaBute. Amalia Huțan și-a jucat onest rolul unei adolescente, însă fără a mă impresiona cum au făcut-o actrițele de dinaintea ei. Este posibil să fi fost ”vina” textului pe care l-a avut, care m-a lăsat rece până aproape de final. Era vorba despre istoria unei fete de 15 ani care se îndrăgostise de unul dintre profesorii ei, tocmai pentru că îi dădea atenție și o aprecia pentru cunoștințele ei. Subiectul este ușor banal, până când, în ultimile replici, aflăm că respectivul profesor îi face avansuri.

IMG_0357

Spectacolul-surpriză de la încheierea serii a fost al actorilor maturi. Am rămas tocmai pentru că-mi doream de mult timp să văd ”Buzunarul cu pâine” al lui Matei Vișniec, un scriitor pe care-l iubesc încă din liceu (așa, spre obsesie literară). Cele două personaje din piesă au fost interpretate fabulos de Rodica Ionescu și Vitalie Bichir.

IMG_0359

O piesă jucată de mai bine de 20 de ani, după cum afirma chiar Vitalie Bichir la finele spectacolului, cu o durată de aproximativ 50 de minute, dar extrem de actuală și astăzi, proaspătă, problematică, cu un text inteligent. Matei Vișniec, precum bine știți, este un reprezentant de seamă al teatrului absurdului în România, pe linia lui Ionesco și Beckett. Sigur, piesa este mai ”pământeană” decât altele semnate de același autor (parcă ar fi strecurat puțin Caragiale în rețetă), nu este criptată, ci mai ușor digerabilă și interpretabilă, mai vie, cu personaje bine conturate. Este construită pe replici de dialog ce amuză prin combinarea lor, dar care te fac, în același timp, să iei în calcul lucrurile dezbătute pe scenă.

IMG_0363

Pe scurt, este vorba despre un câine fără stăpân aruncat într-o fântână. Mort. Ce fac doi oameni cu această responsabilitate? Filozofează, discută, aruncă pâine câinelui, dar nu acționează. Concret, nu fac nimic pentru a ajuta câinele – să fie vorba despre un câine sau să fi țintit Vișniec la mai mult de-atât? Lașitatea în toată splendoarea ei se revarsă pe scenă. Emoționant, simplu, realist. Pleci acasă cu o felie de pâine pe care ți-o dă Rodica Ionescu (pentru că, nu-i așa, personajele noastre au așteptat până când a început să plouă cu pâine; în momentul acela, pot să și împartă câteva felii proaspete de franzelă în public).

IMG_0364

Una peste alta, o seară la Gala Hop În Pod este o gură de aer proaspăt. M-am bucurat să văd actori talentați și monologuri emoționante. Mai aveți timp să mergeți până mâine – pentru program, scroll down aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *