Featured

Joseph Anton sau Salman Rushdie, o autobiografie

Așteptam autobiografia lui Salman Rushdie, Joseph Anton, cu fascinația morbidă pe care o poate manifesta cineva cu o viață normală față de un scriitor care și-a petrecut 10 ani prin ascunzători, păzit zi și noapte, amenințat și urmărit, din cauza cărții căruia toată lumea musulmană a dat în foc și mai arde mocnit și acum. Citeşte tot articolul

Imaginea teroristului, perspectiva „cealaltă”. Mohsin Hamid, „Fundamentalist fără voie”

Exasperat de clişeele prin care se abordează ideea de terorist şi de ipocrizia „războiului împotriva terorismului”, din perspectiva Vestică, Hamid Mohsin, scriitor născut în Lahore, Pakistan, aduce o nouă perspectivă în literatura dominată de naraţiuni care pun accent fie pe profilul victimei, fie pe cel al teroristului, axându-se pe imaginea imigrantului şi pe falsa asimilare a acestuia în mediul Occidental. În Fundamentalist fără voie (The Reluctant Fundamentalist, 2007) – carte care a fost recompensată cu The Ambassador Book Award, The Anisfield-Wolf Book Award, The Asian American Literary Award şi The South Bank Show Award for Literature –, Hamid arată cum un eveniment precum 11 septembrie schimbă nu numai starea politică, istorică, ci şi relaţiile între oameni, care uită prietenii durabile, ascunzându-se în spatele unor clişee. Dar, în acelaşi timp, împingîndu-şi personajul la un fundamentalism al alegerii de a se despărţi iremediabil de spaţiul american, Hamid cade şi el în nişte clişee ale crizei de identitate. Citeşte tot articolul

Bookaholicii în fotografii

Ne cunoști din scris. Ne-am gândit că ți-ar plăcea să ne cunoști și mai bine, să vezi echipa din spatele articolelor de zi cu zi de pe Bookaholic.  Fără prea multe comentarii, avem muuulte imagini de la ședința foto de la Uncle Jeb Studio la care ne-am distrat foarte tare. Și, pentru că tot ne-am hotărât să ne prezentăm mai bine, am făcut și câte o pagină specială pentru fiecare membru al echipei. Citeşte tot articolul

“Scrisul este un proces misterios şi fascinant” Interviu cu Zeruya Shalev

Zeruya Shalev este poate cea mai cunoscută şi apreciată scriitoare israeliană a momentului. Romanele ei au fost traduse şi publicate de cele mai mari edituri din Europa. În România au apărut Viaţa amoroasă, Soţ şi soţie şi Thera. Ultima carte publicată în româneşte este Fărîme de viaţă (Polirom, 2012), o hipnotică explorare a relaţiilor dintre părinţi şi copii, a modurilor prin care aceştia reuşesc sau nu să se desprindă unii de ceilalţi şi să-şi trăiască vieţile. Am întrebat-o pe Zeruya Shalev câte ceva despre această carte, dar şi despre lucruri care ţin de faptul de a fi scriitoare, în interviul de mai jos. Enjoy!

Citeşte tot articolul


Cel care așteaptă să-și trăiască viața pe bune în Iran – Parinoush Saniee

"Începe să mă sperie chador-ul negru. La început nu-l percepeam neapărat așa și nu-i dădeam mai mult decât o importanță formală, acum îl simt ca o agresiune la adresa femeilor". Sunt în a șasea zi în Iran și mă aflu în Shiraz. Încep să simt mai bine și vălul ce, obligată de lege, îl port în cap. La început mă stresa un pic, dar mai mult superficial, îmi era cald și eram mereu atentă că îmi pică. Apoi nu i-am dat importanță. Apoi am început să-l conștientizez mai mult decât ca o bucată de pânză. Atunci nu citisem pe Parinoush Saniee cu senzaționala Cel care mă așteaptă. Probabil aș fi înțeles mai multe din emoțiile și suferințele de sub vălurile mai mult sau mai puțin moderne ale femeilor Iranului. Citeşte tot articolul

La cheremul ploii. Ismail Kadare, „Mesagerii ploii”

Cînd am început Mesagerii ploii, mă aşteptam să descopăr o nouă distopie, în genul celor cu care Ismail Kadare ne-a obişnuit în Palatul viselor sau în Fiica lui Agamemnon şi Succesorul, dar, de data aceasta, scriitorul albanez a dezvoltat o naraţiune realistă, istorică, realizând o adevărată psihologie a vieţii de război. Tematica s-a schimbat aşadar, însă stilul său poetic inconfundabil a rămas. Amintind, pe alocuri, de nebunia războiului din Deşertul tătarilor de Dino Buzzati, romanul lui Kadare vorbeşte despre iluzia victoriei într-o bătălie, despre cât de relative sunt noţiunile de învinşi şi de câştigători. Mai mult decât a descrie momentul asediului unei cetăţi albaneze de către oastea otomană, în secolul al XV-lea, Mesagerii ploii este o metaforă a războiului în general, care-i distruge, în maşinăria sa infernală, şi pe cei asediaţi, şi pe cei care se cred atotputernici. Citeşte tot articolul

Nepopularul Mansfield Park

Mansfield Park este cel de al treilea roman scris de Jane Austen, după Pride and Prejudice şi Sense and Sensibility şi, din ce s-a scris despre cărţile ei, aflăm că ar fi şi cel mai nepopular. Chiar dacă sînt motive bune care-i explică statutul printre cititorii de azi, cartea merită şi vorbe bune, în special dacă luăm în calcul momentul şi contextul ei. Citeşte tot articolul

Firme pentru firme: cărți cadou de Crăciun pentru oamenii din companii, agenții, cabinete, buticuri de la colț

Din categoria cum poate ajuta Bookaholicul corporatiștii rătăciți prin librărie, în ultimul timp am primit nu o dată (de fapt, de neașteptat de multe ori!) întrebarea, formulată în diverse feluri: "vrem  să trimitem cărți cadou de Crăciun partenerilor noștri. Ce să alegem?".  De aici și acest prea timpuriu articol de Crăciun, că doar acum se aprobă bugetele pentru cadouri. Știți, celebrele cadouri de Sărbători care circulă între agențiile de publicitate și clienți, între companii, între clienți și agenții de media, între partenerii de business. Adică între cei care își plătesc unii altora facturile cu întârziere sau care nu livrează la timp. :) Citeşte tot articolul

Când moartea devine năzuroasă – Intermitențele morții de Saramago

V-ați întrebat vreodată cum ar fi dacă am trăi veșnic? Nu puține sunt companiile de înfrumusețare corporală care încearcă să vândă diverse ponturi în vederea susținerii acestui mit activ în mintea consumatorilor. Dar, dacă traiul cel veșnic nu ar coincide cu încetarea degradării corporale pe care bătrânețea o presupune, dispariția morții ar putea, brusc, să nu mai fie o idee atât de atractivă. „A doua zi, nimeni n-a murit.”, așa își începe Jose Saramago romanul intitulat Intermitențele morții, poate cel mai interesant volum al său. Într-o singură țară, începând cu data de 1 ianuarie, moartea se hotărăște să nu mai vină. Nimeni, nici măcar bolnavii terminali, nu mai moare. Evident, prima reacție este de bucurie, oamenii având impresia că tocmai au scăpat de cea mai mare frică a vieții lor și că, din acel moment, întreaga existență li se va schimba radical. Însă lucrurile nu stau chiar așa, căci oamenii nu încetează să îmbătrânească. Citeşte tot articolul

Interbelicul uitat. Constantin Fântâneru, „Interior”

Interbelic nu înseamnă doar Cioran, Eliade & co, ci şi figuri de o sensibilitate diferită, cum sunt Max Blecher sau Constantin Fântâneru. Dacă Max Blecher a ajuns să fie mai prezent în ultimii ani în analize şi în discuţiile legate de ce rămâne şi ce păstrăm din interbelic, Constantin Fântâneru mai are încă de aşteptat. Interior, roman scris în 1932, este o carte a hipersensibilităţii, care încearcă să se protejeze proiectându-se într-un spaţiu al negării şi al asumării derizoriului. Personajul lui Fântâneru, Călin, este construit prin pendularea permanentă între o negare a vitalismului şi o dorinţă înăbuşită  de a se bucura de cele mai mărunte şi concrete manifestări ale vieţii. Eroul – sau antieroul – lui Fântâneru are o sensibilitate rănită de viaţa însăşi, aşa cum mai întâlnim în rândul personajelor lui Sebastian, şi o descurajare şi o tendinţă de scufundare în sine, în pielea sa, ce amintesc de chinurile personajelor lui Blecher. Citeşte tot articolul

Viaţa „ca o carte bine scrisă” – mica dietetică de Alex Leo Șerban

Criticul de film Alex. Leo Şerban sau a.l.ş. (1959-2011) a fost o figură aparte, şi rară, în peisajul nostru cultural: poet, prozator şi eseist, traducător, critic de film şi artist vizual, el a fost, probabil, printre ultimii noştri dandy (nu foarte mulţi). Un personaj rafinat care – asemenea celebrelor personaje-dandy din secolul al XIX-lea, Des Esseintes (din romanul À rebours de Huysmans) şi Dorian Gray (personajul lui Oscar Wilde, el însuşi un dandy fin de siècle) – şi-a făcut din viaţă o operă de artă şi a practicat deliberat – în mod „dietetic” în cazul lui a.l.ş – un cult al plăcerii. Un hedonism postmodern light la a.l.ş., pe care el îl defineşte, în cartea sa din 2006, Dietetica lui Robinson (Editura Curtea Veche), chiar aşa, o „dietetică”, o cale de ajungere la „fericire şi înţelepciune” prin simplificare, prin minimalism, căci autorul e adeptul unor dictoane de genul: less is more şi small is beautiful (ultimul e chiar mottoul cărţii despre care e vorba aici, mica dietetică, Editura Art, 2011). Citeşte tot articolul

Cîteva dezamăgiri, plus două vorbe despre criza de timp

Hitchcock zisese la un moment dat ca un film e bun dacă a meritat banii daţi pe babysitter, pe bilet şi pe cina la restaurant. În momentul in care babysittingul mi se pare o instituţie vitală, am înţeles cu adevărat cîtă dreptate avea şi am început să aplic cam aceleaşi unităţi de măsură şi în cazul cărţilor. Citeşte tot articolul

Obsedanta libertate. Paul Goma, „Ostinato”

În muzică, ostinato este o tehnică prin care se revine, la anumite intervale, la acelaşi motiv melodic. Ostinato-ul lui Goma este libertatea – obsedanta idee de libertate, într-o periodă în care puteai să ţi-o pierzi fără să ştii măcar ce rău ai comis. Romanul Ostinato a stârnit o controversă intensă în ţară atunci când Goma a publicat în RFG varianta sa necenzurată, în 1971, scandal care l-a transformat rapid într-o persona non grata. Citeşte tot articolul

Susan Sontag, Roland Barthes şi Jean Baudrillard, despre fotografie

Prin anii ’70, erau des întâlnite, în rândul teoriilor despre fotografie, idei care susţineau aspiraţia acestei arte către obiectivitate, capacitatea ei de a reflecta realitatea. O serie de cărţi şi de studii din acea perioadă vorbesc despre „realitatea” pe care reuşeşte fotografia să o surprindă (de pildă, o teorie vehiculată în epocă, a lui Joel Snyder şi Neil Allen, în Photography, vision and representation, din 1975, susţinea că, datorită procedeelor tehnice, fotografia poate să elimine subiectivitatea umană), dar, de prin anii ’90, perspectiva asupra capacităţii fotografiei de a păstra obiectivitatea s-a modificat radical (John Urry, în The Tourist Gaze, din 1990, scria că trăim într-o lume în care totul e o copie şi în care masca pare cea adevărată). Trei scriitori celebri care, în textele lor, au analizat în profunzime rolul imaginii în societatea contemporană au vorbit şi despre fotografie: Susan Sontag, Jean Baudrillard şi Roland Barthes, abordând perspective variate, de la o pură analiză tehnicistă până la o filozofie fatalistă a pierderii reperelor realului. Citeşte tot articolul

Solidaritate cu Mircea Cărtărescu

În momente în care literatura română contemporană este călcată cu bocancii, în care discuția a atins o limită insuportabilă a derizoriului și în care criteriile esteticii și, până la urmă, ale bunului simț sunt aruncate senin în mocirla politică, când grobianismul unor personaje media atinge "doct" zona culturală, este necesar să fie auzite cât mai multe voci care să spună că este profund greșit ceea ce se întâmplă și, mai ales, este nevoie de solidaritate. Urmărim dezgustați felul în care Mircea Cărtărescu a fost pus la zid în ultimul timp și ne exprimăm și noi aici solidaritatea cu un scriitor pe care nu instituțiile statului român l-au făcut cunoscut, apreciat și iubit în toată lumea, ci pur și simplu cărțile sale. Citeşte tot articolul