Am scris prima oară despre Louise Bourgeois în 2007, când Tate Modern îi organizase o retrospectivă ce includea cele mai importante lucrări ale ei – de la picturi, desene, gravuri și până la sculpturi și instalații. Atunci am descoperit că universul obsedant al acestei artiste de origine franco-americană – care a murit în 2010, la vârsta de 98 de ani – include și cărți. Mai exact, cărți de artist cu texte halucinante și ilustrații suprarealiste care, cel puțin pe mine, mă duc cu gândul la Gellu Naum.
Faptul că Louise Bourgeois, cunoscuă mai degrabă datorită sculpturilor, a obiectelor în formă de falus și a instalațiilor imense – cum este, spre exemplu, „Maman“, un paianjen din bronz, oțel și marmură, de 9 m înălțime – a creat și obiecte precum cărți nu este deloc suprinzător. Una din caracteristicile comune ale artiștilor din toate timpurile este aceea că adoră diversitatea și contradicțiile. Cu atât mai mult în cazul lui Burgeois, o artistă extrem de complexă – numai dacă ne gândim la stilurile în care a lucrat (suprarealism, expresionismul abstract, instalație, artă feminină) – care își hrănea arta cu propriile amintiri și care avea un interes profund pentru filozofie.
“Marea doamnă a artei contemporane”, cum a mai fost numită, Bourgeois s-a apucat de făcut cărți prin anii ’40 însă mult mai târziu, prin anii ’90, a început să lucreze constant pe această zonă, cea mai importantă sursă de inspirație pentru cărțile ei devenind cele trei jurnale pe care artista a început să le țină pe când avea 12 ani. Un jurnal scris, unul vorbit (materiale înregistrate) și unul format din desene au stat cel mai adesea la baza textelor și imaginilor din cărțile ei de artist dar și la baza altor lucrări ce repetă teme precum copilăria, memoria, sexualitatea, maternitatea, familia.
“Cunoști cerul din New York? Ar trebui, se presupune că e cunoscut…”, așa își începe Louise Bourgeois cartea “the puritan”, concepută în 1947 dar finalizată abia în 1989. O carte cu texte-povești și cu “imagini moderniste arhitectonice”, cum numește, într-un articol, Rebecca Massie Lane, directoarea Washington County Museum of Fine Arts, desenele create pe hârtie colorată în creion, cerneală colorată și guașă. “Însă cerul din New York este albastru, extrem de albastru. Lumina e albă, un alb strălucitor iar aerul e puternic și sănătos”, își continuă Bourgeois textul despre străzile și arhitectura metropolei americane.
Nu știu cât de albastru și curat era pe atunci cerul New Yorkului – astăzi cu siguranță nu este – însă, având în vedere că tot corpusul de text al cărții stă sub semnul misterului intensificat, evident, de imaginile abstracte, am putea deduce că artista a fost interesată mai degrabă de efecte poetice decât de realitatea din jur. Aluziile la zârie-nori se prelungesc, asemenea picioarelor din “Maman” – cea mai reprezentativă lucrare a sa în ceea ce privește tema maternității – transformându-se încet, încet într-o poveste de dragoste; o poveste care devine o iubire compromisă, ce duce în final la moartea bărbatului. ”Evident, nimeni nu i-a putut vedea sufletul, nici măcar soția. Dar ei au spus că trupul îi era uscat ceea ce i-a făcut să creadă că era un puritan”, spune textul însoțit de o ilustrație ce seamănă cu un tunel, trimitere, probabil, la călătoria în infern.
Cu “the puritan” am analizat un episod la patruzeci de ani după ce acesta s-a consumat. Am putut vedea lucrurile de la distanță… Geometria a fost un instrument care m-a ajutat să înțeleg”, mărturisea la un moment dat Bourgeois explicând rolul geometriei în desenele ei abstracte dar și interesul ei pentru filozofie. „Sunt o persoană cu aptitudini științifice. Cred în psihanaliză și în filozofie“,
spunea Bourgeois. Lucru ce explică folosirea obsedantă a unor teme freudiene precum castrarea, dorinta, fantasmele, complexul lui Oedip („Oedipus“ – 2003 si „Seven in a bed“ – 2001).
O altă carte, concepută (și finalizată de data aceasta) tot în 1947, la New York, este “He Disappeared into Complete Silence”, ce semnalează distanțarea lui Bourgeois față de pictură și începutul formării unei identități stilistice independente (i-a cunoscut personal pe Bonnard, Matisse, Léger, Duchamp, Miró, Brâncuși însă, oricât de mult a inspirat-o arta lor, opera ei nu are nimic de-a face cu a lor). “He Disappeared into Complete Silence” este o îmbinare interesantă de nouă texte-povești (ca și “the puritan”) cu tot atâtea gravuri.
Cartea începe cu o poveste despre o femeie care așteaptă în tăcere și se termină cu una în care New York-ul e inundat de râul Hudson. Poveștile scurte, cu o narațiune în stilul fraților Grimm, despre dragoste, furie, violență, abandon, egoism etc. sunt reprezentate de ilustrații suprarealiste care, de multe ori, nu par a avea nici o legătură cu textele. Astfel de stări – la care se adaugă trădarea, anxietatea, singurătatea – transpar din toată arta lui Bourgeois, fapt ce l-a făcut pe jurnalistul Adrian Searle să o numească, într-un articol din “The Guardian”, “o bătrână pasăre înțeleaptă” cu “o minte murdară”.
În fond, “He Disappeared into Complete Silence” este o cronică a vieții de zi cu zi, cu suferințe, așteptări, accidente. Bourgeois a descris-o ca fiind “o dramă a sinelui”. “Este vorba despre teama de a nu răni pe alții. Controlul de sine este întotdeauna scopul… astfel încât să nu proiectezi propria violență asupra altora”, explica ea. Este de înțeles astfel de ce producerea acestei cărți a fost pentru ea “o adevărată exorcizare”.
Unul dintre ultimele ei proiecte artistice a fost tot o carte; una cu imagini create din hainele pe care artista le-a purtat cândva (unele datează chiar din anii ’20).
Denumită “Ode â l’Oubli”, aceasta e o carte-jurnal formată din 36 de pagini umplute cu materiale textile colecționate de artistă de-a lungul vieții și prelucrate în mai toate tehnicile folosite în arta textilă: aplicație, broderie, țesătură etc. Un detaliu care își are sursa tot în universul personal al artistei, care a copilărit în Sudul Franței, unde mama și tatăl ei aveau o afacere de restaurare a tapiseriilor. “Am desenat toată viața. Părinții aveau o afacere de restaurarea de tapiseriilor iar eu, ca adolescent, desenam părțile lipsă ale acestor tapiserii care urmau să fie refăcute. Abilitatea mea de a desena m-a făcut indispensabilă pentru părinții mei”, își amintea artista. “Îmi doresc să re-experimentez trecutul , încerc să îl reconstruiesc…., explica ea obiectivul acestei cărți completând: “Amintiri neașteptate sunt trezite de simțuri care îți spun mai mult de cât o fac emoțiile care sunt prea vagi, prea copleșitoare sau neascultătoare”.
“Ode â l’Oubli” nu a fost însă singura carte pe care Bourgeois a făcut-o din textile. “Ode á la Bièvre”, din 2002, este un alt exemplu de astfel de obiect dar și un alt exercițiu de memorie pentru artistă, care trasmite prin această carte impactul pe care l-a avut asupra ei râul ce trecea pe lângă casa în care a copilărit.
Râul a rămas doar în amintirile ei și în această carte pentru că în realitate nu mai există, după cum mărturisea chiar ea odată: “Doar copacii pe care tatăl meu i-a plantat pe marginea râului au rămas ca martori”.
Poate că astăzi nici acei copaci nu mai există, asemenea râului din copilăria ei. A rămas, în schimb, pământul de sub ei, pământ din care Louise Bourgeois și-a hrănit o vreme arta și pentru totdeauna sufletul.
foto: enalex.blogspot.ro, arthistory.sbc.edu, moma.org, erretres.com, kultur-online.net
