Silvia Dumitrache

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


„Am scrisul în sânge”. Interviu cu Zeruya SHALEV

Alături de Amos Oz, Zeruya Shalev este printre cei mai cunoscuţi scriitori israelieni contemporani, cărţile sale, precum Viaţa amoroasă, Soţ şi soţie, Thera sau Fărâme de viaţă, sunt bestselleruri în toată lumea. Am cunoscut-o pe Zeruya Shalev în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti, în 2013, şi am discutat cu ea despre ce anume o influenţează în scrisul său, cum priveşte viaţa în Ierusalim şi ce a determinat-o să abordeze, în cea mai recentă carte a sa tradusă în română, Fărâme de viaţă, tema relaţiei dintre părinţi şi copii. For English version, click here.  Citeşte tot articolul

Barul ca axis mundi. J.R. Moehringer, „Dulcele bar”

J.R. Moehringer, absolvent de Yale şi câştigător al premiului Pulitzer, jurnalist la New York Times şi Los Angeles Times, a devenit celebru în toată lumea prin colaborarea cu Andre Agassi la scrierea autobiografiei acestuia, precum şi prin publicarea propriei autobiografii, Dulcele bar (The Tender Bar). Ce face din această autobiografie o carte asupra căreia merită să te opreşti este evidenta ei structură literară: nu contează atât cronologia evenimentelor (sau chiar evenimentele înseşi), cât felul în care autorul construieşte o atmosferă romanescă ce te trimite cu gândul la un Decameron modern, plasat în America anilor ’70-’80, într-un colţ liniştit al Manhattanului, Long Island, încă în siajul generaţiei beat. Citeşte tot articolul

O fabulă despre afaceri şi creativitate. „Cum a salvat Stella ferma”

Inovaţia şi creativitatea nu reprezintă apanajul doar al domeniilor artistice sau umaniste, ci pot constitui o sursă excelentă de dezvoltare şi pentru sfera economică. Vijay Govindarajan şi Chris Trimble au descris, sub forma unei fabule moderne, Cum a salvat Stella ferma, avantajele pe care o gândire inovatoare le are în relansarea şi revitalizarea unei afaceri. Cu toate acestea, este o abordare privită cu destul de multă reticenţă, într-un domeniu mai conservator decât ne-am imagina. În plus, inovaţia în domeniul afacerilor trebuie şi ea constiuită într-un proces prin care trebuie avut în vedere echilibrul dintre implementarea unei idei şi coordonatele specifice ale unei afaceri, tipul de compatibilitate cu mediul în care este implementată, precum şi capacitatea de asimilare de către membrii conducerii şi colegi.   Citeşte tot articolul

„Almanahul sexului” – despre sex, fără inhibiţii

Trăim într-o epocă în care sexul nu mai este de mult un tabu – cel puţin în lumea occidentalizată –, dar, cum de-a lungul timpului, referirea la sex a fost făcută mai degrabă şoptit, în spatele perdelelor, ca şi cum ar fi fost ceva ruşinos, s-au născut numeroase mituri, anecdote, şi impresii, mai mult sau mai puţin bazate pe realitate. Almanahul sexului de Francesca Twinn este o cărţulie plină de informaţii, date, povestioare, statistici, citate, cazuri extreme şi curioase, porecle, expresii, simboluri, legate de sex şi de atitudinea oamenilor despre sex. Volumul acoperă o arie largă, oferind exemple din preistorie, trecând prin Antichitate, Evul Mediu, ajungând până în prezent. Citeşte tot articolul

„Nu sunt genul care să-i pună în cărţi pe oamenii din viaţa lui”. Interviu cu Corina SABĂU

Cu Corina Sabău am avut plăcerea să mă întâlnesc în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură 2013, când a fost invitată în cea de-a doua seară, alături de Marin Mălaicu-Hondrari şi Srđan Srdić (din Serbia). Am continuat, în acest interviu, dialogul pe care l-am iniţiat cu Corina atunci, şi am vorbit mai detaliat despre cele două romane ale ei (Blocul 29, apartamentul 1 şi Dragostea, chiar ea, ambele apărute la Polirom), despre tipul de scriitură pe care ea îl dezvoltă, despre echilibrul dintre realitate şi ficţiune, despre Revoluţie şi condiţia scriitorului în România actuală. Citeşte tot articolul

Kei MILLER (interviu): „Cel mai rău lucru pe care-l poţi face ca scriitor e să ajungi să te plagiezi pe tine însuţi”

Născut în Jamaica, Kei Miller predă acum scriere creativă la Universitatea din Glasgow. În 2006, a publicat prima sa carte de poezie, Kingdom of Empty Bellies (Heaventree Press), apoi un volum de povestiri, The Fear of Stones. A fost, de asemenea, coordonatorul antologiei New Caribbean Poetry (Carcanet Press, 2007). În Bucureşti, invitat la Festivalul Internaţional de Literatură [aici, relatarea celei de-a treia zile], ediţia a şasea (4-6 decembrie 2013), am stat de vorbă cu el despre activitatea sa ca scriitor şi professor, despre versul scris vs. versul recitat, dar şi despre cum consideră că ar trebui Jamaica să se reflecte în literatură. Citeşte tot articolul

M.L. STEDMAN: „Nu fac parte dintre acei oameni despre care citeşti că au început să scrie de la vârsta de doi ani”.

Născută în Australia, Margot L. Stedman locuieşte acum în Londra. A debutat cu romanul Lumina dintre oceane (apărut la noi la Editura Polirom, traducere de Anca‑Gabriela Sîrbu, 2013), care a devenit rapid bestseller, fiind tradus în peste treizeci de limbi. Am stat de vorbă cu ea despre multiculturalism, despre ce înseamnă să fii „scriitor full time” şi cum a ajuns ea, ca avocat, să scrie ficţiune. Citeşte tot articolul

„The worst thing for you as a writer is to begin to plagiarize yourself”. Interview with Kei MILLER

Born in Jamaica, Kei Miller now teaches creative writing at the University of Glasgow. In 2006 he published his first poetry book, Kingdom of Empty Bellies (Heaventree Press), then a collection of short stories, The Fear of Stones. He is also the editor of the anthology New Caribbean Poetry (Carcanet Press, 2007). In Bucharest, as a guest at the International Literature Festival, we had the chance to speak with him about his activity as writer and as a teacher, about written verse vs. spoken verse and also about how he thinks a writer should reflect Jamaica in literature. Citeşte tot articolul

Andreea RĂSUCEANU: “Cum arată celălalt Bucureşti al lui Mircea Eliade?”

Dacă la prima sa carte, Cele două Mântulese (Editura  Vremea, 2009), Andreea Răsuceanu pornea de la semnificaţia Mântulesei în opera lui Eliade şi ajungea la o analiză a istoriei ctitoriilor şi a mahalalei din secolul al XIX-lea, mergând într-o dublă direcţie – documentară şi bazată pe ficţionalul din prozele eliadeşti –, în cea de-a doua sa carte, Bucureştiul lui Mircea Eliade (Humanitas, 2013), autoarea îşi extinde studiul mai ales asupra romanelor realist-psihologice ale lui Eliade, introducând noţiuni destul de puţin dezvoltate la  noi şi care ţin de domeniul geocriticii. Am stat de vorbă cu Andreea despre această nouă abordare, despre Bucureştiul mitic vs. Bucureştiul mundan, despre locurile ei speciale din oraş, dar şi despre ce înseamnă „adevărata istorie” şi „geografia reală”. Citeşte tot articolul

„Veşnicia s-a născut la ţară, dar între timp a dispărut.” Interviu cu Răzvan VOICULESCU

Căutând prin toată ţara locuri unde să mai găsească un „rost” românesc, fie el meserie sau pur şi simplu o atitudine, Răzvan Voiculescu a adunat în cel mai recent album de fotografie al său, ROST. Esenţe, gusturi şi stări româneşti (Editura Q-T-RAZ, lansare pe 28 noiembrie, la Marriott Bucureşti), semne, din ce în ce mai rare, ale păstrătorilor de tradiţie. Dacă la ultimul său album, Bucătăria hoinară [cronica aici] reunea „călătoria şi gastronomia, gusturile locale cu cele de aiurea“, prin ROST, Răzvan Voiculescu i-a găsit pe păstrătorii acestuia, iar „esenţa lor e mişcător de simplă: pe măsură ce dai ROSTUL mai departe, îl păstrezi mai bine”. Citeşte tot articolul

În culisele teatrului lui Alexander Hausvater. Cristina Rusiecki, „Despre dictatori şi alţi demoni”

Dacă la prima sa carte, cea despre Radu Afrim [cronica aici], Cristina Rusiecki propunea o incursiune în universul artistic al regizorului printr-o metodă de analiză teatrală critică, la cea de-a doua sa carte, Despre dictatori şi alţi demoni, la care, de fapt, a început să lucreze din toamna lui 2010, autoarea schimbă abordarea, trecând la o metodă inedită, aceea de îmbinare a observaţiei critice cu impresii personale, cu citate din opiniile actorilor şi ale regizorului, cu fragmente din jurnalul ţinut de actori, frânturi de dialog etc. Propunându-i-se să asiste la repetiţiile spectacolului Iulius Caesar al lui Alexander Hausvater, acest regizor-fenomen al spaţiului teatral românesc, Cristina Rusiecki a acceptat să-şi suspende timp de cinci săptămâni activităţile obişnuite şi să realizeze o imersiune în lumea teatrului lui Hausvater, la Timişoara, pentru a vedea cum se construieşte de la zero un spectacol. Citeşte tot articolul

commonfloor.com

Scriitorii, înainte să fie scriitori

Deşi când îi citim, avem impresia că asta au făcut toată viaţa, mulţi autori au ajuns la scris după ce au trecut prin numeroase alte meserii, mai mult sau mai puţin compatibile cu domeniul artei. De la joburi banale, cum ar cea de funcţionar, până la activităţi neaşteptate, precum cea de "cobai" pentru testarea unor medicamente, unii scriitori vă vor surprinde prin versatilitatea ocupaţiilor lor, care adesea au fost un factor de inspiraţie pentru scrierile lor ulterioare. Citeşte tot articolul

”Impresii de aiurea”, de Philipe Starck – impresii despre viață, din perspectiva unui designer

Designer celebru francez, Philipe Starck (cel care a fost angajat pentru a realiza designul apartamentului lui Francois Mitterand) este şi un mare pasionat de literatură, aşa că atunci când Gilles Vanderpooten, jurnalist şi coautor al mai multor cărţi, cu diverse personalităţi (Guy Bedos, Stéphane Hessel, Danielle Mitterrand etc.), i-a propus să scoată o carte (Impresii de aiurea) care să pornească de la o serie de discuţii dintre cei doi, a fost în aceeaşi măsură atras de idee, dar şi înspăimântat, întrebându-se dacă este în stare sau dacă merită ca o conversaţie să fie pusă pe hârtie. A acceptat pentru că nu-i plac abordările negativiste şi pentru că, în definitiv, ceea ce spune, chiar dacă nu este o bucată de literatură propriu-zisă, este autentic. „Sunt doar un reprezentat al speciei umane căruia i-au fost, la un moment dat, puse nişte întrebări şi care încearcă să dea răspunsuri, dar unele sincere.” Citeşte tot articolul

Aventuri picareşti pe ruta Braşov-Craiova-Chişinău

Destinul romanului Un american la Chişinău al lui Dumitru Crudu [aici, interviul cu el] m-a făcut să mă gândesc inevitabil la soarta manuscrisului Accidentul de Mihail Sebastian, manuscris pierdut sau furat într-o călătorie în Franţa. Dacă Sebastian şi-a pierdut această primă variantă a romanului, eveniment resimţit de el cu puterea aproape distrugătoare a unei tragedii, în cazul lui Dumitru Crudu, manuscrisul iniţial a servit pe post de gaj în contul unor chirii, pentru ca apoi chiar proprietarul să dispară cu tot cu manuscris, fără însă ca acest eveniment să-l descurajeze pe autor în a-l rescrie, la peste zece ani distanţă de acel moment. Rezultatul este o naraţiune vie şi colorată, o ţesătură armonioasă între ficţiune şi realitate, urmărind aventurile unor personaje verosimile pentru spaţiul românesc/basarabean actual, dar care, la un nivel mai profund, se pot încadra în categoria mai largă a picarolui. Citeşte tot articolul