Ca un preview pentru stagiunea ce va începe în curând, Festivalul Undercloud (3-13 septembrie), ajuns la a cincea ediţie – deja un festival-cheie pentru producţiile independente – pune şi de această dată accent pe literatura română contemporană, despre care Chris Simion, directoarea festivalului, consideră că merită a fi promovată. Printre spectacolele selecţionate la acest festival care au avut ca punct de plecare un text de literatură contemporană se numără Aplauze pentru Lena, în regia lui Chris Simion, cu Marius Manole şi Puşa Darie, după un text de Valentin Nicolau, inclus în volumul Poveşti din al nouălea cer, recent apărut la Editura Nemira.Un spectaco-lectură, dar şi cu mici momente de joc – mai degrabă o sugestie de joc (de plidă, la didascalia în care personajul lui Manole ar trebui să se plimbe în lungul şi-n latul camerei, actorul face semn cu mâna, pentru a indica mişcarea) –, Aplauze pentru Lena are un potenţial puternic de a fi montată pentru scenă.

Subiectul aduce în acelaşi plan două teme ale căror surse vin pe filiere diferite, după cum a explicat chiar autorul, prezent în seara spectacolului: una este tema actriţei celebre care alege să se retragă în umbra soţului bogat, devenind un fel de nevastă-trofeu (iar autorul a preferat să nu dea exemple concrete), iar cealaltă provine dintr-o poveste pe care o ştie încă de când era copil şi nu reuşea să înţeleagă cu adevărat amploarea ei – un vecin îşi pierduse soţia la poker, ceea ce provocase un mare scandal.

Copil fiind, Valentin Nicolau nici nu ştia ce presupune un joc de poker, abia mai târziu a înţeles gravitatea situaţiei. A unit cele două subiecte în această poveste, iar personajul Lena (Puşa Darie) devine actriţa pe vremuri celebră – acum doar soţia unui bărbat bogat, dar prins de boala jocurilor de noroc – şi, pentru că nu era suficientă drama de a se vedea lipsită de febra scenei, de clipele scurte şi totuşi părând o eternitate când primea aplauze, se vede plasată în cel mai umilitor scenariu, distribuită în cel mai trist rol, acela de jeton aruncat într-un joc de poker. Un jeton pierdut, care acum îi revine, pentru 24 de ore, lui Dinu (Marius Manole), prietenul bogat al soţului Lenei.

Dialogul extrem de spiritual între cei doi dezvăluie nu o situaţie dramatică, umilitoare, ci una cu implicaţii neaşteptat de profunde. În mod real, soţul Lenei o pierduse de mult pe Lena, care trăia o viaţă monotonă, animată doar de amintirea gloriei de altădată, trăind ca o străină lângă un soţ care nu e capabil să-şi cunoască soţia, aceasta ajungând, culmea ironiei, să simtă că poate avea o reală comunicare chiar cu cel ce o cumpărase. Un joc al măştilor pe care fiecare le purtăm fie că vrem sau nu, dar care uneori cad în cele mai neaşteptate situaţii.

Pe principiul „nu suntem ceea ce arătăm, ci ceea ce ascundem”, Aplauze pentru Lena vorbeşte despre nevoia de a ne înlătura din când în când măştile pe care poate nici nu mai ştim că le purtăm sau cu care ne-am obişnuit atât de mult încât ajungem să ne identificăm cu ele. Mai mult, vorbeşte despre şansa, niciodată pierdută, de a ne regăsi, cu condiţia să ne oferim noi înşine această posibilitate. Uneori este nevoie de un eveniment extrem pentru a ne zgudui din căldura rutinei vieţii noastre şi pentru a vedea că avem de ales – între a pleca sau a rămâne, între a risca sau a alege siguranţa monotoniei.

De altfel, aceasta este şi dilema în care textul lui Valentin Nicolau – care şi-a exprimat mulţumirea că regizoarea a păstrat finalul dat de el – îşi plasează personajul, ce priveşte atât spre interior, cât şi spre exterior, ajuns în punctul de unde trebuie să ia o hotărâre.

Interesante ambele personaje prin evoluţia lor: aparent resemnata Lena, dând impresia de casnică ce nu mai are nimic de aşteptat, se trezeşte treptat la viaţă şi doar în 24 de ore îşi descoperă resurse sufleteşti pe care le credea de mult îngropate. Iar Dinu, un melanj fermecător între cinism şi sensibilitate, descoperă despre sine că poate mult mai mult decât să fie un om rece şi calculat şi că poate să ofere un imbold vital – speranţa. „Dacă visezi singur rămâne un vis”, aşa că cei doi visează împreună şi atunci totul devine realitate.

Emoţionant şi poetic, în acelaşi timp realist şi pe alocuri cinic, Aplauze pentru Lena este un spectacol ce vorbeşte în egală măsură despre condiţia teatrului, despre sacrificiile şi imprevizibilul pe care le conţine, şi despre neaşteptatele şanse ce pot apărea atunci când te aştepţi mai puţin, când crezi că ai ieşit de mult de pe scena vieţii.

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *