Născută în 1954, autoarea franceză Sylvie Germain a absolvit în 1976 filozofia la Sorbona și în 1981 și-a luat doctoratul în filozofie și estetică la Universitatea Parix X-Nanterre. A fost studenta lui Emmanuel Levinas și s-a specializat în studiul ascetismului în misticismul creștin. Motivul pentru care am menționat toate aceste date, pe care nu le cunoșteam când am început să citesc micul ei roman Întâmplări dintr-o viață (orig. fr. Petites Scènes capitales), se datorează faptului că formația sa filozofică se simte în fiecare rând al cărții.

Nu e vorba de o filozofare greoaie sau încărcată de citate, este una destul de aplecată asupra cotidianului, amestecând evenimente și imagini mundane cu întrebări fundamentale despre sensul vieții și al morții, rațiunea existenței și limitările condiției umane. Însă substratul filozofic, foarte bine asimilat de autoare, se simte puternic. Sylvie Germain nu face paradă de cunoștințe, însă se simte că filozofia a devenit pentru ea un mod de înțelegere a lumii. Însă, la fel ca și Gabriel Osmonde, și ea pare a se fi revoltat asupra incapacității marilor gânditori de a face față mărunțișurilor existenței obișnuite (idee pe care Makine aka Osmonde o dezvoltă în Lucrarea iubirii și Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire). Astfel că (după cum apare pe contul ei de autor pe Goodreads) descoperind filozofia „prea analitică”, a renunțat, în timp, la Descartes și Heidegger, pentru Kafka și Dostoievski.

Stupoarea provocată de prezența ei în lume, deși își păstrează natura, își schimbă locul, nu originea o intrigă acum – înainte unde eram? Ce eram, cine eram? Înainte să mă nasc, înainte să fiu concepută, înainte de părinții mei și mai înainte, la nesfârșit înainte?… –, ci de-a dreptul motivul prezenței sale.

De ce sunt aici, de ce sunt eu, vie, așa cum sunt în această clipă? Ce caut eu aici, pe pământ? Ce rost are? Da, ce rost are să exiști? Ce rost am eu?  

Concepută ca o cronică a unei vieți și a unei familii deopotrivă, cartea începe cu o problematică existențialistă încă din primele rânduri. Lili-Barbara, naratoarea copil-fată-femeie a cărții, este prinsă într-un dialog repetitiv cu bunica sa în fața unei fotografii ce o înfățișează ca bebeluș în brațele mamei pe care nu o cunoscuse (înainte să împlinească un an, copleșită de îndatoririle maternității, aceasta o părăsise, murind înecată câțiva ani mai târziu, în împrejurări neelucidate): „Cine-i aici?– Eu sunt!, exclamă micuța. – Care eu? – Eu, Liliii!”. După descoperirea „eu-lui”, urmează întrebările: „Înainte unde eram? Și cum eram, cu ce semănam? Ce eram? Cine eram?…”. Puse în gura unui narator-copil de doar câțiva ani, marile întrebări fundamentale ale gândirii occidentale își pierd puțin din credibilitate (ca și naratoarea-copil).

Cartea mi s-a părut mai mult un exercițiu de stil, scrisă într-un stil lejer și spumos, destul de prețios, dar ușor de citit. În ciuda acestei lejerități a scriiturii, impresia generală pe care ți-o lasă e, însă, mai degrabă, de tristețe. Ca în celebrul tabloul al lui Gauguin, Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?, genul ăsta de întrebări existențiale revin pe parcursul cărții, amestecate cu evenimente cotidiene, pe fundalul istoriei unei familii franceze din clasa de mijloc și, mai ales, prin ochii acestei naratoare, Lili Barbara, ce pare a nu fi putut vreodată să răspundă la marile întrebări, singura filozofie pe care a reușit s-o găsească în viață fiind cea de trăire a clipei.

Gauguin_-_D'ou_venons-nous_Que_sommes-nous_Ou_allons-nous

 (sursă foto Wikipedia)

Totul a dispărut, s-a șters fără știrea ei. n-a văzut timpul scurgându-se, în ea se află acum și copila care a fost, cu toate întrebările, bucuriile, spaimele și visurile ei intacte, adolescenta rănită de un doliu măcinat de gelozie și speranță, tânăra pradă rătăcirilor și apoi veseliei amoroase, marginala de un scepticism de neclintit și artista îndrăgostită de amprente și de culori. Sunt toate aici, în picioare, cu ochii larg deschiși, într-un trecut mereu prezent, fiindcă face parte din ea, tăcut și durabil.

O carte ce pare dominată de tristețe, deși nu e neapărat tristă. Cel mai trist mi s-a părut felul naratoarei de a se lăsa dominată de anumite moșteniri familiale (abandonul mamei, afecțiunea drămuită a tatălui recăsătorit cu o femeie ce avea alți patru copii, eterna luptă pentru recunoașterea venită din partea părinților și care nu vine aproape niciodată pentru adultul rămas copil). Totuși, câteva imagini mi-au rămas în minte: copila care se dă din ce în ce mai tare în leagăn, după ce a aflat de moartea mamei sale, dorind astfel să ajungă în ceruri, singurul loc unde o mai poate afla acum pe mama care a părăsit-o, ferestrele luminate ale caselor și apartamentelor care te lasă, când treci pe lângă ele, să visezi la alte vieți posibile, vieți mai fericite și mai interesante decât cea pe care o trăiești, un copac singuratic inundat de lumina dimineții, un carusel închiriat pentru o oră întreagă pentru ca un bărbat să ceară mâna unei femei…

Cartea e plină de mici astfel de imagini fugare, clipe imponderabile pe care le trăim cu toții și pe care le credem nesemnificative. Întâmplări dintr-o viață este un roman alcătuit mai mult din instantanee, ca un album de familie alcătuit nu doar din fotografii, ci și din întâmplări. Avem impresia că viața noastră e alcătuită din date importante: naștere, botez, prima zi de școală, primul sărut, majoratul, căsătoria, primul copil… Date ușor de înscris într-un calendar și menite a fi aniversate și reamintite periodic. Prin instantaneele sale lipsite de importanță, Sylvie Germain demonstrează, însă, că fundamentale sunt clipele trecătoare, detaliile. Acestea sunt adevăratele lucruri care formează o existență, o identitate.

Întâmplări dintr-o viață, Sylvie Germain, Ed. Nemira, 2014, trad. Mihaela Stan, col. „Damen Tango”

Blogger literar, absolventă de filologie și studii vizuale, doctor în filologie al Universității din București din anul 2012, autoare a volumului „A juca sau a fi jucat. Ingmar Bergman și șahul cu moartea” (Ed. Universității din București, 2014).


2 comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *