După ce l-a adus în ţară pe Lars Saaybe Christensen, în luna martie, Editura Univers şi-a continuat proiectul de a face mai cunoscută publicului român literatura norvegiană contemporană şi a invitat-o şi pe Hanne Ørstavik, celebră pentru romanul Iubire (1997).

Nici Hanne Ørstavik, nici Lars Christensen nu scriu romane poliţiste, ci drame în care personajele sunt prinse în propria lor singurătate, incapabile să comunice sau să aibă o perspectivă mai complexă asupra lucrurilor. Este un gen de singurătate care poate duce la consecinţe grave, întrucât captivitatea în propria lume este atât de accentuată, încât nimic din exterior nu mai răzbate, nici măcar când este vorba despre cei apropiaţi.

Vibeke este consilier cultural la municipalitatea unei comune izolate din nordul Norvegiei, acel tip de loc în care nu se întâmplă nimic niciodată, iar venirea bâlciului constituie evenimentul anului. Mamă tânără, despărţită de tatăl copilului, Vibeke se luptă din răsputeri cu blazarea pe care un astfel de loc o insuflă asupra tuturor şi încă îşi păstrează un anume romantism în relaţionarea cu bărbaţii, visând cu ochii deschişi la o întâlnire perfectă, în care chimia dintre ei să fie atât de puternică încât să înceapă o poveste pe care să fie toţi invidioşi. Toată acţiunea se desfăşoară pe parcursul unei singure nopţi, în care Vibeke visează practic cu ochii deschişi cum ar putea evolua o relaţie cu un bărbat fermecător, pe care l-a cunoscut la bâlci, dar cu care are o doar one night stand ce nu duce, evident, nicăieri.

„Vibeke îşi imaginează că este împreună cu el undeva într-o pădure, el merge înaintea ei, adună vreascuri uscate şi gustă ici şi colo câteva boabe de afine sau de zmeură sălbatică. Şi brusc se întoarce spre ea şi zâmbeşte. De mai multe ori, ca într-un film cu încetinitorul. Printre copaci cade deasupra lui o lumină puternică şi el devine în gândurile ei o pată albă. De parcă s-ar fi uitat drept în soare.”

În paralel, fiul ei Jon, de opt ani, urmând chiar în acea noapte să împlinească nouă ani, stă cu gândul numai la mama lui, pe care o iubeşte cu disperare, deşi observăm că, pentru aceasta, gândul la fiul ei nu-i ocupă prea mult din atenţie. În toată acea noapte de iarnă geroasă, mama are o aventură aproape adolescentină cu acel bărbat de la bâlci, în timp ce copilul, orice ar face, stă cu gândul numai la mama lui, îşi face griji pentru ea când vede că, deşi e douăsprezece noaptea şi el nu are cheia de a intra în casă, mama încă nu a ajuns, gândindu-se că i s-a întâmplat ceva rău.

Este clar că romanul pune accentul pe condiţia mamei şi poate chiar pe imaginea femeii în societatea norvegiană contemporană, dar nu este neapărat o perspectivă critică, deşi, la o primă vedere, Vibeke poate părea o mamă denaturată, care se lasă purtată de emoţia întâlnirii cu un bărbat încât nici măcar o clipă nu se gândeşte la fiul ei de opt ani, dacă a ajuns acasă, dacă este în regulă, şi nici măcar nu pare a-şi aminti că a doua zi este aniversarea lui.

Structura naraţiunii este inedită, trecerea de la planul lui Vibeke la planul copilului nu se realizează prin nici o marcă specifică, dând impresia unui dialog straniu dintre cei doi, aflaţi, de fapt, la o distanţă incomensurabilă. Este o structură care accentuează şi mai mult ruptura dintre cei doi, pentru că trecerile bruşte de la un plan la altul amintesc că, deşi sunt în acelaşi mediu, cele două personaje trăiesc în lumi care nu se ating.

„Într-un loc atât de izolat ca ăsta apar multe lucruri care-ţi pun pregătirea profesională la încercare. De exemplu, problemele legate de identitate şi de apartenenţă. Vrem să împiedicăm migrarea la oraşe. Ne folosim de cultură, care devine în cazurile astea un instrument pozitiv.”

Cu o atmosferă de basm, dar un basm în care iminenţa catastrofei se resimte încă de la început, Iubire nu este, aşa cum s-ar putea crede din titlu, un roman despre iubire, ci despre absenţa ei. Singurul care iubeşte cu adevărat, necondiţionat este copilul, în rest, lumea adulţilor este un univers trist, pustiu, apăsător. Dar nu ai cum s-o antipatizezi pe Vibeke, pentru că personajul ei nu este voit negativ, nu asta intenţionează autoarea, ci să sublinieze că până şi pentru un moment de visare şi de neatenţie poţi fi pedepsit aspru.

Lumea lui Hanne Ørstavik este o lume în care nici iubirea, nici visarea nu sunt permise, iar cei care îndrăznesc să-şi dorească fericirea sunt învăţaţi că, de fapt, aceasta nu există.

 

Hanne Ørstavik, Iubire, traducere din norvegiană de Aurora Kanbar şi Erling Schøller, Editura Univers, 2012

bookaholic sustinut de carturesti stripe-01

Puteți comanda cartea de pe librăria online Cărturești la prețul de 18,99 lei – aici. Dacă introduceți codul Bookaholic la finalizarea comenzii, aveți reducere 15%. Detalii despre promoție aici.

Un comentariu
  1. AvatarRenata

    Frumos comentariu,de suflet si bine tintit!Felicitari!Si eu am scris un text despre aceasta ravasitoare carte.Va aparea intr-un volum colectiv international,

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *