Poeta Laura Dan debutează, la Editura Tracus Arte, cu volumul Începe să doară puţin – un debut dintre cele mai bune din ultima vreme. Laura Dan scrie o poezie concentrată şi de impact, o poezie care mizează pe puterea imaginilor; cuvintele sunt simple, grave, încărcate de toată greutatea sensului lor. Începe să doară puţin e un volum aşa-zicând intimist, familial, al cărui spaţiu e dominat de figurile tatălui (absenţă-prezenţă mutilantă) şi mamei.
Practicând o formulă poetică dincolo de mode şi timp – de douămiism, de biografism, de mizerabilism etc. – Laura Dan are, totuşi, în vedere şi un anumit efect terapeutic al actului de a scrie. Poemele ei explodează, pur şi simplu, ca dintr-o rană traumatică: „Tată-glonţ/ mi-ai străpuns pieptul/ mă auzi? Îţi vorbesc din groapă/ sunt un împuşcat/ care mai are ceva de zis.// Mamă/ nu mai plânge/ aici e cald” (Tată-glonţ). Şi, poemul de alături (fără titlu), mai amplu, în care apare referinţa la scris, un poem cu imagini puternice, violente, care-ţi rămân pe retină:
„singurătatea seamănă cu un copac înalt, fără frunze./ vorbele mele sunt o colonie de omizi flămânde.// pentru ei sunt un morman de cheaguri şi asta mă face/ să scriu. şi scriu până când ochii mei se fac roşii ca şi/ când ar fi plini de sânge.// mama mă urmăreşte îngrijorată. privirea ei: o/ grămăjoară de sare aşezată pe răni.// în carnea mea, ei aşază totul frumos ca-ntr-o vitrină./ îşi întind braţele spre mine. au aflat că-mi însemnez/ bărbaţii şi tata e hidra în sângele căreia îmi otrăvesc/ săgeţile.// cândva, locuiam aici ca-ntr-o pâine caldă. acum locul e/ plin de cioburi. tata e un cadavru care taie dacă întinzi/ mâna. tăietura lui coace până puţi a peşte mort.// vorbesc cu capul în jos ca şi când aş fi vinovată”.
Poeziile Laurei Dan – de regulă cele foarte concise – ating adesea emoţia pură, în ele mocnesc – cu intensităţi diverse, până la culminaţie – angoasa, anxietatea: „mama pregăteşte colţunaşi/ mişcările ei răspândesc lumină/ în bucătăria micuţă/ râsul nostru e o cascadă de frică/ aceeaşi absenţă ne curge în sânge/ ca un strigăt.// când colţunaşii sunt gata/ întorc spatele şi plâng/ ca şi când/ s-ar prăbuşi o lume” (O cascadă).
Riscul acestei poezii este, pe de altă parte, să nu rămână blocată în această dramă familială; ea trebuie să „evadeze”, să treacă dincolo, la alte spaţii, teme. Şi Laura Dan o face, chiar în acest volum. Iată, de pildă, un mic, vibrant Poem de dragoste: „muşca din călcâiul meu cu poftă şi spunea că e cald/ precum un fruct încălzit la soare/ în întunericul camerei răsărea un câmp roşu ca o a/ doua inimă/ când întindea mâna încetişor spre mine/ mă simţeam ca un nou-născut”.
În altă parte, peste rana aceasta deschisă pe care încearcă să o exorcizeze poemele se aşază sentimente noi, speranţă, bucurie şi chiar promisiunea – temătoare – a iubirii: „câteodată,/ lumea e plină de copii care aleargă/ îi văd cum înalţă pe cer un zmeu nemilos.// câteodată,/ îmi închipui braţele lor/ întinse spre mine/ mai frumoase ca nişte cireşi înfloriţi”. Şi promisiunea iubirii, într-o amplă Rapsodie urbană: „îmi deschizi o poartă mică, în inimă/ muguri tineri sunt gata să izbucnească/ atâta bucurie mă sperie/ încep să vorbesc mult/ mi se pare că sunt mai înaltă/ că lucrurile au coborât cu o treaptă/ ochii tăi au o culoare nemaivăzută/ hai la mine/ nu există în tot oraşul o casă ca a mea/ putem bea ceai din ceşti goale/ şi ne putem odihni mai ceva ca-ntr-o grădină/ un vecin îţi va spune că locuiesc aici de foarte mulţi ani/ că mama îmi trimite pachete/ pe care nu le desfac niciodată/ hai la mine/ dacă îmi pun o rochie/ o să vezi că am picioare frumoase/ şi dinţii sunt frumoşi/ mi i-ai văzut?/ hai, fă-mă să râd/ ca să vezi cât sunt de albi”.
Începe să doară puţin e un volum bun, poemele au un efect foarte puternic asupra cititorului, cuvintele înseşi „taie” precum „o lamă de fierăstrău”, ca să folosesc chiar comparaţiile poetei: „braţele mele te cuprind ca un năvod// eşti hrana de care am nevoie/ un miez de pâine călduţ/ mă poţi ţine în viaţă// sunt precum tata/ o lamă de fierăstrău// dacă iubesc, tai!”.
Laura Dan, Începe să doară puţin, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2012, 62 p.
