Oana Borviz

Oana Borviz

jurnalist cultural, fost redactor Realitatea, Money.ro și Pandoras


Crăciunul din pagini de carte

Până mai acum câțiva ani, când am văzut “A Christmas Carol” – un desen animat 3D realizat de Disney după nuvela cu același nume a lui Charles Dickens, despre zgârcitul Ebenezer Scrooge și despre lecțiile pe care le primește în prag de bătrânețe - nu prea puteam asocia Crăciunul decât cu sentimentul de liniște, cu familia, bradul împobodit, sarmalele, țuica fiartă, vinul, colindele etc. Filmul ăsta mi-a (re)adus aminte că sărbătoarea Crăciunului nu pentru toți înseamnă ceea ce înseamnă pentru mine. Și asta din diverse motive: pentru că unii nu au șansa să se bucure de așa ceva (sărăcie, lipsa unei familii etc), pentru că unii nu cred că această sărbătoare este ceva special, pentru că pe alții ideea de bucurie la unison îi angoasează. Amintindu-mi de acest film, mi-am adus aminte și de copila din “Fetița cu Chibrituri”, a lui Hans Christian Andersen, pentru care Crăciunul nu a existat decât în pâlpâirea firavă a unui foc de chibrit. Mi-am adus aminte și de nuvela “A Christmas Carol”, a lui Charles Dickens, în care unele personaje sunt plictisite crunt de ideea de Crăciun iar altele fac să explodeze lumea cu bucuria pe care o simt în așteptarea acestei sărbători. Așa am ajuns să frunzăresc câteva din cărțile mele preferate în care se vorbește, în treacăt sau mai pe larg, cu patos sau la mișto, despre Crăciun. Citeşte tot articolul

Minunatele cărți ale lui Louise Bourgeois

Am scris prima oară despre Louise Bourgeois în 2007, când Tate Modern îi organizase o retrospectivă ce includea cele mai importante lucrări ale ei – de la picturi, desene, gravuri și până la sculpturi și instalații. Atunci am descoperit că universul obsedant al acestei artiste de origine franco-americană - care a murit în 2010, la vârsta de 98 de ani - include și cărți. Mai exact, cărți de artist cu texte halucinante și ilustrații suprarealiste care, cel puțin pe mine, mă duc cu gândul la Gellu Naum. Citeşte tot articolul

Bogdan-Alexandru Stănescu, președintele FILB: “Evenimentul în sine a crescut așa cum ne-am dorit, ba chiar pot spune că ne-a depășit așteptările”

Dintr-un mic eveniment prin care se dorea promovarea unor cărți traduse în 2008 la Polirom, a ieșit un festival amplu și independent: Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB). Creat de trei colegi, pe atunci, la Polirom - Oana Boca, fost director de imagine al editurii, Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial, şi Vasile Ernu, scriitor, festivalul este astăzi un loc în care, nu doar au loc dezbateri și lecturi, ci unde scriitori importanți ai momentului, români și străini, vorbesc despre cărțile lor și leagă prietenii. Citeşte tot articolul

Despre Victor Hugo și spiritism, într-o expoziție la Paris

Când am citit eu prima oară “Mizerabilii” habar nu aveam că Victor Hugo devenise, într-o vreme, un fervent practicant al spiritismului. Mai exact, între 1852 și 1855, când - după ce îl numise trădător, în public, pe Napoleon al III-lea - plecase în exil cu familia pe insula Jersey (în largul coastelor Normandiei). Acolo  a devenit el partizan al așa numitelor “tables parlantes” (măsuțe de spiritism), după ce frumoasa poetă Delphine de Girardin îi vorbise despre această noua "știință" într-una din vizitele ei. Citeşte tot articolul

După fiecare roman terminat, Beryl Bainbridge picta

Știam despre Nick Cave că și scrie – “Moartea lui Bunny Munro” și “Și a văzut asina pe înger” au apărut și la noi. Știam și despre Tim Burton că desenează – una din expozițiile în care și-a arătat desenele a fost cea de la MoMa, din 2010. Despre scriitoarea Beryl Bainbridge, autoarea unor romane ca “Harriet Said...” sau “The Birthday Boys”, am aflat însă doar de curând că a și pictat. Asta poate pentru că nu știam, în general, mare lucru despre Bainbridge, în afara faptului că e pe placul celor care iubesc romanul psihologic, că a fost nominalizată de vreo cinci ori la Booker Prize, și că a murit acum vreo câțiva ani de cancer. Citeşte tot articolul

Philip Roth s-a hotărât să nu mai scrie

Nu m-am gândit niciodată că scriitorii își pot trâmbița retragerea, așa cum o fac, să zicem, trupele rock sau actorii. Așa încât m-a surprins atunci când am citit că Philip Roth a făcut asta, considerând că la cei 78 de ani pe care îi are ar fi mai bine să se oprească. La cât a scris în toți anii ăștia mai că l-aș înțelege, însă nu pot să îngrop imaginea pe care mi-am făcut-o despre scriitori: aceea că nimic pe lumea asta, în afară de boală sau moarte, nu îi poate opri să scrie. Iar Philip Roth nu e nici bolnav, nici mort. Citeşte tot articolul