Dacă ieri vă povesteam, pe scurt, despre ecranizarea și premiera filmului ”Sunt o babă comunistă”, după cartea omonimă a lui Dan Lungu (care va apărea săptămâna aceasta în ediție limitată), în regia lui Stere Gulea (detalii aici), astăzi ne întoarcem cu un concurs fain, realizat cu sprijinul prietenilor de la Editura Polirom.

Ce aveți de câștigat? Punem la bătaie două pachete, fiecare cu câte un exemplar din ediția limitată a cărții lui Dan Lungu, proaspăt reeditată de Editura Polirom, și cu câte o invitație dublă la filmul amintit, produs de MediaPro Pictures.

Condiții de participare

Pentru a câștiga cele două pachete formate din carte + invitație dublă la film trebuie să ne povestiți, din propriile amintiri sau din ceea ce v-a fost relatat, un episod dulce-acrișor, amuzant, din timpul comunismului.

 

afis A3

 

Cei doi câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat tema de concurs, s-au semnat cu numele complet și real și au dat o adresă de e-mail validă. Deadline: luni, 19 august.

N.B.: Invitațiile la film vor fi valabile începând cu 24 august la Cinema City din Sun Plaza, București.

Mult succes și să dăm drumul la povești!

Câștigători: Angela Elena și Simion Cozmescu

Eli Bădică

și-a încheiat studiile de licență la Facultatea de Litere, UB, Literatură Universală și Comparată, iar pe cele de masterat la SNSPA, Antropologie. În prezent, este redactor colaborator la „Suplimentul de cultură”, „DLITE”, „Revista Arte și Meserii” etc. Printre altele, managerul proiectului „Carte peste carte” al Asociației Paspartu. Editor, coordonează colecția „n'autor”, de literatură română contemporană de la Editura Nemira.


44 comentarii
  1. AvatarTibi Neagu

    Parintii mei au cea mai dulce-acrisoara poveste de acest gen. Desi eram (mult) prea mic sa imi pot aminti, ei rememoreaza cu zambetul pe buze intamplarea: in ziua botezului meu, tata a mers sa cumpere paine pentru masa festiva, dar la coada la magazin, fiind foarte putine paini ramase, tata a intrat in conflict cu o alta persoana, si din pacate s-a ajuns la violenta, asa ca s-a intors acasa cu un dinte lipsa, dar cu toate painile necesare 🙂

    Reply
  2. AvatarMaria

    Diplomatul insangerat sau cum mancau “copilasii” lui tata
    Tatal meu, medic veterinar intr-o unitate militara dintr-un oras provincial din sudul Moldovei. Printre sarcinile lui – taierea porcilor din Gospodaria Agricola Zootehnica a Unitatii Militare.
    Amintirile mele cu tata: Tata ajungea acasa devreme, cu un “diplomat” care nu avea niciodata mai putin de 10 kilograme. Mai tarziu, in capitalism, am aflat ca un “diplomat” este o servieta care contine cel mai adesea acte. In comunism, ideea mea despre un diplomat era ca e el contine in mod firesc bunatati – “buric” fierbinte, inghetata, si mai putin importantele pentru noi, copiii – carne, cascaval, paine… Nu-mi aduc aminte sa fi vazut vreodata documente in diplomatul tatalui meu. Din el picura mereu sange, zer, inghetata topita…
    Traseul era astfel: dupa sacrificarea porcilor, tata taia cu maiestrie bucatile cele mai bune de muschi si iesea din unitate pe un traseu bine stabilit. Terenul din spatele unitatii se invecina cu cel apartinand fabricii de lapte. Acolo, tata se intalnea cu un mucitor cu care schimba o bucata de carne pe o bucata de “buric” – un soi de cas care iesea fierbinte de pe linia de productie; se pare ca si prematur. Era o bucurie sa tragi de bucatile alea elastice, o bucurie pe care n-am mai simitit-o de atunci cu nici o bucata de mozzarella. In alte zile, daca nu era buric fierbinte, era inghetata, si ea prematur oprita de pe linia de productie, de vreme ce se afla nu in vafe, ci in pungi de plastic, in forma lichida. Traseul continua prin spatele fabricii de paine, unde, la schimb cu un alt muschiulet sau cu o bucata de buric, tata capata si cateva franzele fierbinti.
    Provocarea cea mare a tatalui meu – sa traversezi jumatate de oras cu un diplomat atat de greu, dar ca si cum ai purta in el documente. Unde mai pui ca, la fel ca in Hansel si Gretel, drumul sau era mereu marcat de picaturi diverse.
    Intr-o zi, comandantul unitatii l-a oprit pe tatal meu in timp ce incerca mic, mic sa se strecoare peste gardul din spate al unitatii. Mobilul crimei se afla chiar in mainile lui incordate.
    – Popescu, la mine in birou!
    – Sa traiti, Tovarase Comandant!
    Din tonul celui fata de care tremura toata suflarea unitatii, tata a realizat ca tovarasul comandant mergea la sigur pe firul unei informatii capatate din surse de incredere. Aflat cu diplomatul deschis, plin de bucati de carne aburinda in fata comandantului, tata a mai facut o ultima incercare:
    – Popescule, ce faci cu carnea asta?
    – Permiteti sa raportez! O duc la analize!
    – Popescule, chiar bucatile astea de muschi?
    – Bucatile de muschi le duc copilasilor, sa traiti!
    Dezarmat, comandantul i-a zambit tatalui meu si i-a spus:
    – Daca o duci copilasilor, ureaza-le si pofta buna atunci!

    Reply
  3. AvatarDiana

    Nu am prins perioada comunista, dar imi amintesc un episode amuzant povestit de tata acum cativa ani. Cei care isi lasau parul lung si/sau barba erau legitimati si ulterior tunsi de catre militie, mai ales daca se intampla sa fie zariti pe strada dupa lasarea intunericului. Asta a fost si cazul unui anume barbos care a fost dus la sectie si barbierit. Nimic ciudat pana aici, doar ca militienii au tras o sperietura pe cinste cand au constatat ca omul avea un defect din nastere si anume, ii lipsea barbia.

    Reply
  4. AvatarAngela Ionete

    …In clasa a XII-a (an scolar 1989-1990), am participat la olimpiada de lb.rom. etapa judeteana, am luat locul 3, in decembrie, pana in vacanta si pana in…Revolutie. Spre primavara, ianinte cu o saptamana de etapa nationala, s-au comunicat alte informatii: EU ocupasem de fapt locul 1 si trebuia sa reprezint judetul la etapa nationala! D-na mea profesoara pur si simplu m-a luat la d-ei acasa si m-a pregatit absolut gratuit, dar superprofesionist! Am plecat singura cu trenul la Targoviste…am participat si am obtinut o nesperata mentiune! Partea comica: Revolutia mi-a facut dreptate! Partea cea mai importanta: azi sunt profesoara de limba romana!

    Reply
  5. Avatarangela elena

    Copiii betoanelor cenusii…

    M-am trezit purtată de amintiri pe Șoseaua Olteniței 142, ”ulița” copilăriei mele. I-am revăzut într-o secundă pe toți partenerii mei de joacă: Rică (partenerul meu de năzbâtii), Rodica de la 4, cu puzderia de frați, Cati și Cristi (vecinii mei de palier), Nicu și mulți alții, care se adunau ciorchine în curtea blocului. Mi-e dor de toate jocurile mai mult sau mai puțin ”ortodoxe”- deja celebrul ”lapte gros”, ”Uliul și porumbeii (încă mai țin minte refrenul ”Ineluș învârtecuș, ghici pe ce deget te-am pus?”), ”Fața” (nu știu câți dintre noi pronunțam atunci corect ”V-ați ascunselea”:), ”Rațele și vânătorii”, ”Țară, țară, vrem ostași” (pe ăsta nu-l agream în mod special, din cauza vânătăilor persistente cu care mă pricopseam invariabil!), ”Castelul” (ascundeam pietre ”plate” pe sub mașinile vecinilor, ca să ne fie mai ușor la construit), ”Țările” (am iubit jocul ăsta…De câte ori trebuia să aleg, spuneam Chile. Cred că toți copiii râvneau la țărișoara mea. În orice caz, o reprezentam cu atâta mândrie….pentru că mă fascina rezonanța).Cele mai sus prezentate erau jocurile de teren. Puteam să fim și pașnici – de obicei spre seară – .”Flori, fete sau băieți” ne aduna pe treptele scărilor de bloc, până începeau să apară pe la balcoane capete de părinți îngrijorați. Era momentul tânguierilor și al ”maistaupuțiiinteroooooggg”-urilor…..Nu ne lăsam foarte ușor….În zilele mai puțin însorite aveam și ”elasticul”, joc în care, de cele mai multe ori îmi prindeam picioarele și mă alegeam cu julituri severe:D
    Un moment extrem de important în viața noastră l-a reprezentat apariția muntelui…Știu că sună ciudat dar, într-adevăr, a venit ”muntele la Mahomed”. Era plină vară când un grup de muncitori l-a înălțat. Din momentul respectiv totul s-a raportat la munte. Nu prea mai existau jocuri în afara lui. A fost mare tristețe când mormanul de nisip a dispărut….Ne-am consolat ușor, însă, cu parcul….Zvonul că o să-l avem în curând circula de multă vreme și e drept că nimeni nu mai credea. Dar, miracolul s-a produs. Peste noapte au apărut niște ”învârtitori”, un tobogan, un balansoar si vreo 2 leagăne….Toate verzi….Păi asta însemna, deja, un fel de ”Magicland”…Bucuria a ținut direct proporțional cu ”rezistența” ”jucăriilor” amintite….Au mai rămas câteva fiare ruginite, ca niște carii….Maidanul mai răsună si acum, dacă pleci puțin urechea….deși pustiu. Copiii de azi nu mai știu să se joace…Sunt foarte tristă să-i văd din ce în ce mai indiferenți la ceea ce nouă ni se părea minunat….N-aveam atâtea opțiuni dar…sufletul, cred eu, este – sau ar trebui să fie – același…..
    Și mai erau și ”deliciile” CIP – bomboanele din cutiuța rotundă -, praful de oranjadă la plic (verde și cu niste buline portocalii; instrucțiunile de consum erau puțin adaptate, în sensul că, în loc de apă, se dizolva direct în gură), bomboanele cubaneze (niciodată nu mi-a fost clară denumirea asta….aveam mereu în cap bomboane cu….ceva!), ”stinse” cu Cico/Brifcor/Tec – fratele lor mai mare, de după revoluție…
    Generația ”optzecistă” a crescut în ritmul ei, fără LCD-uri, plasme, tehnologii HI-FI, CD-uri…(făceam cozi întregi pentru casete cu muzică bună și diverse ”trocuri” pentru formațiile preferate). Apropo de ”schimburi”, erau la mare trecere surprizele de la guma Turbo și cartonașele cu fotbaliști (în special printre băieți). Revenind….N-aveam Internetul, dar aveam cărțile, n-aveam play-stations și jocuri virtuale, de strategie,dar aveam libertatea de a ne consuma ”live” energia, n-aveam televizoare sofisticate, dar aveam desene prețioase, pentru că erau prea puține…., n-aveam vacanțe luxuriante, dar ne aveam unii pe alții și ni se părea că timpul zboară, atâta vreme cât eram împreună….
    Așa am fost noi….copiii betoanelor cenușii….

    Reply
  6. AvatarAlexandra.

    Mie imi povesteau parintii cum se trezeau la 4-5 dimineata sa mearga sa stea la rand pentru ‘bunatati’ si in ciuda oboselii, mereu se intalneau cu prieteni vechi si povesteau lucruri placute. 🙂
    Particip doar pentru carte, deoarece nu sunt din Bucuresti.

    Reply
  7. AvatarDelia Stan

    O matusa din Bucuresti care a trait din plin avantul muncitoresc specific comunismului, imi povestea acum ceva timp cum ca statia de metrou Piata Romana a fost construita in secret de frica Elenei Ceausescu. “Prima doamna” din acea vreme ar fi spus ca sunt prea multe statii si ca oricum tineretul se ingrasese deci avea nevoie de mai multa miscare. Astfel oamenii care lucrau oficial la bucata de tronson Piaţa Universităţii-Piaţa Victoriei au pregătit terenul în zona Romană, fără a scăpa vreo vorbă. Ulterior, când cuplul Ceauşescu s-a convins că este necesară staţia, pereţii au fost sparţi si astfel s-a realizat culoarul de acces la metrou.

    Reply
  8. AvatarAnca

    Am o gramada de amintiri din comunism, unele dulci, altele amare. Imi amintesc de statul la coada la paine, ulei, carne, lapte…zi de zi, momente amare dar si dulci ca socializam cu copiii de la bloc. O alta amintire mai dulce eracand mergem la cules de plante medicinale si scapam astfel de scoala..:)

    Reply
  9. Avataroana

    episod dulce acrisor 🙂
    Am fost si inca mai suntem 4 frati, 3 fete si un baiat dar practic in perioada copilariei eram 3, mezina a aparut la revolutie! Copii de intelectuali de tara, tata era responsabil cu UTC-ul pe judet, organiza excursii tabere cu pionerii in fiecare vara si iarna. Suferam toti trei enorm caci niciodata nu ne lua cu el in tabere din prea multa corectitudine, sa nu iasa vorbe ca uite tovarasul profesor si-a luat si copiii cu el. Ne alegeam doar cu practica agricola unde trebuia sa fim fruntasi deh eram copiii tovarasului profesor si trebuia sa dam un bun exemplu!

    Reply
  10. AvatarEliza

    Banuiesc ca in fiecare familie e la fel, cand vine vorba de comunism, si vine destul de des, exista cateva amintiri ce se repeta mereu.

    La noi e mama care povesteste de fiecare data cum mai intai era sa fie exmatriculata din liceu pentru ca o colega binevoitoare spusese ca are blugi si ca ii tine ascunsi la “cineva” acasa.
    Iar mai apoi a fost dusa la sectie pentru ca purta acei blugi buclucasi si prezenta semnele unui “element periculos”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *