Dacă ieri vă povesteam, pe scurt, despre ecranizarea și premiera filmului ”Sunt o babă comunistă”, după cartea omonimă a lui Dan Lungu (care va apărea săptămâna aceasta în ediție limitată), în regia lui Stere Gulea (detalii aici), astăzi ne întoarcem cu un concurs fain, realizat cu sprijinul prietenilor de la Editura Polirom.
Ce aveți de câștigat? Punem la bătaie două pachete, fiecare cu câte un exemplar din ediția limitată a cărții lui Dan Lungu, proaspăt reeditată de Editura Polirom, și cu câte o invitație dublă la filmul amintit, produs de MediaPro Pictures.
Condiții de participare
Pentru a câștiga cele două pachete formate din carte + invitație dublă la film trebuie să ne povestiți, din propriile amintiri sau din ceea ce v-a fost relatat, un episod dulce-acrișor, amuzant, din timpul comunismului.
Cei doi câștigători vor fi aleși prin tragere la sorți dintre cei care au respectat tema de concurs, s-au semnat cu numele complet și real și au dat o adresă de e-mail validă. Deadline: luni, 19 august.
N.B.: Invitațiile la film vor fi valabile începând cu 24 august la Cinema City din Sun Plaza, București.
Mult succes și să dăm drumul la povești!
Câștigători: Angela Elena și Simion Cozmescu
Am inteles, ca in comunism, elevii mergeau toamna la culesul recoltei si in acelasi timp se sarbatorea rezultatele imense ale recoltei. Am mai aflat ca scriitorii romani erau selectati , in functie de preferintele regimului. Scriitorii erau instruiti cum sa scrie si ce sa surprinda in scrierile lor.
Literatura romana a trait si ea vremuri triste in perioada comunismului, pentru ca se dorea o literatura pe placul regimului. Literatura trebuia sa cuprinda ode dedicate tovarasului, sa surprinda oameni ai muncii, escavatoare ce inalta blocuri etc.
Proaspăt venit din armată, mă angajasem electrician la combinatul siderurgic din localitate. La ora 6,45 maistrul făcea prezenţa în atelierul electric, pentru momentul NTS…Bine, mai mult povesteam şi spuneam bancuri, unii spuneau chiar politice, dar nu prea îndrăzneai să râzi 😀 . Aveam printre noi şi un coleg, îi spuneam Spaniolul, brunet, o fire rebelă, cu părul mare, gelat, dat pe spate. Nu prea avea el treabă cu electrica, mă rog, o figură de om; chestia e că nu ştiu cum, prin ce minune ajunsese membru de partid. Bineînţeles că tot timpul întârzia, cam tot după 7 intra pe poartă( care se închidea după plecarea schimbului de noapte). Ei, şi într-o dimineaţa vine secretarul de partid pe secţie la ora 7 fără vreo zece, să convoace membrii de partid la o şedinţă la ora 15,30 după programul de muncă. Venise expres pentru vreo doi-trei colegi care nu prea catactdiseau să se prezinte la aşa ceva. Vine dă bună dimineaţa, face anunţul, apoi se ia de Niculae, unul dintre aceia care lipseau de la acele şedinţe ,,Tovarăşu B…,vă rog, insist să veniţi la această şedinţă,dacă nu vom lua măsurile de cuviinţă!” Şi începe să ameninţe, mă rog, îşi făcea numărul. Niculae pusese capul în pământ, tăcea chitic, dădea aprobator din cap, părea cuprins de remuşcări, de ruşine, dar abia îmi stăpâneam râsul, ştiam sigur că nu o să mearga… Ei şi pe când era tov-ul mai avântat, intră Spaniolul (cum îi spuneam noi), relaxat, în blugi( erau o raritate pe vremurile alea), tricou tip maieu, ochelari de soare, părul lung, negru, lucea la locul lui, dat pe spate. Salută ,,Bună dimineaţa!” şi porni de-a lungul atelierului să-şi lase geanta cu mâncare la dulap. Secretarul a rămas interzis. ,, Tovarăşul P…, ştiţi cât este ceasul? La şedinţe nu veniţi dar văd că şi întârziaţi!”. Spaniolul pune linştit geanta în dulap, se întoarce şi în liniştea ce se lăsase( eram vreo 15 , dar nimeni nu mai respira) spune:
– Tovarăşe G…, ştiţi, noi suntem trei persoane acasă, eu, tata şi cu mama. Avem un singur pat şi dormim pe rând. Azi tura mea o fost de la ora 4 dimineaţa, aşa că mă înţelegeţi, nu m-am putut trezi, au tras ai mei de mine, dar am fost prea obosit.
Şi îi întoarse liniştit spatele, aranjând geanta în dulap pe care apoi îl închise calm. Am izbucnit toţi în râs, stilul şi replica spontană ne-au făcut să uităm de orice reţinere am fi avut. Secretarul a încercat să îngaime ceva, dar a ieşit cu coada între picioare. Spaniolului nu i s-a întâmplat absolut nimic, poate că totuşi secretarul avea şi el simţul umorului.
într-o vacanţă de iarnă, părinţii s-au trezit de la 5 dimineaţa pentru a sta la rând la carne. de pe la 7, am venit si m-am aşezat eu în locul lor, ei plecând la serviciu. pe la 10 s-a deschis măcelaria. Fiind eu copil, am rămas mai în urmă. Din această cauză, când am ajuns aproape de a fi servit nu mă mai cunoştea nimeni şi am fost scos de “oameni” din măcelărie, tras de glugă, pe motiv că n-aş fi stat la rând.
într-a cincea, mi-am cumpărat prima mea agendă. mi-am notat în ea ziele cele mai importante: a mea, a tov.Nicolae Ceausescu, a tov.Elena Ceausescu şi Sfintele Paşti.
Mama era insarcinata in 9 luni cu sora mea si inca lucra la Combinatul Siderurgic. Intr-o seara a iesit din tura si, in drum spre casa, a vazut o coada la alimentara unde tocmai se bagase ulei. Ca orice cetatean model, ea s-a asezat la coada ca sa ia ratia lunara pentru familie. Din pacate, nu a mai ajuns in fata, pentru ca a intrat in travaliu si a trebuit sa se duca la spital sa nasca. Bine ca acum avea doua fete, pe care sa le ia cu ea la coada si sa incerce sa obtina un pic mai mult, “si pentru fete”. Asta e una din primele mele amintiri, stand la coada, la 2-3 ani, cu mama si surioara mea.
Nu am prins perioada comunista dar stiu multe de la parintii mei. Stiu ca bunicii au lucrat la colectiv, tata a lucrat de la 16 ani la Santierul Naval. Mama asculta Europa Libera noaptea pe ascuns si o dadea de gol lumina radioului care se ivea din plapuma si era foarte trista cand uneori nu auzea ceasul ca sa se duca la coada la ness pentru ca era prea obosita dupa turele infernale de la serviciu. Imi povestea mama ca apa calda si caldura erau un lux, curentul electric se intrerupea cand iti era noaptea mai draga, iar pe rafturilei alimentarei sedeau praful pe tacamuri (resturi de pui), salam de soia si nechezol (un echivalent al cafelei). Bunica imi povestea ca toti oamenii gospodari aveau acasa doua lampi cu gaz: una pentru copii care isi faceau temele de scoala si cealalta pentru uz casnic (bunica trebaluia toata noaptea la razboiul de tesut).
Nechezolul nu era “un echivalent” al cafelei. Era un surogat facut din ovaz prajit, ovazul placandu-le cailor foarte mult. De-aia si fusese poreclit “nechezol” inlocuitorul de cafea.
Nu mi=a placut niciodata lipsa libertatii de exprimare, nici in comunism, nici acum. Ce mi-a placut la acele vremuri e ca aveai serviciu, aveai siguranta ca nu te violeaza nimeni la 12 noaptea, cand vii de la munca,si nu era televizor sa ne prosteasca. Legea sa fie lege, asa as vrea. Sa stim ca ni se respecta fiinta.
Chiar credeti ca era asa de bine pe vremea comunismului? Eu personal am ramas in anul 1985 fara serviciu, iar salariile erau ca un fel de ajutor de somaj.
Stiu ca multi oameni care aspirau la libertate ascultau Europa libera, chiar cu riscul vietii. Mai stiu ca oamenii traiau intr-o saracie lucie, in timp ce altii traiau un lux. A avea caldura, apa calda mai tot timpul era un lux. Libertatea de exprimare avea lacat si nu te puteai exprima. Copiii vremurilor apuse umblau cu cheia la gat. E vorba de cheia de la propria casa. Carnea se obtinea greu si se da pe sub mana. In schimb se punea accent pe valori!
În 1986, tatăl meu (basareabean)a fost înrolat în Armata Sovietică, undeva în Ucraina, pe lângă Dnepropetrovsk. “A fost o echipă internațională de excepție – îmi zice tata – erau acolo și doi români, oameni minunați. Primii români pe care i-am văzut de când m-am născut.” L-am întrebat pe tata în ce limbă vorbeau acolo, între ei. În rusă – îmi zice tata – vorbeam rusește cu românii…
O frantura din istoria deportarilor si viata din lagar :Detinutul e obligat sa predea imbracamintea si incaltamintea de iarna-primavara, pe cea de vara-toamna, iar la inventarizari i se scutura traista, si fiecare carpa in plus e luata la magazia lagarului. Nu are dreptul nici la un bricegut sau o strachina, iar ca animale domestice- doar paduchi.