Silvia Dumitrache

Silvia Dumitrache

critic literar și de teatru, asistent de regie, doctorand studii culturale, redactor Observator Cultural


Autismul şi noul Einstein. Kristine Barnett, „Scânteia”

„Am scris această carte deoarece sunt de părere că povestea lui Jake e reprezentativă pentru toţi copiii”, mărturiseşte Kristine Barnett, o americancă dintr-o suburbie muncitorească din Indiana, care a reuşit să depăşească o mulţime de preconcepţii şi de informaţii eronate despre una dintre bolile secolului nostru – autismul – şi să găsească, în dorinţa ei îndârjită de a explora potenţialul ascuns al copiilor ei, o modalitate de a sparge bariera dintre lumea exterioară şi universul incredibil de bogat care, în multe cazuri, e imperceptibil. Citeşte tot articolul

Joacă bine! „Piesă cu piesă”, David C. Robertson, Bill Breen

Nu ai zice, când vezi o singură piesă Lego – acea bucată de plastic, cu protuberanţe şi cu tuburi goale –, că a putut să stârnească neîncetat imaginaţia a milioane de copii de-a lungul existenţei sale, de peste 50 de ani. De la forme clasice, simple, până la construcţii uluitoare (o casă de două etaje, în mărime naturală), piesa Lego a strâns mereu, în jurul său, un grup de fani devotaţi, care au arătat de cât de puţin este nevoie pentru a-ţi pune imaginaţia la lucru. Diverse studii şi statistici au descris Lego drept cea mai populară jucărie a tuturor timpurilor, iar în 2007 Grupul Lego a fost declarat cea mai respectată companie din lume. Citeşte tot articolul

„Libertatea înseamnă să poţi să te bucuri de întreaga bogăţie a vieţii tale” – interviu cu Hanne Ørstavik

Hanne Ørstavik – invitată în Bucureşti pentru lansarea romanului Iubire, (apărut la Editura Univers, în 2012), pe 19 martie – se numără printre cei mai reprezentativi scriitori norvegieni contemporani. A scris nouă romane, cel care i-a adus celebritatea fiind Iubire, clasat pe locul şase în topul “Cele mai bune cărţi norvegiene din ultimii 25 de ani”, realizat de revista Dagbladetpe. Am stat de vorbă cu Hanne despre felul în care s-a structurat romanul ei, despre ce înseamnă să fii mamă singură şi, în acelaşi timp, să-ţi doreşti să reuşeşti în câmpul literar, şi despre cât de mult le ajută societatea norvegiană pe tinerele mame care sunt şi scriitoare. Citeşte tot articolul

“Freedom means to be able to use the full richness of your life”- interview with Hanne Ørstavik

Hanne Ørstavik – who was invited in Bucharest to speak about her book Love (Iubire), on the 19th of March – is one of the most representative contemporary Norwegian writers. She wrote nine novels and she is best known for Love (translated in Romanian at Univers Publishing House), which made it on the sixth position at the literary contest organized by Dagbladetpe magazine in Norway, with the topic The best Norwegian books of the last 25 years. We talked with Hanne Ørstavik about the way her novel took shape, about the various aspects of the notion of “love”, about how she managed to be a single mother and to make a career out of writing and how supportive is Norwegian society of young mothers who want to write. Citeşte tot articolul

Lipsa iubirii naşte monştri. „Iubire” de Hanne Ørstavik

După ce l-a adus în ţară pe Lars Saaybe Christensen, în luna martie, Editura Univers şi-a continuat proiectul de a face mai cunoscută publicului român literatura norvegiană contemporană şi a invitat-o şi pe Hanne Ørstavik, celebră pentru romanul Iubire (1997). Nici Hanne Ørstavik, nici Lars Christensen nu scriu romane poliţiste, ci drame în care personajele sunt prinse în propria lor singurătate, incapabile să comunice sau să aibă o perspectivă mai complexă asupra lucrurilor. Este un gen de singurătate care poate duce la consecinţe grave, întrucât captivitatea în propria lume este atât de accentuată, încât nimic din exterior nu mai răzbate, nici măcar când este vorba despre cei apropiaţi. Citeşte tot articolul

„M-ar bucura gândul ca vreun cititor român să-şi amintească de romanul meu când îmi vizitează oraşul” – Interviu cu Care Santos

Cu o activitate literară intensă – scrie de la opt ani, a publicat volume de proză, poezie, dar şi cărţi pentru copii –, scriitoarea catalană Care Santos este pasionată de istoria Barcelonei, oraş pe care-l iubeşte şi căruia a reuşit să-i configureze o coordonată magică, aproape mitică, mai subtil şi mai poetic decât o face Carlos Ruiz Zafón, scriitorul cu care este adesea comparată. Un roman de atmosferă, dar şi de acţiune – extinzându-se de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în plină modernitate a secolului XXI –, Habitaciones cerradas (2011), tradus la noi la Editura Humanitas fiction, cu titlul Încăperi ferecate, de Marin Mălaicu-Hondrari, spune, într-un stil postmodern, povestea mai multor generaţii, diferite ca mentalitate şi ca obiceiuri, dar asemănătoare în ceea ce priveşte nevoia de definire în raport cu trecutul. Pe Care Santos o puteţi întâlni marţi, 18 martie, la Librăria Humanitas Cişmigiu, şi miercuri, 19 martie, la Institutul Cervantes, pentru un dialog cu Mircea Cărtărescu. Citeşte tot articolul

Andy Murray – renaşterea tenisului masculin britanic

Cea mai recentă apariţie a Editurii Publica în domeniul tenisului profesionist este biografia lui Andy Murray, scrisă de Mark Hodgkinson (fost corespondent de tenis pentru Daily Telegraph şi fondatorul thetennisspace.com), Andy Murray. Campion la Wimbledon. Murray a intrat în rândul jucătorilor de top de necontestat din prezent după ce, în 2013, a reuşit să rupă lanţul ghinionului şi să devină primul britanic din ultimii 77 de ani care obţine Wimbledonul. Citeşte tot articolul

Războiul cu glutenul. Novak Djokovic, „Dieta câştigătoare”

O carte care se adresează nu numai iubitorilor de tenis, Dieta câştigătoare (Editura Publica, 2013, traducere de Dorul Someşan) a tenismenului Novak Djokovic , unul dintre cei Patru Mari ai tenisului contemporan (alături de Roger Federer, Rafael Nadal şi Andy Murray), poate să constituie un ghid pentru o viaţă mai sănătoasă indiferent de implicarea în viaţa sportivă. Pe Djokovic dieta lipsită de gluten l-a ajutat chiar să ajungă numărul unu în clasamentul ATP, poziţie ocupată, în prezent, de Rafael Nadal. La fel ca Andy Murray, o excepţie fericită, care a înscris Scoţia (şi, automat, Marea Britanie) în avanscena tenisului profesionist, Djokovic este reprezentantul unei ţări care nu a avut multe realizări în acest domeniu, Serbia, şi care, în plus, a trecut şi printr-un război devastator. Citeşte tot articolul

Rafael Nadal sau cum să duci o viaţă echilibrată în tenis

În colecţia „Victoria Books” a Editurii Publica, destinată biografiilor unor personalităţi din toate domeniile, o parte semnificativă este dedicată figurilor din domeniul tenisului. Alături de biografiile „greilor” Andre Agassi şi Pete Sampras, colecţia propune şi povestea starurilor în vogă acum, precum Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Andy Murray. Autobiografii sau biografii, aceste cărţi fac cunoscut universul personal al jucătorilor, dificultăţile pe care le-au înfruntat, felul în care cariera lor le-a afectat viaţa personală, precum şi de ce sacrificii a fost nevoie pentru a ajunge în avanscena tenisului mondial. Citeşte tot articolul

Istorie contrafactuală sau cum ar fi fost dacă…

Este o tentaţie umană firească să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă un anume eveniment n-ar fi avut loc sau dacă am fi ales alt drum atunci când am fost puşi în faţa unei dileme. Nu este o pornire aplicabilă doar pe plan personal, ci şi extrapolată la un context mai larg, istoric. Aşa-numita istorie contrafactuală, care mizează pe „condiţionalul contrafactual”, dă frâu liber imaginaţiei pentru a dezvolta direcţii pe care trecutul le-a curmat de cele mai multe ori în mod neaşteptat. Volumul coordonat de Niall Ferguson adună nouă poveşti alternative despre anumite momente-cheie din istorie, autorii lor mergând pe un fir logic evenimenţial, un fir care ar fi putut, după toate coordonatele istorice, să capete finalitate. Citeşte tot articolul

Zelda Fitzgerald, prozatoarea, pictoriţa, balerina

Misterioasă, inteligentă, excentrică, Zelda Fitzgerald, pe care istoria a lăsat-o mereu în umbra celebrului ei soţ, autorul romanului Marele Gatsby, ajunge acum, la mai bine de jumătate de secol de la moartea ei, să fie redescoperită şi în calitatea ei de scriitoare (Zelda a fost, de asemenea, şi o talentată pictoriţă şi balerină). La Editura Humanitas fiction, a apărut, anul acesta, romanul ei Save Me the Waltz (Acordă-mi acest vals, în traducerea Rodicăi Ştefan), pe 6 martie având loc, la Humanitas Cişmigiu, lansarea cărţii, eveniment moderat de Denisa Comănescu, ai cărei invitaţi au fost Andreea Răsuceanu (critic literar, redactor Humanitas), Vlad Mixich (Hotnews), Alexandra Rusu (Booktopia) şi actriţa Ioana Pavelescu, cea care o interpretează pe Zelda în spectacolul cu acelaşi titlu, al regizoarei Liana Ceterchi, la Teatrul Foarte Mic (cronică aici). Citeşte tot articolul

Imaginaţia şi visul, de la salvare la distrugere. Eric-Emmanuel Schmitt, „Visătoarea din Ostende”

Întotdeauna l-am resimţit pe Eric-Emmanuel Schmitt ca fiind un scriitor ce excelează în proza scurtă, chiar şi citindu-i romanele, le vedeam tot ca pe nişte nuvele mai dezvoltate. Acum, în Visătoarea din Ostende (Editura Humanitas fiction 2013), acest volum de povestiri scurte, în număr de cinci, poate chiar cel mai bun volum al lui Schmitt, am văzut o coerenţă de roman: deşi nu au nicio legătură între ele, personajele din cele cinci povestiri par a viețui în același spațiu, fac parte dintr-un fel de hiperrealitate în care lumea capătă sens prin forţa imaginaţiei. Iubirile, locurile, gesturile sunt filtrate de o sensibilitate ce are de-a face cu o trăire literară, artistică (până şi sosirea într-un nou oraş este asociată cu un nou cuvânt). De o bogăţie interioară vibrantă, care nu are nimic de-a face cu exteriorul, personajele lui Schmitt sunt, de cele mai multe ori, captive într-o existență ternă, stârnind milă. Ele se salvează sau se pierd prin imaginație, care se dovedește a avea o forță mult mai mare decât simpla rătăcire printre amintiri. Citeşte tot articolul

Despre obsedantul deceniu, prin ochii unui copil. Mircea Diaconu, „La noi, când vine iarna”

Publicat într-o primă ediţie în 1980, La noi, când vine iarna, un excelent roman despre copilărie, al lui Mircea Diaconu, apare într-o ediţie revăzută în 2013, la Editura Polirom. Un roman savuros, unul dintre puţinele romane bune ale copilăriei, scrise în ultimii douăzeci de ani, care au fost mai degrabă interesaţi în explorarea altor teme în scris, de recuperare într-o modalitate adesea furioasă a unor subiecte înainte tabu, La noi, când vine iarna îl dezvăluie pe Mircea Diaconu într-o ipostază nouă, de scriitor talentat şi sensibil, de bun portretist care reuşeşte să surprindă o lume demult apusă, o lume tragică, de „tristă amintire” – obsedantul deceniu. Citeşte tot articolul

„Cunosc o singură rețea de socializare: literatura.” Interviu cu Marin MĂLAICU-HONDRARI

Am stat de vorbă cu Marin Mălaicu-Hondrari despre ultimul său roman, Lunetistul, apărut în 2013 la Editura Polirom, votat de redacţia Bookaholic „Cea mai bună carte românească din 2013”. Am discutat despre condiţia actuală de scriitor, despre influenţe literare, despre intuiţie, stil, dar şi despre depăşirea unor inhibiţii în abordarea perspectivei narative. Deşi a experimentat şi domeniul cinematografiei, scriind, alături de Tudor Giurgiu, scenariul după romanul Apropierea, Marin Mălaicu-Hondrari rămâne fidel literaturii, lucrând la un nou roman. Citeşte tot articolul

“Writing is in my genes”. Interview with Zeruya SHALEV

Alongside Amos Oz, Zeruya Shalev is the most well known Israeli writer, whose books, such as Love Life, Husband and Wife, Thera, The Remains of Love, are bestsellers all around the world. We met her at the International Literature Festival in Bucharest 2013, and we talked about what influenced her as a writer, how it is to live in a Jerusalem, and what made her speak, in her latest book, The Remains of Love, about the relationship between parents and children. Citeşte tot articolul