Până mai acum câțiva ani, când am văzut “A Christmas Carol” – un desen animat 3D realizat de Disney după nuvela cu același nume a lui Charles Dickens, despre zgârcitul Ebenezer Scrooge și despre lecțiile pe care le primește în prag de bătrânețe – nu prea puteam asocia Crăciunul decât cu sentimentul de liniște, cu familia, bradul împobodit, sarmalele, țuica fiartă, vinul, colindele etc. Filmul ăsta mi-a (re)adus aminte că sărbătoarea Crăciunului nu pentru toți înseamnă ceea ce înseamnă pentru mine. Și asta din diverse motive: pentru că unii nu au șansa să se bucure de așa ceva (sărăcie, lipsa unei familii etc), pentru că unii nu cred că această sărbătoare este ceva special, pentru că pe alții ideea de bucurie la unison îi angoasează.
Amintindu-mi de acest film, mi-am adus aminte și de copila din “Fetița cu Chibrituri”, a lui Hans Christian Andersen, pentru care Crăciunul nu a existat decât în pâlpâirea firavă a unui foc de chibrit. Mi-am adus aminte și de nuvela “A Christmas Carol”, a lui Charles Dickens, în care unele personaje sunt plictisite crunt de ideea de Crăciun iar altele fac să explodeze lumea cu bucuria pe care o simt în așteptarea acestei sărbători.
Așa am ajuns să frunzăresc câteva din cărțile mele preferate în care se vorbește, în treacăt sau mai pe larg, cu patos sau la mișto, despre Crăciun.
“Cinci nori colorați pe cerul de răsărit”, de Florina Ilis
Există mai multe aluzii la sărbătorile de iarnă în acest roman cu o acțiune ce are loc în Japonia, cu personaje colorate (români, japonezi, roboți supersofisticați), cu iubiri furate etc. Am ales însă doar două dintre acele momente ce fac trimitere la Crăciun pentru că ele punctează foarte bine sentimentul pe care îl încearcă atât un european cât și un nipon în preajma Crăciunului. Darie, computeristul român care trăiește de ceva vreme în Japonia este foarte emoționat când o altă româncă, Lili, de care se și îndrăgostește, îi cântă, “îmbrăcată într-un costum sexi de Moș Crăciun”, un colind.
Lili mi-a făcut plăcerea și a cântat un vechi colind românesc, amuțind întreaga sală cu glasul ei, când cristalin precum clopoțeii copiilor intrând cu colindul din casă în casă, când grav și profund, asemenea versurilor pe care le interpreta,
mărturisește Darie copleșit de această imgine și totodată de dorul de familie și de sărbătorile de acasă.
Amintirea sărbătorilor de acasă s-a năpustit asupra mea cu puterea imensă a unui imprevizibil taifun, tulburându-mă cu nostalgice aduceri aminte. Ideea era… să ne petrecem un Crăciun frumos, ceva care să ne amintească de casă și să ne apropie unul de celălalt.
În timp ce japoneza Kiyomi, care și-a petrecut o bună parte din adolescență la Londra, dar care e stabilită acum în Japonia, continuă să trăiască cu instensitate când într-o lume, când într-alta, pendulând între senzații de ieri și de azi:
Iar mirosul de pâine prăjită cu unt englezesc stârnea încă amintiri vii și în stomacul meu. Trăiam cu maximă intensitate toate sărbătorile religioase nipone…. făcându-mă să simt prezența unui zeu japonez care se îndură să se adreseze și sufletului meu. Dar ceva indescifrabil, tainic ascuns în inima mea, mai tânjea încă după magia luminoasă a Ajunului de Crăciun, când fetița cea cuminte, petrecându-și vacanța de iarnă cu părinții, aștepta nerăbdătoare să audă lunecând în zăpada proaspătă sania lui Moș Crăciun. Clinchetul acelor clopoței este inconfundabil și nu se aude decât o singură dată pe an.
“La sud de graniță, la vest de soare”, de Haruki Murakami
Este romanul în care personajul principal, Hajime, își descrie iubirea pasională față de Shimamoto, buna lui prietenă din copilările, pe care o reîntâlnește peste ani și pe care ajunge să o piardă în cele din urmă pentru totdeauna. Chiar din primele pagini ale cărții, ce descriu începutul legăturii dintre cei doi, colegi de școală pe atunci, Murakami crează o imagine a Crăciunului pură, așa cum numai un copil o poate vedea, în care muzica și natura alcătuiesc stări magice.
Într-o zi de decembrie, în apropierea Crăciunului, eu și Shimamoto stăteam pe canapea în camera de zi și, ca de obicei, ascultam muzică (…) era o după-amiază întunecată și înnorată. Razele soarelui brăzdate de firicele de praf abia reușeau să străpungă norii groși. Totul părea sumbru și nemișcat. Era la vreme de seară, dar se întunecase complet. Nu cred că am aprins lumina, pentru că îmi stăruie în minte umbra focului din sobă proiectată pe pereți.
Un moment special, ce anunță un Crăciun la fel de special, și căruia Murakami îi dă un plus de farmec cu ajutorul muzicii, așa cum face în aproape toate cărțile lui.
Nat King Cole cânta “Pretend” și bineînțeles că la vremea aceea noi nu înțelegeam deloc cuvintele în engleză,
spune Hajime aducând astfel la lumină preferințele în materie de muzică ale lui Murakami însuși, din care nu lipsește nici Bing Crosby, al cărui disc, spune personajul, îl asculta în orice anotimp, “chiar dacă era un disc cu cântece de Crăciun”.
“Tropicul Cancerului”, de Henry Miller
În cartea asta biografie-ficțiune în care un tânăr american exilat la Paris în anii ’30 experimentează, într-o continuă boemie, stări sufletești, relații sexuale și de prietenie, își găsește un locșor și Crăciunul. Doar că pentru acest boem care o arde prin capitala Franței, Crăciunul nu este decât un crâmpei (poate nici atât) dintr-o zi oarecare.
Era aproape de revărsatul zorilor, într-o zi de Crăciun, când ne întorseserăm acasă de pe Rue d’Odessa, cu două negrese de la compania de telefoane. Focul era stins și eram cu toții atât de obosiți, încât ne trântirăm în pat îmbrăcați cum eram…,
povestește personajul detaliind cum s-a căznit cu trupul uneia dintre femei și cum și-a petrecut el împreună cu gașca de prieteni această sărbătoare.
Tot timpul sărbătorilor ne tratarăm cu șampanie dimineața, la prânz și seara…cea mai ieftină și cea mai bună.
“Capul retezat”, de Iris Murdoch
În momentul în care scriitoarea irlandeză invocă sărbătoarea Crăciunului, combinațiile ciudate dintre personajele ei (sau cel puțin dintre câteva din ele) erau deja stabilite. Martin Lynch-Gibbon, personajul principal (care este dealtfel și povestitorul), își înșela nevasta, Antonia, cu o profesoară pe nume Georgie, iar soția tocmai îi mărturisise că s-a îndrăgostit de psihanalistul ei, Palmer Anderson. Astfel stând lucrurile, cum ar putea fi Crăciunul pe care Martin e nevoit să-l petreacă alături de proaspătul cuplu?
Zăpada mută cădea drept dintr-un cer fără vânt și prin ușa deschisă îi percepeam liniștea concretă. Eram izolați ca într-un mormânt,
pare a-și răspunde chiar Martin care observă totuși acele detalii care făceau parte odată și din tihna cuplului pe care el îl forma cu soția lui.
În salon se aprinse lumina și un fascicul de raze aurii străpunse înserarea; în lumină fulgii de zăpadă, cenușii acum și abia vizibili în întunericul de deasupra, prindeau viață pentru o clipă, înainte de a cădea pe pământ. Cununa sărutului, pe care Rosemary o împletea cu multă conștiinciozitate din ramuri de brad la fiecare Crăciun, așa cum o învățase mama, atârna în dreptul ferestrei, împodobită cu globuri colorate și lumânări, portocale și păsări cu cozi lungi și ramuri de vâsc.
“Luminița, mon amour”, de Cezar Paul-Bădescu
Într-unul din mailurile pe care Cezar Paul-Bădescu le trimite bunului său prieten din Germania, rbogdan – sub acest format al corespondenței electronice se desfășoară o bună parte din carte – scriitorul spune cum și-a petrecut Crăciunul într-o periodă traumatizantă din viața lui: divorțul. O realitate despre care psihologii spun că “într-un top al traumelor individuale, este pe locul doi după moartea propriului copil”, specifică el.
Au urmat sărbătorile de iarnă – care tocmai de ideea de familie se leagă (”Crăciunul se petrece în familie”). Am fost singur în toată perioada aceea și, în garsoniara în care m-am mutat cu chirie, îmi venea să mă dau cu capul de pereți.
Dacă s-ar face un bilanț al cărților în care se vorbește cât de puțin despre Crăciun și al celor în care nu este amintit deloc, s-ar putea ca prima categorie să iasă dominantă. Oricum, pentru mine aceste câteva cărți în care am avut bucuria să regăsesc cuvinte despre Crăciun îmi întăresc ideea că sărbătoarea Crăciunului este ceva special. Chiar și pentru cei mai triști și plictisiți oameni de pe pământ.
