Cînd vine momentul Agatha Christie, e nedetronabil. Vine rar, dar total. Pentru Misterul crimei fără cadavru am suspendat o zi, adică, de la un punct încolo, mi-am zis că n-are nici un rost să-mi mai propun să mă apuc de ceva. Nu săriţi cu invidia: am zis deja că momentul Agatha Christie vine rar! Rarisim.

Misterul crimei fără cadavru (îmi place foarte tare titlul, cred că o să-l scriu de multe ori!) e un roman (tradus de Andreea Năstase, Ed. Rao)  cu Miss Marple. Inutil să amintesc cît respect, admiraţie şi curiozitate îmi inspiră această venerabilă detectivă. E plasat într-o localitate micuţă, din sudul Angliei, Dilmouth, unde Gwenda Reed, o tînără abia căsătorită (cu Giles Reed) decide să cumpere o casă. Gwenda Reed e din Noua Zeelandă, dar va rămîne în Anglia. Mai exact, şi-ar dori să se stabilească în încă agreabila staţiune Dilmouth, unde şi cumpără o proprietate.

Casa către care e instinctiv atrasă va declanşa toată intriga poliţistă. Gwenda are tot felul de senzaţii stranii odată ce se instalează acolo. Îşi imaginează, de exemplu, un anumit model de tapet pentru o cameră şi descoperă, în interiorul unui dulap blocat, că exact acelaşi model fusese de fapt, folosit, la un moment dat în respectiva încăpere.

Simte nevoia să spargă un perete şi să monteze o uşă, doar pentru a descoperi, surpriză, că acolo fusese deja o uşă. Lucrurile o iau complet razna cînd are un soi de halucinaţie în care vede cum cineva strangulează o femeie în holul noului ei cămin. Paranormal curat!

countryhouseSursa

În acest moment, biata Gwenda, care era pe cale să apeleze la un psihiatru, o întîlneşte pe Miss Marple, iar Miss Marple îi sugerează că există o explicaţie. Că s-ar putea să aibă astfel de momente pentru simplul fapt că ar fi locuit, demult de tot  în respectiva casă. Şi că ar fi putut fi singurul martor al unei crime. Să fie, oare, posibil aşa ceva?

Gwenda are puţin peste 20 de ani, ceea ce înseamnă că dacă vreodată a călcat în acea casă, era o fetiţă despre care nu-şi mai aminteşte nimic, sau aproape nimic. Dacă e cît se poate de adevărat că şocurile şterg amintirile dure din memoria copiilor, rămîne, totuşi, destul de dubios că tînăra se întoarce, fără să realizeze conştient, în aceeaşi casă în care se pare că a locuit pentru scurt timp acum 18 ani, împreună cu tatăl şi cu mama ei vitregă.

E singurul lucru în faţa căruia aş ridica suspect dintr-o sprînceană (slavă domnului că cititul e, de regulă, o îndeletnicire solitară), dar hei, după startul ăsta, sa-i zicem tras de păr, urmează o ditamai povestea toată numai suspans, investigaţii discrete şi plimbări prin grădinile alea englezeşti.

Dulcie Gray a intrat ]n pielea doamnei Marple pe scenă, în anii 70.

Dulcie Gray a intrat în pielea doamnei Marple pe scenă, în anii 70.

Sursa

A omorît cineva pe altcineva, şi dacă da, cine şi pe cine? Asta e, cum ziceam,  premisa cu care se deschide Misterul crimei fără cadavru şi continuarea e palpitantă şi asezonată cu fel de fel de observaţii, comentarii şi strategii de interogare a martorilor tipic marpleiene: au ceva foarte ingenios, şiret, candid, ticăit, comic şi puţin enervant, exact în acelaşi timp.

Aflăm, ca şi din alte cărţi cu Miss Marple, că în Anglia grădinarii nu mai sunt ce au fost, că beau prea mult ceai şi că muncesc prea puţin. Că vînzătoarele de la mercerie preferă doamnele blînde, vorbăreţe, în detrimentul tinerelor mame mereu grăbite, sau că e greu să găseşti o reţetă bună de budincă cu mere coapte zilele astea.

Dar cum nimic nu e gratuit în pălăvrăgelile şi vizitele aparent ticăite ale verenerabilei doamne Marple, din astfel de întîlniri şi din cele mai banale replici ea adună indicii capitale cu care dă de cap inclusiv cazurilor despre care nu se ştia, iniţial, nici măcar că sînt nişte cazuri.

agatha-christie-hour-01-title

Sursa

Este un talent excepţional al doamnei Marple, nu numai să descopere cine a comis crima, ci, mai întîi de toate, să miroase că o crimă a avut loc, chiar dacă asta s-a întîmplat acum 20 de ani. Şi în Nemesis a făcut la fel şi mi-a căştigat total devoţiunea. O dovadă masivă a acestui fapt e un volum nu mai puţin masiv, legat în piele verde şi cu cotoare aurite pe care l-am ridicat de pe rafturile întunecoase ale unui anticariat depistat pe frumoasa insulă Valentia, din Irlanda: Five Miss Marple Novels.

Nu spun nimic despre ironiile care au însoţit marşul meu fericit cu o aşa achiziţie ca Misterul crimei fără cadavru , bună de citit într-un balansoar, cîndva, la o pensie idilică. Pînă atunci, prind din zbor paperback-uri care să nu-mi îndoaie spinarea şi mă bucur de ele pînă la ultima replică, imaginîndu-mi toate acele detalii de decor şi atmosferă pe care Agatha Christie refuză să le risipească. De fapt, ea nu risipeşte nimic. Alt motiv pentru care mi-e la fel de simpatică cum îmi e şi Miss Marple. Două figuri deosebit de agreabile, aş zice. Oricînd!

Alina Purcaru

critic literar, redactor Observator Cultural, fost redactor Cotidianul, colaborator Dilema Veche, co-autor al romanului colectiv Rubik


3 comentarii
  1. Avataralina

    desi am crescut cu cartile ei, pe care le citeam in copilarie si le preferam in locul celor impuse la scoala, de ceva timp n-am mai citit nicio carte de-ai, dar mi-ai restarnit interesul

    Reply
  2. AvatarAlina Purcaru

    Draga Alina, ma bucur ca ti-am facut pofta. Si eu abia astept sa mai rontai un roman, dar astept sa ploua, sa ma bag sub o patura in carouri!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *