Featured

Sartre vs. Camus

Sau cum prietenia înseamnă pentru fiecare altceva. Documentarul de mai jos vorbește chiar despre felul în care cei doi autori și filosofi existențialiști au pornit la drum ca prieteni buni, dar au sfârșit în tabere opuse din cauza opiniilor politice. Citeşte tot articolul

Noapte albă, de Asa Larsson

Nu e greu de înţeles de ce romanele poliţiste nordice au atâta succes. În nord, chiar şi când zăpezile se topesc, peisajul are personalitate şi substanţă. Frigul, ninsoarea, întunericul pot să ascundă perfect urmele unei crime. Nopţile albe sau zilele scurte din timpul iernii tulbură somnul şi sufletele. Pe de altă parte, unde poate şoca mai tare apariţia unui criminal psihopat, dacă nu într-o societate aşezată, curată, ierarhizată şi foarte închisă?

Citeşte tot articolul


Mă gândesc să ascult mai multe cărţi

Înainte să înveți să citești, cineva ți-a povestit. Când timpul nu prea mai e de partea ta, ai putea la fel de bine să te întorci la asta. Oricine locuieşte fără părinţi, petrece zilnic 8 ore la birou şi încă vreo două în trafic înţelege unde bat. Drumul până la birou e şi el fragmentat între metrou, autobuz şi mers pe jos, aşa că am cam renunţat la citit, pentru că nu prea se leagă nimic. Îmi mai rămân serile- sau, aşa cum mă sfătuieşte tot mai multă lume în ultima vreme, cărţile audio. Ar însemna să am de două ori mai mult timp pentru „citit” şi, uneori, să am vocile  unor tipi faimoşi ca Robin Williams, Burt Reynolds, Johnny Cash, Stephen Fry sau Sean Penn, spunându-mi poveşti la mine acasă- sau oriunde trebuie să-mi ţin ochii în monitor, pe fereastră, sau la grimasa demanding a șefului :) Citeşte tot articolul

Hisham Matar: despre Gaddafi în Ţara Bărbaţilor

Cartea lui Hisham Matar, În ţara bărbaţilor, este despre Libia la un deceniu după înscăunarea lui Gaddafi. Dacă la început Marea Revoluţie promitea schimbare, după 10 ani portretul dictatorului se conturează definitiv căutând obsedat duşmanii din interior, organizând asasinări televizate pe stadioane, reducând totul la tăcere. Izolarea şi panica anilor '79 sunt cărămizile poveştii scriitorului libian, dar şi cărămizi ale unei temniţe care încă îl mai urmăreşte real. Citeşte tot articolul

Interviu – Alexandru Mironov: “Timp de trei ani mi-am cheltuit până la ultima lețcaie, dar am fost peste tot”

Pe Alexandru Mironov mi-l aminteam din copilărie, când îl ascultam vorbind în fiecare duminică, pe TVR1, înainte să înceapă Star Trek și s-o bâzâi pe mama să-mi citească subtitrările. Mai târziu, l-am întâlnit la Atlantykron, tabăra de science fiction care se organizează anual pe o insulă de lângă Cernavodă, unde am aflat că - printre multe altele (profesor de matematică, viceampion național la scrimă și Ministru al Tineretului și Sportului) - a fost unul dintre fondatorii taberei și, în general unul din oamenii responsabili de popularizarea science fiction-ului în România. Acum, scriitorul Alexandru Mironov ne-a povestit câte ceva despre ce, cum și când citește. Citeşte tot articolul

Povestea fără sfârşit care ne salvează

Iniţial, mi-a părut rău că nu am citit cartea asta când aveam 9-10 ani, deşi poate nu aş fi intrat în poveste cu totul. Apoi, faptul că am citit-o acum m-a făcut să-mi treacă orice regret. Am înţeles în sfârşit entuziasmul celor mari care - cei mai mulţi nu văzuseră decât filmul - îmi spuneau că e foarte frumoasă, şi ochii larg deschişi ai celor mici care-mi vorbeau despre cum un băieţel a salvat lumea. Citeşte tot articolul

Mike Stilkey pictează pe cărţi

Are 36 de ani, este din L.A. şi pictează pe orice: de la pagini de cărţi vintage până la coperte de cărţi. Mike are un stil propriu de reciclare: ia cărţile vechi, le pune una peste alta parcă în rafturi imaginare şi creează personaje care se extind pe cotoarele cărţilor, ca şi acum tocmai ar fi evadat de acolo şi se pregătesc de o plimbare prin oraş. Citeşte tot articolul

10 personaje literare masculine cu care am ieși la o bere

Nu e niciun secret ca suntem o redacție de fete. Articolul ăsta era, deci, inevitabil. Fie că vorbim de eroi cu mușchi și arme, fie că vorbim de baieți deștepți care ies din orice încurcătură folosindu-și numai talentele oratorice, există, pentru fiecare dintre noi, cel puțin un personaj principal masculin cu care am vrea să ieșim la o bere. Citeşte tot articolul

Interviu cu scriitorul Lucian Dan Teodorovici: “Mă simt epuizat atunci cînd celelalte munci nu-mi permit să scriu”

Matei Brunul, cel mai recent roman al lui Lucian Dan Teodorovici e un tur de forţă:  narativ, ca implicaţii psihologice, ca reconstrucţie de epocă, miză etică şi stilistică. E o poveste cu timbru grav, în care se strecoară, senin, emoţia şi candoarea, al cărui protagonist e  un marionetist cu o sensibilitate aparte: condamnat la închisoare politică în anii ’50, Matei Bruno suferă o pierdere parţială de memorie şi nu mai ştie nimic despre 20 de ani din viaţa lui. Citeşte tot articolul

O carte crudă: Menajeria lui Jamrach

Începe cu o explozie de imagini în care citeşti pitorescul, exoticul şi sordidul Londrei de secol XIX. Simţi riscul şi pericolul într-un aer în care aromele fructelor de peste mări se amestecă cu damful fetid al murdăriilor de toate felurile. Hărmălaia de oameni şi de glasuri te înhaţă fără să-ţi dai seama, cu tertipuri învăţate ca la carte de la Dickens şi de la alţi victorieni înnebuniţi să descrie tot. Prin tot acest zumzet şi în toată vria captată în primele pagini, se iveşte el, personajul care ne va rămîne ghid, tovarăş şi centru de interes pînă la final: Jaffy Brown. Citeşte tot articolul

Start wearing book prints, wearing book prints…

V-am mai zis că asistăm la transformarea cărţii în fashion icon... Ceea ce ne place :) Designerii iau imprimeurile cu cărţi foarte în serios când vine vorba de colecţiile lor (unele foarte recente) şi uite aşa ajungi să crezi că eşti ultimul om din lume care nu are nici măcar o eşarfă cu cărţi, deşi e bookaholic... :)) Votăm hotărât pentru astfel de creaţii la următoarele târguri de fashion, vintage, handmade, ce ziceţi? Citeşte tot articolul

Interviu – Roberto Quaglia: “Când scriu, cea mai mare obsesie a mea devine cartea pe care o scriu”

Pe scriitorul italian Roberto Quaglia l-am cunoscut în 2004, când i-am luat, ca și acum, un interviu, genul ăla de interviu care pornește de la un set de întrebări și se întinde până când nu mai ai spațiu sau baterie să înregistrezi, și nici măcar nu-ți dai seama de asta. Vorbește mult, scrie neconvențional și petrece mai mult timp în România decât te-ai aștepta. Citeşte tot articolul