În 2011, la 25 de ani, Téa Obreht cîştiga premiul Orange, pentru romanul ei de debut, Soţia tigrului, şi, cu aceeaşi carte, ajungea pe lista scurtă a unui alt premiu, tot foarte important, National Book Award. (În acelaşi an, pe lista scurtă ajunsese şi Buddha din podul casei, de Julie Otsuka, abia apărut şi la noi; a cîştigat Jesmyn Ward, cu Salvage the Bones).
Téa Obreht este originară din Belgrad, dar de la 12 ani, după ce războiul i-a forţat familia să ia calea exilului, trăiteşte în SUA. Textele şi povestirile ei au apărut în The New Yorker, The Guardian, The New York Times ş.a.m.d, plus în antologii de gen. E celebră! În interviurile în care am văzut-o pare în largul ei, dă senzaţia că se bucură de succes, fără să fie însă intimidată de el şi vorbeşte ca o scriitoare profesionistă.
Spune că, într-un fel, primul roman e întotdeauna despre copilărie, că lucrul la roman nu e ceva la fel de uşor de controlat ca la povestiri şi că scrisul te duce în locuri la care nu te-ai fi aşteptat niciodată. Sînt experienţe descrise de mulţi alţii înainte, care nici pe ea nu au ocolit-o în timpul travaliului de lungă durată pe care îl presupune scrisul pe spaţii mari. Şi asta, aminteşte ea în mai multe interviuri, presupune singurătate, nesiguranţă şi efort. Aruncaţi un ochi, poate vă face chef să-i citiţi cartea!
